Eşti şomer fără nici un talent util? Îţi zice mă-ta că te dă afară din casă dacă o mai freci în faţa calculatorului neproductiv 10 ore pe zi jucând Travian şi uitându-te la poze cu foştii colegi de liceu pe Facebook? Nu prea ştii să interacţionezi cu alt om? E timpul să te faci bloggăr de succes. Cu destul timp investit, şi o lipsă completă a oricărui tip de orgoliu, în maxim un an poţi câştiga lunar sume fabuloase de 6-8 milioane pe lună + pachete de biscuiţi, ciorbă la plic, telefoane cu împrumut şi alte bunătăţi!

Nu mai sta pe gânduri, ţine-te de ghidul meu şi în curând o să te băşeşti prin mătase!

1. Cine este prostul cu banul şi cum îl convingi că trebuie să-ţi dea şi ţie

Ca la orice domeniu fals (astrologie, homeopatie, jocuri de noroc, etc), primul şi cel mai important pas este să identifici prostul cu bani şi metoda de a-l convinge să te lase să-i bagi mâna în buzunar.
În acest domeniu, prostul cu bani e afaceristul de peste 45 de ani care vrea să vândă ceva, orice, la generaţia mai tânără. Istoric, de la coborâtul din copac până în zilele actuale, când treci de 45 de ani deja nu mai înţelegi clar ce fac puştanii ăştia de 20 de ani şi de ce. Ştii clar că fac ALTCEVA decât făceai tu la vârsta aia şi că, dacă vrei să-i ai ca clienţi trebuie să integrezi ALTCEVA-ul ăla în strategia ta de marketing. Directorul de peste 45 de ani aude de termeni ca blogging, new media, social media, internet 2.0. Nu înţelege clar ce sunt, dar ştie clar că sunt ceva. A citit el când se căca, în revista aleatoare glossy de business pe care o citeşte când se cacă un articol care folosea cuvintele ăstea. Ştie că îmbătrâneşte şi are impresia că treaba asta se simte şi pe produsul lui. Se decide că produsul lui trebuie să fie văzut ca tânăr şi „funky fresh”, deşi nu există nici o dovadă palpabilă că ar avea nevoie de aşa ceva.
Aşa că angajează un „expert” social media să îi cheltuiască nişte bani pe internet, având impresia că asta o să-i sporească solid cifra de afaceri. Că e ca pe vremea lui: dai bani pe un panou publicitar => mai multe vânzări. Doar că azi, panoul publicitar e depăşit şi treaba se face pe web 3,14.
Expertul social media dă din cap mulţumit şi îi explică cum trebuie să aibă o prezenţă pe internet, altfel nu există.

Expertul social media nu va mai mânca parizer vreo 2 luni că o să aibă bani de şaormă de la fraier.

2. Pe scurt, ce e social media şi cînd e relevantă

Social media e treaba aia, când faci chestii pe internet în aşa fel încât ţinta produsului tău interacţionează direct cu marca. Nu îi dai doar informaţie, îl pui să şi răspundă la ea. Evident, te doare la falus de ce răspunde el, dar el, fiind prost, se simte relevant că şi-a dat cu părerea. Spre exemplu, sistemul de comentarii de pe site-urile ziarelor e un fel de social media. Pentru că poate comenta, melteanul crede că părerea lui contează. Că omul care a scris articolul a lucrat mână în mână cu el şi produsul final e articol + comentarii.
Funcţionează binişor. Că melteanul dacă simte că a participat la ceva, are un sentiment de apartenenţă acolo. E de-al casei. O să vină mai des, o să-şi cheme şi prietenii să comenteze.
În general, prin social media se înţelege băgatul unui deget în curul consumatorului ţintă pe Facebook, Twitter, forum, comentarii, youtube, joculeţe interactive, orice altceva, ca acesta să se agite. Dacă se agită, aduce mai mulţi consumatori ţintă.

Dar aici intervine o concluzie de bun simţ. Până la urmă, tot ce face social media e să sporească traficul pe un site. Dacă produsul pe care vrei să-l vinzi e site-ul în sine, (orice site cu conţinut original, blog, site de ziar, radio online etc) social media e utilă. Îţi aduce oameni pe site. Eu, spre exemplu, am un rahat de cont de facebook al blogului. Scriu ceva aici, bag şi acolo linkul. Melteanul care stă pe facebook să vadă poze cu prinţese uită că a intrat aici acum o săptămână şi a râs. Dar îi apare în feed, îşi aduce aminte, râde şi îşi pune şi el un status, să râdă şi prietenii lui melteni.
20% din traficul meu vine de pe Facebook. Dacă aş încerca să monetizez traficul prin reclame, ar fi o concluzie de bun simţ că social media e extrem de utilă.
Dar să presupunem că, ca orice director de peste 45 de ani, tu nu vinzi un site în sine, ci un produs: bere, bujii, prezervative cu gust de lămâie. Ai un site, dar nu te ajută cu nimic să-ţi creşti traficul cu 20%. Degeaba dai tu pe Twitter şi Facebook despre noua ta bere cu gust de bujie. Nu o să intereseze pe nimeni. Degeaba faci concursuri pe facebook cu premii. La ălea participă doar o clasă de fomişti care asta fac toată ziua: participă la concursuri. Ăia nu sunt viitori clienţi ci şomeri care caută promoţii şi gratuităţi. Asta e diferenţa cea mai mare între un panou publicitar şi publicitatea online. Panoul real e văzut şi de oameni normali, că n-au cum să-l ocolească. Campania ta online o să fie ocolită de orice om decent cu un add-blocker şi un salariu destul de mare încât să nu se prostitueze la concursuri penibile pentru o lingură de ciorbă. Adică exact omul căruia tu vrei să-i vinzi rahatul tău.
Dar expertul social media o să-ţi arate cifre cu mii de oameni care au văzut campania ta mişto. Că cifrele pe internet se văd în timp real. Băiatul de la marketing abia peste juma’ de an o să îţi poată spune că nu s-a sesizat nici o creştere a vânzărilor ca urmare a campaniei „social media”.

3. Cum să ajungi expert social media
Foarte simplu. Trebuie să ştii să umbli pe Facebook şi pe Twitter, să citeşti în 10 minute primul articol care-ţi cade în faţă pe google despre social media şi să ştii puţin PR. E uşor să ştii puţin PR. Toate maimuţele proaste fac PR pe 10 milioane pe lună. E un fel de supt pula fără să o atingi fizic.
Şi gata, eşti expert social media. Ca orice domeniu inventat, nu există şcoală şi cursuri pentru asta. Trebuie doar să te autodeclari.
Evident, e util să te învârţi în sistemul labă-n cerc al bloggărilor relevanţi. Să ştii care dintre ei ar scrie articole de publicitate în campania ta online la supă la plic pentru 3 plicuri de supă. Că na, îi prezinţi clientului o listă cu fabuloşii bloggăraşi care o să participe la campania lui.
E util să ai şi tu un blog. Preferabil un blog despre blogging şi social media. Ca să arăţi oamenilor că ştii despre ce vorbeşti. Nu contează că nu spui nimic şi că ai 50 de unici pe zi dintre care 1 tu, unu mă-ta şi 48 de boţi de la motoarele de căutare. Eşti în top în Zelist. Eşti relevant!

4. Cum să ajungi bloggăr relevant care câştigă bani din asta

Trebuie să menţionez că există trei tipuri de bloggări la care nu se aplică regulile de mai jos:

a) Ăia care scriu de plăcere, fără să spere că o să ajungă la statutul glorios de bloggăr de top în zelist care face fabuloasa sumă de 6 milioane pe lună. De obicei au un loc de muncă şi nu-i interesează „blogosfera” (eu etc)

b) Ăia care muncesc pentru trafic, chiar au conţinut original. În general fac asta de foarte mult timp, funcţionau pe sistemul labă-n cerc acum milioane de ani dar au depăşit faza la care să mai aibă nevoie de asta. Majoritatea au un loc de muncă, tot legat de internet/ social media/ etc şi folosesc blogul doar ca suplimentare a veniturilor şi branding personal (arhi, zoso, bobby voicu etc). Îi recunoşti după faptul că au un site care arată bine, nu au mai mult de 10 oameni în blogroll şi nu scriu niciodată despre articolele altora, leapşă şi alte mizerii. Maxim dau un link la un articol care le-a plăcut.

c) Ăia care sunt persoane publice, au trafic pentru că sunt persoane publice şi folosesc blogul doar ca branding personal/ agăţat de păsărici/ plictiseală/ încercare de a arăta fanilor că se pricep şi la scris, deşi nu se pricep la scris (Bendeac, Tudor Chirilă, Mircea Badea, Laura Andreşan)

E foarte hazliu cum se socoteşte cât de relevant eşti ca bloggăr. Nu ţine absolut deloc de trafic, ci de cât de mult eşti linkat de alţi bloggări. Cât de mult vorbeşte comunitatea de bloggări despre tine. În principal, prostului de peste 45 de ani care vrea să facă campanii online îi este prezentat Zelist.ro, site-ul care clasează bloggerii în funcţie de relevanţă fix pe sistemul ăsta:

Cu cât eşti linkat de mai multe blog-uri cu atât ai un punctaj mai mare.
Cu cât ai un punctaj mai mare, cu atât dai mai multe puncte când linkezi pe cineva.

Observaţi cât de stupidă e logica, nu? E ca şi cum cea mai de succes prostituată ar fi aia despre care vorbesc cel mai mult alte prostituate, nu aia care are cei mai mulţi clienţi/ cel mai mare tarif.

Adicătelea dacă iei 100 de prostituate hidoase şi le pui să se laude reciproc una pe alta, automat toate o să fie în top 100 cele mai de succes prostituate, chit că nu le fute şi nu le plăteşte nimeni.

La fel şi cu zelistul şi relevanţa în blogosferă. Dacă iei 100 de elevi de liceu, îi pui să-şi facă toţi câte un blog şi să se ocupe o oră pe zi aşa: 30 de minute să scrie un articol despre orice tâmpenie vor ei, cu link la cât mai multe articole de pe blogurile ălorlalţi 99, şi jumătate de oră să comenteze unii la alţii, în 2 luni ar fi toţi 100 cei mai relevanţi bloggări din românia.

Evident, să se treacă şi în blogroll unul la altul.

Eu am un trafic de vreo 4-5 mii de unici pe zi. Dar asta, din fericire pentru mine, nu mă face bloggăr relevant.

Dacă te uiţi pe orice listă cu top 20 bloggări relevanţi, maxim 5 sar de 1000 de unici pe zi. Iar restul adunaţi nu ajung să aibă trafic în cea mai bună zi cât am eu într-una proastă, în care nu scriu nimic.

Cam ăsta e sistemul şi asta trebuie să faci ca să ajungi să scrii articole despre napolitane pentru un bax de napolitane ca un bloggăr relevant:

a) Îţi faci un blog şi treci la blogroll toţi bloggării fomişti din univers. Le dai un mail să te treacă şi pe tine acolo.

b) Scrii articole despre articolele altora, cu multe linkuri. Speri să facă şi cineva chestia asta cu ale tale

c) Chit că nu ai nimic de spus despre un subiect actual, scrie despre el fără să spui nimic. Pentru că oamenii caută pe google subiecte actuale. Să zicem că Emil Boc i-a dat muie unui struţ azi. Tu nu ai o părere despre chestia asta, că eşti prea prost. Însă e ceva relevant ce s-a întâmplat azi şi oamenii o să caute pe internet. N-ai cum să faci trafic doar de la laba în cerc cu ceilalţi bloggări fomişti. Aşa că scrii frumos un articol care începe cu „Aţi auzit că Emil Boc i-a dat muie unui struţ azi? (link către ştire).”
Apoi bagi un paragraf despre biografia lui Emil Boc şi unul despre struţi, copiat de pe wikipedia, (ce mănâncă, cât trăiesc etc). Nu ai spus nimic nou, relevant sau original, dar ai un articol de actualitate. Conform motoarelor de căutare, o să îţi intre câţiva fraieri.

d) Tocmai ai ajuns în top 50 pe zelist fără să ai un trafic mai mare de 100 de unici pe zi. Felicitări! Dă refresh la mail până îţi trimite un PR/ Expert Social Media oferta lui să scrii un articol despre biscuiţii cu gust de pulă, cu link la site-ul pentru biscuiţi cu gust de pulă, pentru 2 pachete de biscuiţi cu gust de pulă.

e) Te bucuri de biscuiţii tăi cu gust de pulă. Nu uita să nu ratezi vreo conferinţă despre blogging sau social media! Acolo cunoşti oamenii care fac următoarele campanii pe bloguri! Acum ai burta plină de biscuiţi, dar e şi mâine o zi!

5. Simbioza expert social media – bloggăr relevant

Adeseori expertul social media devine bloggăr relevant şi bloggărul relevant devine expert social media. Până la urmă sunt două feţe al aceluiaşi sistem de păcălire a afaceristului bătrân care nu ştie cum funcţionează internetul ca să îl stoarcă de bani.
Dar nu e nimic grav. Că oricum nu învârt prea mulţi bani cu agerimile lor. Cât să nu moară de foame. Iar afaceristul bătrân are de unde dona. Ba chiar se simte bine după, că e în pas cu moda.
Din când în când mai organizează toţi trei câte o conferinţă despre social media la care vin în masă. Bloggării mănâncă nişte pişcoturi, experţii social media mai aburesc nişte fraieri cât să nu moară de foame şi afacerştii bătrâni se simt isteţi.
Toată lumea e fericită.

6. Concluzii

Social media e util doar pentru crescut traficul pe un site. Dacă nu e o corelaţie directă şi relevantă între trafic pe un site şi banii pe care îi faci, trebuie să fii extrem de prost să investeşti în social media. Foloseşte metode tradiţionale de marketing.

Nu există bloggeri bogaţi. E doar o modalitate pentru nişte şomeri să nu moară de foame. Şi oameni isteţi să-şi suplimenteze veniturile. Nimeni nu câştigă mai mult de 10-15 milioane pe lună din blogging.

Bloggării relevanţi au un trafic minuscul şi închis. Relevanţa lor e o ţeapă pe care şi-o umflă reciproc.
Blogosfera e o sferă foarte mică de autişti fără talent, care vorbesc între ei, despre ei. Au un trafic nesemnificativ, în mare parte făcut tot de oameni din blogosferă. Degeaba convingi tu un fomist să-ţi scrie despre produs şi o face pentru o lingură de ciorbă. Reclama aia o să o vadă doar 50 de fraieri, la fel de fomişti ca şi ăla care a scris.

Trebuie să fii tâmpit să crezi că dacă-ţi scrie Adrian Ciubotaru despre motivele pentru care bea el bere Ciuc, o să-ţi cumpere cineva vreo bere în plus.

Pentru că sunt un fin dezgustător de artă, am decis ca azi să dezgustăm împreună nişte artă fină.

Talentul este un lucru frumos, care trebuie încurajat. Pe Corina Chirilă, cei de la universitatea de arte n-au încurajat-o. În schimb noi o încurajăm. Pentru că noi ştim că n-ai nevoie de chestii ca perspectivă, mână sau simţ artistic ca să fii pictor. E de ajuns să ai TALENT. Talentul este un lucru foarte bun. Pentru că este nedefinibil.

Corinei îi plac extratereştrii, stelele şi femeile care se ating, deşi ea nu este lezbiană şi dacă înţelegeţi asta din faptul că desenează zeci de femei care se ating sunteţi proşti.

Dar hai că m-am plictisit cât am introdus-o. (Replică cu care de obicei dau afară tipele de la mine din casă). Să vedem nişte lucrări.

Aici avem tandrul desen “Elfiţe cu scolioză de la silicoane”, care ne arată pericolele chirurgiei estetice făcute la colţul blocului. I-am văzut ţâţele lu’ Sexy-Brăileanca după operaţie. Exact aşa erau: un sfârc spre mine, unu’ semnaliza că schimbă banda.

Aici avem un zombie tuns cu toporul îmbrăţişându-l pe Aphex Twin.

Un clasic negrişor care a mâncat un pepene, ca un negrişor şi şi-a făcut o cască din el.

Un ţigan educat, care nu deranjează pe nimeni.

Şi preferatul meu

Iisus Hristos, dând o muie pioasă.

Mai multe pe blogul ei. Eu deja sunt un fan. Voi nu? Are PESTE 9000 DE DESENE.
galactic!
:*

McDonalds.
Peste tot văd afişe cu noul lor meniu cu happy end. Mi-am luat un meniu dublu ciz, am pus pula pe tejghea şi am aşteptat happy endul. Ei mi-au dat o îngheţată. Cred că n-au înţeles terminologia corect. McDonalds e cel mai prost salon de masaj erotic la care am fost în viaţa mea.

Hipsterii băşiţi care se dau loviţi de moartea lu’ Steve Jobs de parcă pula mea, era tac-su.
Bucurenci şi Tudor Chirilă, spre exemplu, o ard afectat pe blogurile lor personale de zici că moartea lu’ Steve Jobs a fost cea mai mare tragedie a universului. Mare căcat a făcut Steve Jobs de i-a scos din foame.

Hai să vă explic eu ce a făcut Apple în lume: A luat tehnologie deja existentă şi a făcut-o atît de simplu de utilizat încât să fie la îndemâna oricărui oligofren. Apoi a vândut-o la de zece ori mai mult decât face , ca oligfrenul să fie năpădit de un sentiment de elitism când dă jumătate de salariu să cumpere rahaturile ălea. Că dacă era iPodu 500 de lei, cam cât face cu un adaos comercial de 100% şi taxe, după ce pleacă din mânuţele chinejilor de 12 ani care-l asamblează cu degeţelele lor mici, n-aveai cum să îţi miroşi băşinile cînd îl pui pe masă. Ar fi zis toată lumea „ete încă un retard care şi-a luat mp3 player cu un singur buton, că două îl încurcau!”. Da bă, poţi să-ţi iei un laptop mai puternic decât un macbook la un sfert de preţ. Şi dacă ţi-e frică de viruşi, libertatea de a-ţi instala ce vrea curu’ tău pe el şi complexitate mai mare decît a unui băţ, dacă toate astea te fac să plângi în tine ca un căcănar că ai prea multe butoane şi te-ai speriat, nu trebuie să-l ţii pe windows sau linux. Încap sistemele ălea de operare de la Apple care fac calculatorul din motocicletă o tricicletă de cauciuc cu care nu te poţi răni pe absolut orice. Ştiu, nasol, n-o să mai poţi să te lauzi la oamenii din jur că ai dat 1000 de euro pe un MacBook, o să trebuiască să-i impresionezi cu intelectul. Greu.

Şi observaţi, zic Apple, nu Jobs. Că Steve Jobs nu era Moş Crăciun, în pula mea, să stea în fabrică cu elfii lui şi să sprayeze orice produs cu bună dispoziţie şi veselie. Cre-că se mai uita şi el pe ultimul model de iPhone, spunea „da, e destul de gay, are destul de un singur buton, merge. Daţi la populaţie să joace Fruit Ninja până li se teşeşte gâtul, în pula mea de hidrocefali”. Apple e companie mare. Nu se căca Jobs idei. Are mulţi angajaţi. Un număr mai mare decât ăla maxim până la care poate să numere Chirilă fără să ameţească. Da, coaie, mai mult de 30. Mult mai mult.

Dar să presupunem prin absurd că Jobs era al patrulea Mesia şi că a inventat roata, focul şi tastatura. Nu e ca şi cum le dădea moca, pentru binele omenirii. Să plângi după ăsta e ca şi cum ai plânge după directorul de la Reckitt Benckiser după ce moare că ce drăguţ era el că îţi dădea nurofen la 500 de mii cutia. În primul rând îl fabrica cu 5 lei vagonul şi în al doilea rând e ibuprofen. Îl găseşti la 100 de mii cutia. Acelaşi căcat.

Dar totuşi, să ne ducem şi mai departe. Să presupunem că Jobs era mesia şi dădea totul moca. Nu ai voie să te caci pe tine cu lacrimi de crocodil că a murit un om PE CARE NU ÎL CUNOŞTI, CU CARE NU AI VORBIT 2 SECUNDE ÎN VIAŢA TA DE PARCĂ PULA MEA, ERA TAC-TU. Las-o în mă-sa de poponărie. Nu ştiţi nimic despre omul ăla, ce făcea, cum era. Poate ţinea un copil mic în beci şi se căca pe el. Nu spun că o făcea. Dar chiar n-ai cum să deduci ce om bun şi despot luminat era un cetăţean după cum îţi vinde căcatul pe care joci Angry Birds. Nu cunoşti omul, abţine-te din comentarii.

Şi mă mai enervează şi Marius Moga.
Pentru că mă face să urăsc societatea. Pentru că dacă eu zic că arată penibil, o să par eu ţăran. Că în ziua de azi, dacă vezi că unul merge pe stradă cu un căcat pe frunte şi râzi de el, eşti înghesuit, că ăla e spirit liber, exprimă ceva, ŞI TU NU ÎNŢELEGI, ŢĂRANE. Ei bine, asta e, din cauza lui Moga o să zică societatea că-s ţăran. Coaie, pur şi simplu nu poţi să rulezi aşa. Cu papion mare, ca-n desene animate, cu cămaşă lucioasă de paiete sau ceva, neagră, de zici că e cămaşa în care a fost îngropat Naomi, cu zâmbetul ăla de viezure ud, şi mai ales, mai ales, cu freza aia de Elvis al evreilor. Cine pula mea ţi-a făcut căcăreaza aia în cap? Tu te uiţi în oglindă când ieşi din casă? Nu degeaba ţi-a dat, bă, flit Iulia Vântur pentru un ţigan indian. M-am băşit lucruri care exprimă mai multă masculinitate decât tine. Ar trebui să ţi se revoce dreptul de a purta coaie la cum te prezinţi.

Mă bucură. Mă face să mă simt bine în pantaloni rubrica mea. În fiecare săptămână îmi bat desfăcătorul de maimuţe de un cetăţean în Caţavencii.

I-aş da copy pasta aici cu cea mai mare plăcere, doar că, tehnic n-am voie. Atâta timp cât am luat banu’ pe chestia aia şi am făcut-o ca să fie citită în partea aia, ar fi cam aiurea să o pun la citit în partea asta. În schimb pot să fac ceva. Copy-pasta vreo 70%, restul link. Aşa toată lumea e veselă, mai ales eu, pentru că am o rubrică.

Şi mai ales sunt vesel că 1. mi-e lene să scriu ceva aici si 2. stiu sigur că 80% dintre voi sunteti tampiti si nu cititi ce scriu prin alte parti. deci, o sa mai bag niste copy pasta din cand in cand. Săptămâna viitoare, în ziar, Tudor Chirilă. Momentan ceva din iulie.  Lună bună. Era mai cald.

.

.

.

Povești sexy & horror cu Mihaela Tatu

Există o vârstă în viața oricărei femei după care devine jenant să te pi­si­cești ca o prințesucă a­tunci când vorbești. Acea vârstă e cam jumătate din vârsta Mihaelei Tatu. Bineînțeles, nu există vreun factor extern care să oprească o femeie din a-și da aere de școlăriță inocentă când ajunge la senectutea me­no­pauzei și îndoaie cân­tare. Nu există poliția je­nei care să vină și să îți dea cu un taburet în cap când o faci pe rușinoasa deși ai pielea tăbă­cită ca basca pe care o fo­lo­sește bunicu’ ca husă pentru șaua de bicicletă. Natura se așteaptă să ai un cenzor intern. Să îți spună bunul simț că ești cam penibilă.

Spre exemplu, acum o jumătate de an, Mihaela Tatu declara: „În drum spre casă sau doctor îl voi cunoaște pe prinț“. Și ce o să te întrebe prințul, femeie? Dacă ai cumva vreo nepoată sexy? De ce îi sperii calul? Apoi, cu a­ceeași candoare, la TV, ea se caracterizează ca o „biată muscă de o zi, dodoloață și blondă“. Da­că tu ești muscă de o zi, înseamnă că eu toată via­ța am făcut sex numai cu embrioni.

SFARSITUL AICI (LINK ETC, TREBUIE SA DATI CLICK CA SA VEDETI. VA SCRIU MARE CA LA RETARZI PENTRU CA ASTA CRED DESPRE VOI, NU CA AS AVEA CEVA CU VOI DA OK BINE APESATI AICI)

Când o să îmbătrânesc, o să mă fac violator. Şi o să îmi fac o temniţă imensă la subsol, un labirint rece şi întunecos unde o să-mi ţin victimele ca să le violez.

Sunt sigur că peste 30 de ani, o să mă fac violator. O să fiu prea bătrân pentru baruri, nu cred că o să mă mai joc la calculator, de citit sigur nu mă apuc, şi na, un om are nevoie de hobby-uri.

Am tot ce-mi trebuie ca să mă fac un violator bun. Momentan am o pulă destul de mare. E mare, dar destul de netedă şi dreaptă. Nimic spectaculos. Dar dacă mai bag 30 de ani, sigur o să ajung cu ea solzoasă, noduroasă, tăbăcită şi strâmbă. O pulă care năruieşte speranţe. Numai bună să violezi ceva cu ea. Şi mecla mea de viol o să se dezvolte până atunci. Momentan am expresia facială, dacă vă uitaţi. Imaginaţi-vă un galben în ochi şi în dinţi dat de vârstă, şi nişte riduri adânci de expresie. Apoi imaginaţi-vă că vă alerg cu o pulă imensă şi solzoasă. Pare destul de profesionist, nu ?

Şi o să am o teminţă izolată fonic la subsol. Imensă, cu coridoare şerpuite, prin care să-mi alerg victimele, care să urle şi să cadă şi să-şi julească genunchii şi să urle iar. Cu uşi secrete, să le ies în faţă, şi cu camere în care bălteşte o apă rece şi soioasă, de un metru, în care să îmi ţin victimele cât n-am chef să le alerg şi să le violez.

Pentru că eu cred în puterea terapeutică a violului.

Eu cred că dacă răpesc un ansamblu vocal instrumental de fete între 7 şi 16 ani, şi violez una dintre ele şi îi dau o ţâţă printr-o răzătoare în timp ce celelalte se uită, o să înţeleagă ceva. O să înţeleagă că viaţa nu e numai ţopăială şi râs strident. Că dacă te bucuri prea mult de căcaturi minore enervezi lumea din jur. Că un cârd de pizde care se isterizează în acelaşi timp pentru un căcat neserios e cel mai enervant lucru din lume. Unele căcaturi sunt grave, şi cred că ar înţelege asta, văzând cum aleator una dintre ele este violată cu o ţâţă în răzătoare. Că viaţa are şi căcaturi serioase, că tre sa faci un pas în spate şi să-ţi dai singură un pumn în pizdă atunci când ţi se pare că Dumnezeu vomită curcubee pentru bucuria ta.

Cred în puterea terapeutică a violului. Cred că zăcând zile întregi pe o podea rece şi umedă, cu curul sângerând, Andreea Creţulescu ar ajunge să se gândească la toate alegerile pe care le-a făcut în viaţă, şi cum au adus-o toate în acel moment, zăcând cu curul spart. S-ar întreba dacă poate, dacă n-ar fi o curvă antipatică care strică televiziunea, nu s-ar mai fi întâmplat ce tocmai s-a întâmplat la curul ei. Poate că dacă nu lua orice ştire de forma „portocala e portocalie”şi invita cinci politicieni de la partide diferite, dintre care 2 vor să te convingă că portocala e roşie şi trei că e galbenă, în timp ce ea observă arogant platitudini evidente, cu vocea ei ca un joagăr ruginit care taie timpanul în două, era în altă parte acum. Poate dacă nu strica televiziunea, invitând oameni relevanţi ca un căcat ud şi scobindu-i cu unghia timp de 3 ore, cu scârbă mesianico-revelatoare pe faţă, nu ajungea aşa. Poate din cauza ei lumea nu mai deschide televizorul. Că mănâncă căcat în contradictoriu cu oameni la fel de greţioşi ca ea. Că molfăie căcat în grup într-un mod atât de scârbos încât nu ai cum să ţii televizorul deschis. Poate de-asta are curul spart.

Şi Tudor Chirilă s-ar întreba, uitându-se într-o baltă de sânge la reflexia mandibulei lui care abia se mai ţine într-o jumătate de balama, ca uşa de la un coteţ uitat de lume, ce a făcut de a ajuns acolo. Că poate, dacă rămânea la cântat mizerii pseudointelectuale, şi nu sărea calul, devenind formator de opinii pentru mii de mucoase care nu ştiu încă să se spele la pizdă, dar care sunt convinse, din cauza lui, că sunt interesante, relevante şi că vor face lucruri măreţe în viaţă, nu mai venea un domn cu un manşon de ţepi pe pulă, să-i violeze gura până îi atârnă mandibula ca o cârpă. Poate futea destule minore şi înainte, nu avea nevoie să se facă formator de opinii, ca să îşi ude cucul şi mai tare, transformînd o generaţie de adolescenţi nonvalorici într-o generaţie de adolescenţi nonvalorici care se cred buricul pământului

Bendeac s-ar întreba zilnic: Oare de ce? Oare de ce m-a legat nebunul de un calorifer? De ce vine, în fiecare dimineaţă să îmi crăcăneze ochii cu degetele şi să facă labă în ei? Şi de ce râde jumătate de oră, uitându-se cum mi se lipesc ochii cu spermă întărită? De ce vine în fiecare seară să îmi dezlipească ochii cu un jet cald de urină? O fi din cauză că am dus umorul din ţara asta atât de jos încât Vacanţa Mare, de pe vremuri, când urlau toţi că face umor pentru gherţoi inculţi e Shakespeare pe lângă ce căcaturi fac eu în emisiunea mea? O fi din cauză că, cu toate că sunt un actor bunicel, asta nu înseamnă că am dreptul să îmi dau cu părerea în public despre toate rahaturile despre care nu ştiu nimic? O fi din cauză că arăt ca un jeleu androgin?

Şi Monica Tatoiu s-ar mira, văzâd cum un nebun o dezbracă lent, pe muzică romantică, apoi se dezbracă şi el şi, în loc să o fută, şi-ar pune o pereche de bocanci şi i-ar da şuturi în pizdă până transpiră, zi de zi. Poate ar deduce din asta că e din cauză că e curvă bătrână şi vită ciolănoasă şi că faptul că a trăit 60 de ani şi 600 de puli nu înseamnă că a înţeles ceva de la viaţă. Şi că nu e frumos să te duci la TV şi să ai o părere despre orice, chit că te priveşte sau nu. Mai ales când ai trecut prin viaţă fără să înţelegi nimic, şi eşti doar o fostă curvă, actuală maimuţă diformă.

Şi Măruţă ar plânge, dar ar înţelege. Ar înţelege că merită să fie forţat, cu pistolul la tâmplă să ia un pumn de viagra şi să îl fută în cur, ore în şir pe Viorel Lis. Ar înţelege că e din cauză că a sărit calul. Că unele căcaturi pur şi simplu nu le faci pentru audienţă. Nu faci circ cu nebuni şi senili pentru a sparge ratingurie. E jenant. Şi ar înţelege şi că e din cauză că nimic nu e mai scârbos pe lume decât un bărbat care bârfeşte. Că e ca o găleată cu unsoare şi viermi atitudinea lui. Cum întreabă, cu zâmbetul ăla de violator de bătrâni toate proastele dacă e adevărat sau nu că se fut cu nuştiucare fotbalist. Nu e normal pentru un bărbat să jubileze la bârfe. E împotriva naturii testosteronului. Şi ar înţelege că a ajuns acolo, futând un ţigan bătrân cu pistolul la tâmplă pentru că merită. Că pentru faimă şi bani a ajuns un jeg uman. O smegmă gânditoare.

Bineînţeles, peste 30 de ani, când o să fiu eu violator şi o să am o temniţă pentru viol, toţi oamenii ăştia o să fie morţi. Sper. Dar vor fi alţii. Tot timpul vor fi alţii.

Cred în puterea terapeutică a violului. Cred că te duce într-un moment de claritate în care poţi înţelege, din exterior, de ce eşti un căcat de om şi cum ai ajuns aşa.