– Ce vrei, tot muşchi ţigănesc? Ce vrei să faci cu el ?

– Păi să mi-l înfăşor în juru’ pulii şi să o fut pe hoaşca de mă-ta, că am auzit că îi place să simtă muşchi ţigănesc adînc în ea. De-aia ai tu faţa aia căcănie şi buhaită şi mustaţa aia de viezure fleoşcăit, că se ducea la şatră, băga capu’ sub o căruţă şi futea la ea tot ţiganu’ pînă îi usturau coaiele. Ce rasa lu’ mă-ta îţi pasă ţie ce fac io cu muşchiu ţigănesc pe care-l cumpăr io cu banii mei bă pulă? Te pomeneşti că oi fi cine ştie ce expert culinar care vinde salam la colţu blocului pe 7 milioane pe lună plus bonuri doar din pură pasiune. Şi chiar dacă ai fi, flit bă supracalificatule. Atîta timp cît e banu’ meu, fac ce vreau cu salamu’ cumpărat de mine, pot să mă şterg şi la cur cu el. Ce te fute bă pe tine grija, umflatule? Hai marş pînă nu-ţi bag un pumn pe gît, futu-te-n inimă de tupeist bulbucat care-si da parerea neintrebat!

Senzaţionala tanti Luminiţa, karaokista trotilată pe care n-a ajuns-o simţul penibilului nici la vârsta senectuţii, o ştiţi voi, aia de respira greu pe Şambala, vrea să ne lipsească pe noi, adevăraţii ei fani de interpretarea ei de o valoare inefabilă.

Aşa că a dat şambalaua jos de pe iutub. Nu-i nimic, anticipând această mişcare mai ceva decât Kasparov, am urcat-o la loc cu ajutoru’ amicului Ahile Talpalata. 

shambala
Vezi mai multe video din Incredibil »

Şi aşa, să o nervozăm pe singura reprezentantă a festivalului Mamaia matoală, mai punem o melodie în interpretarea dânsei. E mai puţin aberantă dar se citeşte la fel de bine sclipirea alcoolică în ochiul ei încercănat. PULOAAAA IAAA PULOAAA IAAA, e şi-ntre bare e şi răspuuuns. (revine in curand 

Fetelor le plac taare mult pozele. Mai ales pozele cu ele. S-ar uita ore în şir la propriul meclan surprins din toate unghiurile posibile şi cu orice decor imaginabil. Orice chestie interesantă o văd, ţup, numa buna de fundal pentru muia lor. “Oau, acest decor este mirific. Merge numa bine făţăliga mea în prin plan peste el!”. 

Aşa că nu e de mirare că toate tipele arată bine în pozele de pe net. Dupa ce sorteaza prin jdemii de fotografii cu dînsele în diferite ipostaze, găsesc cel puţin 2-3 care ascund complet orice urmă de hidoşenie tenebroasă pe care nici Lovecraft nu ar putea-o descrie. 

Şi care nu merge ascunsă în realitate.
“Mamăă ce bunoacă e tipa în poza asta din profil!”
Şi dup-aia o vezi in realitate 
“SFINTE CĂCAT! ARE DOAR JUMĂTATE DE FAŢĂ!” 

Chiar nu înţeleg scopul. De ce să faci 40 000 de poze şi să selectezi 2 în care arăţi bine când oricum în realitate eşuezi estetic? Pe principiul “poate pune botu’ un fraier şi dacă tot vine să mă vadă, chit că-s nasoala poate mă fute” ? Culmea penibilului. Să o babardeşti pe una cu punga-n cap şi să ai fantezii cu ea din poze. 

Nu, nu mi s-a întâmplat. Nu aslplsezc, dar ştiu muieri naşpa care au poze pe net cu ele in care arată bine. Ştiu multe. Cam toate naşpetele pe care le ştiu. Și toate muierile pe care l-am vazut întâi pe net, dădeau mai bine pe ecran decât în realitate.

Totuși cred că toată treaba asta izvorăște din nevoile profunde ale sexului feminin. Bărbații au nevoie să se simtă utili (ce nevoie egoistă și superficială). Femeile au altă nevoie esențială. Să se simtă frumoase. Nobil. Pai și dacă nu sunt? Există photoshop, unghiu bizar care ascunde slana, alb negru si sepia care ascund tenul de rahat și supraexpunerea care face toate coșurile să dispară. Pentru restul există penumbra. 

Poate sunt invidios. Toate pozele cu mine lasa impresia că sunt un tip normal, care probabil era beat muci în momentul apăsării pe buton şi se pregătea să se scobească în nas. Dar chiar nu văd scopu’ în a pune o poză cu tine pe net în care ești mai puțin penibi/urât/orice decât in realitate. Utilitatea ei e să te recunoască lumea, nu să le arăți cum ai vrea să fii daca n-ai fi pe cât de nașpa ești.

Bine, eu nu înțeleg scopul fotografiilor la modul general. Nu mă trezesc niciodată cu un chef fantastic să îmi aduc aminte cum arătam acu 5 ani. Sau ce făceam acu’ 5 ani. Dar asta e deja altă discuție.

Am găsit soluția supremă împotriva violenței. 

Nudismul. Oamenii dezbrăcați nu s-ar cafti niciodată. Io aș ezita să mă iau la bataie cu unu dezbrăcat. Mi-ar fi puțin cam jenă să nu-l ating în locuri în care nu vreau să pun mâna. Cum să dai un genunchi în coaie pe niște coaie goale? Să atingă genunchiul tău, sau al pantalonului tău coaiele altui tip fără un strat apărător de textilă ? Scârbos! Să dea să fugă și să vezi cum îi flopăie în alergare printre picioare; Nici nu-ți mai vine să alergi după el să îi dai un șut în cur să nu te faci de păr pe bocanc.

Și asta daca doar adversarul ar fi nud. Dacă ar fi amândoi combatanții, totul ar deveni atât de gay ca ideea în sine de a te bate cu un tip te-ar face să vomiți. Până și clasicul șut în cur cu piciorul gol ar avea brusc conotații sexuale. 

De-aia îs așa de pașnici hipioții ăia din vamă. Îi doare la bască. Știu clar că, chit că îs deranjanți vizual, nu se încumetă nimeni să-i bată.

Totuși cel mai periculos e să VREA să se bată cu tine unul dezbrăcat. La un moment dat era să sară la mine la bătaie un zdrahon in vamă pe care îl întrerupsese un idiot din sex făcând strigături la ușa cortului Tipu’ a crezut ca io eram ăla și venea amenințător spre mine cu pula încă semi-sculată. A fost unul dintre cele mai înspăimântătoare momente din viața mea. Am vrut să negociez cu el, să-i zic „faraoane, pune niște pantaloni pe tine și te las să mă bați cât vrei tu”. Dar am zis că mai sănătos e să fug pâna nu mai aud *flopa flopa* in spatele meu. Cât curaj să am și io ?

Galaţiul e un oraş periculos pentru dezvoltarea unui copil. Ăştia mici găsesc bile de cox prin pământ, de la combinatu’ siderurgic, le halesc ca pe pătrăţelele de ciocolotă şi, cu vârsta, coxul se depune în jurul a ce neurologii numesc “chestii din interiorul sfeclei”, dând impresia adolescentului că e artist. Exemplul clasic rămâne tot a Pulifriciul, care tot prost a rămas şi după atâta timp.

Dar azi ne ocupăm de alt copil teribil de idiot al aceleiaşi urbe. Descoperit accidental de colegu’ Manţi, blogul acestei sinistre schiloditoare de idei ne-a impresionat pe amândoi până la lacrimi. Nu ne-am bătut care să scrie despre ea că nu are rost. E destul material pentru amândoi. El, fiind mai finuţ aşa, a ales să dea citate fără să le comenteze. Just, vorbesc de la sine dar NU MĂ POT ABŢINE să nu zic ceva. (Totusi uitati-va si pe citatele scoase de el. Sunt mai bune, ca a ajuns primu)

După cum povesteşte, a şi început să scrie o carte pe la 11 ani (oau) s-a lăsat după o pagină dar deja se vedea dând autografe. Doar asta e esenţial, nu ? 

Tehnica ei e simplă: Idei dezarticulate, alipite tip Frankenstein şi condimentate cu cuvinte care sună bine. Majoritatea sunt doar stupizenii, dar unele au o sclipire de idioţenie cruntă care nu are cum să nu te facă să zâmbeşti. Destulă introducere. Să trecem la comentariul literar: 

„„Vreau să adorm între falduri de tine”, ziceam în nopţile cu coşmar mucegăit în trecuturi multe şi lacrimogene.”
Aici, autoarea ne explică cum se fute cu oameni morbid de obezi, adormind între faldurile de osânză ce le acoperă corpul diform. Acolo, din cauza umezelii permanente se ascunde mucegai. Mirosul o face să plângă. 

“Practic, nu cred în nimic din ce e cunoscut societăţii,”
Cum ar fi gravitatia, cele 3 dimensiuni si focul. 

„M-am uitat în oglindă. Picura cu raze deasupra mea. Reflexia mea înota într-o mlaştină. De fapt, nici nu ştiu cine eram, dacă eram realitate sau proiecţie, consistenţă sau iluzie.”
Unul din zecile de exemple în care autoarea filozofează în faţa oglinzii. Pai na, unde în altă parte să îţi petreci timpul când ai o părere aşa de bună despre tine?

„Eu nu văd talent în nimic, pentru că talentul e o noţiune precum fericirea. Talentul implică de toate, de la imaginaţie până la muncă silnică în mina artei.”
Eu nu văd talent în tine. Doar talente.

Uneori mai comentează şi cărţi, să ne arate cât de cultă e. Aici o impresie după ce a citit o carte de citate (am mai zis io ce mişto e să te dai intelectual citind citate, simptom clasic al a pseudointelectualei coclite): “Imaginaţi-vă că mintea mea e un cerc. Cartea asta nu mi l-a umplut cu nimic (pentru că era deja plin), ci doar mi l-a reconturat. Pentru mine cele 20 de principii „predate” acolo n-au fost o noutate (şi am fost tare mândră să observ cât de bine mă încadrez în tiparul omului de succes).”
Mândră mi-s fute-maş. 

“În acelaşi timp, fragmentele de durere îmi năvăleau în minte, infestându-mi dorinţele cu temeri, îmbolnăvindu-mi visul de leucemie. Mi se derulau săgetând secvenţe de durere personală, trecută sau actuală, viitoare, poate nici măcar a mea, ci a noastră sau a întregii lumi, dureri ale strămoşilor sau ale urmaşilor, dureri trupeşti sau sufleteşti, dureri copilăreşti sau serioase, agravate sau atenuate, dureri exagerate sau subestimate. Dureri. Coşmarurile sunt proiecţii ale durerii pe pânza subconştientului nostru. Noaptea, cinematograful e deschis şi publicul meu cerebral vine la film ca să se distreze oferindu-mi mâzga produsă diurn şi servită nocturn.”

NU ARE NICI UN SENS, E O ALIPIRE DE CUVINTE CARE SUNĂ BINE ŞI ATÎT, CURVĂ PROASTĂ CE EŞTI! 

No, hai, o faptă bună acolo, un efort colectiv. Intraţi pe a blogu’ ei şi explicaţi-i cât de dobitoacă e.