Lumeeei a apărut o nouă metodă de a-ţi măsura e-penisul. Sau e veche, doar ca mă doare pe mine la bască la modu’ general şi abia acuma am observat-o.br
Se cheamă ZE LIST. Şi pe ZE LIST ţi se calculează mărimea e-pulii după cât de mult ai fost menţionat în ultimu’ timp pe alte saituri şi câţi târlani te au la blogroll. De parcă e relevant. Ei bine, şi tot mai mulţi căcănari şi-au agăţat un pătrăţel de blog să vadă lumea cât de valoroşi sunt ei pe ZE LIST (cică se cheamă widget. Io la widgeturi le zic căcăreze că suna mai mioritic. Şi-s la fel de dese şi inutile).
Din păcate, faptul că te menţionează alţii nu îţi dă vreo valoare. Ştiu cazul unui retard (îl vom discuta în curând) care a spamat 800 de bloguri ca să îi fie băgat jegul lui personal în linkuri. Probabil e undeva foarte sus acum pe listă. E sus şi pe lista mea de oameni pe care vreau să mă piş din cădere, ca să vedeţi coincidenţă.
Deci, concluzie, ca să nu o mai lungesc mult, e 6 fără. Trebuie să ai pula foarte mică ca să compensezi pe net prin lăudatul cu poziţia ta pe tot soiul de clasamente dubioase şi care nu spun nimic clar despre valoarea ta ca om. Îmi trag şi io insignă când merg prin baruri cu “Am pula de 19 cm. E mai mare decât pula a 86% dintre bărbaţi şi lindicul a 99,9% dintre femei”. Şi dacă nu mă credeţi, o scot pe masă. Bă băieţi, hai că vă învaţă tata vostru aici: Nu contează numa’ mărimea pulii. Contează şi cât te ţine, ce fuţi cu ea, şi cel mai şi cel mai mult de ce fel de om e ataşată. Aşa şi cu ce faci pe net.
Spor la compensat. Io când văd pătrăţelu’ de măsurat deja sar peste orice ar putea avea ăla de zis. Miroase a complexat superficial. Nu impresionaţi pe nimeni.

Eram azi pe la metrou și am văzut o reclamă mare la a cinșpe mia carte-clonă de Harry Potter. Cred că aceste cărți sunt exemplul ideal al rețetei succesului în ziua de azi. Ceva atât de mediocru și banal încât să poată fi înțeles de toată lumea. Ceva la care, când te uiți, primul tău gând să fie: „puteam și eu să fac chestia asta”. De aia și apar jdemii de clone, pentru că, chiar poate oricine să facă chestia aia. br
Exact asta se caută și pe internet. Oamenii nu vor conținut care să-i eclipseze. Dacă ești prea filozofic se complexează și îi pierzi. Dacă ești prea hazliu nu sunt obișnuiți cu umorul tău și dacă ești prea artistic nu înțeleg nimic. Publicul vrea ceva la care să plescăie din limbă satisfăcut „Oau. Puteam și eu să fac chestia asta. Omul ăsta e la fel de mediocru ca și mine. Îmi place de mine, deci, evident, îmi place și de el. E un fel de eu care scrie chestii, nu numa le gåndește. BRAVO BĂ”. Dacă gluma ta e de râs, nu e bună de net. Trebuie doar să zâmbești. Dacă filozofia e mai complexă decât „viața e grea/ nimeni nu mai are timp/ relațiile cu oamenii sunt complicate” ține-o pentru tine șopenhauăr că nu ți-o citește nimeni. Arta trebuie să fie fix numa bună de un ziar al școlii și părerile tale cât mai comune. Nu mă credeți? Intrați pe primele 20 de bloguri din Ro. Mediocritatea profundă e rețeta succesului. br
Și când ești mediocru, urât și șomer, singurul lucru care te mai poate satisface e 1000 de unici pe zi. Te simți om. De, în căpuțul tău de „scriitor” încolțește gândul că popularitatea și banalitatea intelectuală se exclud reciproc. Ce, numiți voi un idiot faimos! Păi ce există? (ăia din prima bancă care spun Becali, Bono și Britney Spears, ciocu mic să nu spargeți coconul de autosuficiență a formatoriolor de opinie internautică).br
Am fost la un rahat de petrecere bloggeristica, cica blog roll. Stealth, evident, să nu mă asocieze lumea cu asemenea ocupații penibile. Știu, nu dă bine să repeți ce ai zis într-un paragraf anterior, dar adunătură mai jalnică de șomer urâți n-am văzut în viața mea. Aveau niște meclane îndoite de parcă tastau cu dinții. Și toți se pozau între ei, să maltrateze săracele obiective cu fățăuri inestetice. Mint, nu erau toți șomeri, mai erau și ratați care nici măcar n-au terminat o școală, de cretini ce sunt, dar care se integrează perfect in blogosferă. Ca să vezi standarde. Și toți își dădeau importanțâ și răgeau la karaoke, imuni la ceva ce eu numesc „simțul penibilului”br
Noah, mă întorc iar la cum să fii fabulos pe internet, dar fac o mică paranteză lipsită de glumă. Dacă scoți bani din blogging sau dorești să ajungi pe viitor să o faci, îți doresc să mori încet și canceros. Ești scursura omenirii, promotorul mediocrității în care ne scufundăm încet încet cu toții și meriți o moarte dureroasă. Acum o să zici: „dar eu nu-s mediocru”. Ia pula. Dacă ești citit mult, sigur ești mediocru. Dacă nu ești încă, o să fii. Pentru că altfel nu o să fii faimos. Așa că, preventiv, dacă aspiri la 5000 unici și reclame la chiloți pe fundal din care să îți vină banu’, ia pula de pe acuma. Aspiră din pula mea până ți se înfundă traheea. br
Evident, există și alte moduri jalnice de a ajunge un ratat cu bucile în forma scaunului care dă refresh la 5 min să vadă ce părere au alții despre părerea lui.br
Trebuie să îți lipsească simțul penibilului și să te degradezi în orice mod pentru a atrage atenția. Minți, mănånci rahat, aberezi în numele publicului, povestești lucruri penibile din viața ta, pui poze cum sugeai cariciul, orice, numa să te bage lumea în seamă (vedeți blogurile fake de curvă, care atrag mii pe zi). br
Poți să îți dezvolți și veleități anale. Te cerți pe net cu oameni cu care de fapt nu ai nimic și îi strângi de mână romantic în viața reală. Conflictul dă bine pe net, așa că dacă muști cur complet de dragul gustului te vede lumea și comentează. Sau poți să lingi curul celor mai faimoși decât tine, poate îți mai aruncă o bucată de trafic, satisfăcuți de cum le scârțâie anusul a curățenie. br
Însă orice variantă alegi, trebuie să fii perseverent. Depersonalizat, netul e predispus la băgat în seamă, că nu prea sunt repercusiuni. Dacă în viața reală calci o cordită proastă pe bombeu, tot ea își cere scuze. Pe net, aceiași cordită proastă va face crize de istericale cu spume la gură și porcăieli dacă părerea ta nu coincide cu a ei, complet mulțumită că nu poate să-și ia un pumn în gât. Asta e. Toți avem nevoia de conflict, doar că unii îs mai jalnici și nu prea și-l permit în viața reală. Compensează pe net. Nu. Eu nu. Doar că îmi place așa de mult încât nu îmi ajunge de nicăieri. br

Spor la trafic.

Ete ce am facut io azi.
Da. E hazliu. Nu. Nu va spun cu ce ocazie.
Da. Mi-e lene sa scriu ceva pe bune si pun o poza, ca ultimii fraieri.

Sunt un tip foarte hetero, de soiul meu. Dar, ca absolut orice tip de pe lumea asta, din când in când mă mai taie nevoia de a simți adânc în gât o pulă nespălată. Și cum pot să fac să simt gustul unei puli nespălate fără să fiu gay?

Foarte simplu. Mă duc la Spring Time. Este singurul loc din univers unde poți cumpăra ceva ce arată a mâncare și, când o arunci pe papilele gustative să ai distinctul sentiment că tocmai ești futut în gură de o pulă vârtoasa. Care este secretul acestor magicieni culinari? Oare vine din lumea arabă, la fel ca și patronii infecți? Cum pot ei face lucruri aparent inocente la prima vedere să aibă gust de pulă? Care este explicația acestui paradox? Văd șaormă, bag în gură șaormă și senzațional simt cum plescăi pe limbă ditamai mădularul transpirat.

Oricum, în numele meu și a tuturor bărbaților hetero care vor să simtă pulan în gâtej fără să fie gay, vă mulțumim că existați!

Mâncarea de la Springtime: cea mai apropiată de pulă chestie din univers care nu e pulă.