Mic ghid de înţeles femeile. Ep. 1: Fizic.

duminică, 12 octombrie 2008

Dacă citeşti acest site, (pentru că nu vreau să-i zic blog, e doar un loc unde eu scriu chestii, urasc bloggării cu pasiune arzândă de la cel mai mare în jos), e o posibilitate de cam 90% să fii mascul, pentru că femeile fug de cuvântul pulă de parcă ar putea să le fută. No, dacă eşti mascul şi o freci anonim pe net, e o posibilitate de cam 90% să nu ai habar cu ce se mănâncă o femeie (cu mâna). 

Ei bine, bucurie pe voi. În calitate de expert profund în femei, semicentaur (de la brâu în sus) omniscient şi în genere P.I.M.P am să vă învăţ io tot ce trebuie să ştiţi despre femei. Să nu credeţi că e un subiect banal, de epuizat într-un articol de o pagină juma. E de epuizat în cam 3 articole de genul. Îmi trebuie peste 4 pagini ca să scriu tot ce se ştie despre femei. Da, spre diferenţă de voi, săracilor, eu ÎNŢELEG FEMEILE. Mă sperie profund ce înţeleg, dar asta e partea a doua.

Dar să începem cu prima parte:

FEMEIA DIN PUNCT DE VEDERE FIZIC

Per total, fizicul unei femei calitativ superioare este plăcut estetic si te face să te bucuri în pantaloni. Cu toate acestea, la o analiză la rece, se observă largi defecte arhitecturale. Corpul nu este robust, ci mai degrabă fragil, cu o parte mai subţire la mijloc şi părţi mai bombate jos, în zona posterioară şi ceva mai sus în zona ţâţiferă. Aceasta le dă un aspect uşor de rupt. La prima vedere le poţi pune pe genunchi şi pocni ca pe o surcea în două de la mijloc. Vă spun din experienţă, e mai greu decât pare. Fizic sunt ceva mai puţin înzestrate decât bărbaţii. Nu pot să ridice la fel de mult, nu pot să sară la fel de departe, nu pot alerga la fel de repede şi nici să tragă băşini la fel de răsunătoare. Aceste dezavantaje o fac ideală ca pion de sacrificiu într-o invazie zombie, dându-ţi timp ţie să alergi, să sari, să ridici chestii şi să te caci pe tine cât ea, fiind mai inceată este devorată de morţii vii. Nu vă lăsaţi păcăliţi de ochii lor mari şi inocenţi. Cu ei vă vor hipnotiza să faceţi idioţenii, cum ar fi să încercaţi să opriţi masa de cadavre umblătoare cât să poată şi ea să se salveze şi să muriţi ca fraierii în încercare. De aceea când o femeie se uită insistent spre voi, trebuie pocnită repede peste ochi, să nu apuce să-şi facă magiile. 

Ca tipologii fizice neplăcute, amintim tipul scândură şi piramida de carne, două creaturi care trebuiesc evitate. Ideal trebuie să aibă curbe, dar nu falduri. Să se vadă câteva oase, dar nu toate. Ţine puţin şi de gust. Unora le plac şi ălea slăbănoage de tip “Fashion TV”, cărora le şuieră vântul printre picioare când stau cu ele lipite unu’ de altu. Mie nu. De ce, o să întrebaţi ? Simplu. Sunt destul de slab şi eu, şi se aude un zgomot din categoria “zdrang zdrang” când ard o slabă. 

Primele două chestii pe care le observăm la o femeie sunt ţâţele şi bucile. Patru chestii. Ordinea este pur preferenţială. Eu, spre exemplu încep cu bucile în viaţă, şi aşa şi aici.

Bucile sunt nişte depozite adipoase dorsale de care este foarte plăcut să-ţi baţi pla. Spre diferenţă de alte chestii pe care le au femeile, sunt utile. Mai exact in vremuri grele, corpul se menţine cu energia stocată acolo. De accea când eşuezi cu o femeie pe o insulă pustie, trebuie să o omori cât mai ai puteri. Va rămâne fără vlagă după tine, şi ultimul lucru pe care o să-l vezi e pe ea cu o piatră în mână cum îţi sparge capul ca să te canibalizeze şi să supravieţuiască sugându-ţi măduva. De aceea trebuie să o faci tu primul. Nu rămâne impresionat de privirea ei mare şi drăgăstoasă. Tu vei rămâne fără puteri şi ea te va mânca, pentru că ea are buci adipoase.

Ideal trebuie să fie rotunde ca piersica şi tari. Să fugiţi de variante fake, cum ar fi curu’ pleoştit, curu’ ciolănos de secretară şi curzilla. Cum caii se caută la dinţi, femeile se caută la cur. Un cur sănătos denotă o femeie sănătoasă, cu o personalitate agreabilă. Curul face şi desface destinul unei femei. Este o trăsătură de caracter. Pe cea mai cunoscută matroană din zona Galaţi-Brăila o chema Mariana cur-de-fier. Ca să vedeţi caracteristica principală din care se naşte succesul. 

Ţâţele. Ei bine ţâţele nu au nici un sens. Nici o utilitate. Dar aduc ore întregi de bucurii. Poţi să te joci cu ele oricât, să dai mii de bobârnace la sfârcuri şi să nu te plictiseşti. Nimeni nu ştie de ce! E un fel de fericire împachetata estetic în două pungi zglobii şi agăţată pe piept. Nu dă dependenţă, nu îngraşă, nu are efecte negative. Ţâţele sunt hobby-ul perfect! La formă, contează la fel rotunzimea şi fermitatea. Mărimea mai puţin. Ăia care zic că vor ţâţe imense au coaiele foarte mici. Ideale sunt medii, tari şi rotunde. Decât mari şi lăsate, mai bine mici. 

Feriţi-vă de ţâţele ca ciorapii, de ălea venoase, de alea morbid asimetrice, ălea de plastic şi de ălea ca un pepene dezumflat. Menţionam 3 sub-categorii naşpa: sfârcurile ovale, ălea păroase, şi ălea cât farfuriuţele de cafea. 

După cele două elemente esenţiale care-s patru, se observă faţa, care oricum nu contează aşa de mult, fiind ascunsă sub un strat de machiaj, şi care merge corectată cu o pungă în cap.
Menţionăm părul, care în general e lung şi de care poţi să le apuci când dau să fugă. Ăla din cap. Daca are păr prin alta parte, cum ar fi pe picioare, între buci, pe spate sau pe mărul lui Adam, femeia ori e cam ţărancă, ori nu prea e femeie. Amintim şi varianta feminină a picioarelor care se numeşte craci şi mâinile, care e bine să existe. 

Mai au si ovare in care nu le place sa fie lovite cu pumnul. 

Cam asta e tot. Mai sunt şi găurile de joacă, dar ălea sunt intuitive. Vă prindeţi singuri.

***

Senzaţional. Anim’Est, ca absolut orice pe lumea asta, mi-a provocat o combinaţie de furie şi dezgust.

vineri, 10 octombrie 2008

Aş vrea să folosesc mai puţine metafore cu căcat. Să descriu şi altfel lucurile de căcat decât folosind căcat. Chiar o să mă strofoc de acum înainte dar, aici nu merge. Am văzut la Anim’est un calup de scurt metraje româneşi, făcute de distruşii ăia de la UNATC şi UNARTE care altfel nu poate fi descris. Dacă m-aş fi căcat într-o sită, m-aş fi întors invers şi m-aş fi pişat peste căcat, filtrând pişatul prin căcat, zeama rezultată ar fi avut o valoare INCOMENSURABIL MAI MARE decât toate porcăriile ălea de scurt metraje despre nimic, fără idee, desenate oribil şi lipside de orice urmă de artă, estetică sau orice altceva pozitiv vreţi voi. 

Nu. Mai trântesc una. Să comparăm arta, la modul general cu un căcat mare şi aburind. Ei, să zicem că, în calitate de artist, vrei să faci un căcat mare şi aburind dar, aşa la început, te mulţumeşti să îi ştergi la cur pe alţii şi să te bucuri că ai şi tu o urmă de artă pe o bucată de hârtie igienică. Dar băieţii ăştia (şi mai ales fetele, mamă ce animaţii egocentrice şi profunde ca un balon de săpun făceau şi ele), ei bine băieţii ăştia se grăbesc prea tare şi şterg la cur pe altu’ înainte de act şi arată la toată lumea o bucată de hârtie igienica cu trei floci antrenaţi de fricţiune şi o dâră de hemoroid şi spun bucuroşi că au atins arta. I-au zgâriat suprafaţa. 

Fals băieţi. Fals.
Bun. Terminăm cu scatodelirul.

Filmele se împărţeau în două categorii:
– Ar fi fost relativ hazliu dacă eram grav fumat
– M-ar fi speriat rău dacă eram grav fumat.

Nici măcar nu le-au selectat în aşa fel încât să te bucuri de ele drogat sigur. Artiştii plei.
Măcar m-am dus cu colegu’ Andrei şi am comentat ca nişte mârlani şi am râs (de comentariile noastre, că pe ecran nu era nimic hazliu). Şi dup-aia am văzut un lung metraj “Angels and Idiots” care a fost relativ ok, pentru că am rezonat ceva cu personajul principal care era un mârlan. 

Ceea ce m-a adus la concluzia zilei. Unii oameni fac chestii mişto dar, în general nu-s români. Artiştii români sunt prea ocupaţi să-şi miroasă propriile băşini şi să se bată pe spate unu’ pe altu’, profund înglodaţi în coconul lor de autosuficienţă să facă chestii mişto. SAU, SAU, PUR ŞI SIMPLU SUNT IDIOŢI. Toţi futuţii în glandă ajung în domeniul artistic pentru că nu se pricep la absolut nimic practic şi deduc din asta că e din cauză că sunt înzestraţi. Turmă de respiraci pe gură care se cred speciali şi funcţionează pe principiul “dacă faci ceva destul de abstract, automat e profund. NU E BĂ, înţeleg simbolurile, când există, nu m-am născut la mă-ta-n păpuşoi şi n-am copilărit ducând oile la păscut şi futând gâşte. Înţeleg ceva din artă. Îmi dau seama când aţi avut o idee mediocră şi aţi implementat-o atât de prost încât nu se mai vede pentru că sunteţi idioţi şi îmi dau seama şi când nu aţi avut nici o idee şi aţi încercat să ascundeţi asta cu un maldăr de chestii fără sens, poate nu se prinde nimeni, cum ascunde mâţa rahatu’.

Sunteţi proşti bă, UNARTE, UNATC şi de unde dracu’ aţi mai venit. Idioţi inutili care o să sape la canal la următoarea dictatură (a mea), nu din cauză că arta o să fie persecutată ci pentru că munca de jos trebuie făcută de ultimii oameni. 

Dacă intraţi pe pagina festivalului, uitaţi-vă puţin la oaia aia. Se vede după expresia ei de resemnare şocată ca a fost molestată de artişti falşi.
–––––––––––––––––––––––––
Şi dup-aia s-au aprins luminile în sală şi i-am văzut în toată splendoarea, toată gloria lor. 

Aţi observat vreo dată că orice om lipsit complet de personalitate, de orice urmă de ceva interesant, se îmbracă excentric ca să ascundă acea lipsă cruntă de individualism intern ? Compensează prin aspect ce nu pot scoate pe gură. 

Şi pălăriuţe, şi eşarfe, mii de brăţărele, haine în pătrăţele, ochelari cu rama groasă, freze asimetrice, freze în ochi, freze parcă făcute de mine la beţie, gagici cu dreaduri…

Gagici cu dreaduri e mult zis. N-am văzut în viaţa mea o tipă mişto la faţă cu dreaduri. Toate sunt şterse şi băşite, machiate în căcăniu sau deloc, că de, îs hipioate şi salvează balenele îndoindu-mi mie basonaşele şi conuleţe cu meclanul lor hidos sau ce scop or fi având. Nu merge bă. Daca aş fi vrut să fut ceva cu dreaduri, aş fi futut un Predator. Şi să vă spun io, ca am avut, din idioţenie, dreaduri vreo 2 luni. Îs cele mai insalubre chestii pe care poţi să ţi le faci la păr. Pe lângă faptul că îţi distrug părul de trebuie ras dup-aia, adună şi mai multe gunoaie decât toate firmele lu’ Prigoană adunate. 

Cât pot să urăsc eşarfele. Înţeleg să porţi la gât ceva când îs minus 20 de grade, sau când vrei să jefuieşti o bancă în vestul sălbatic şi ai nevoie de ceva pe meclă. Dar la 20 de grade cu plus ? Las, că ştiu io! Vâ gândiţi la mine, ghiduşilor, vreţi să îmi uşuraţi munca de a vă spânzura! Veniţi cu materialul gata, sa trebuiască doar să găsesc o cracă. Staţi voi liniştiţi că am tot timpu’ 5 metri de funie în rucsacul ăla urât de tot îl port în spate. N-am nevoie. Iar bărbaţii cu eşarfe = uberpenibil.

Şi atâtea proaste pe metru pătrat, fasolindu-se şi dând ochii peste cap şi vorbind tare în romgleză, să audă lumea că ele e mai cultivate decât sfecla. Nu vedeţi bă că sunteţi atât de poaste că vă ştergeţi la cur invers şi vă umpleţi pizda de căcat ? Artă vă trebuie vouă? 

Gata. M-am calmat. Ne vedem la următoru’ festival. Pace vouă.

***