(Ăsta e un banc clasic. Bag şi eu o variantă)
Un tip musculos, îmbrăcat în pompier intră într-o agenţie de impresariat, tot numai un zâmbet. Trece de secretară, intră în biroul şefului, şi încuie uşa după el. Impresarul, complet nedumerit, se uită la el din cap până-n picioare şi-l întreabă.
– E vreo problemă, domnule pompier?
– Nu-s pompier, răcneşte ăsta entuziast, da am pentru tine, prietene, un număr GENIAL! E cu animale, de fapt cu un măgar.
– Îmi pare rău, răspunde impresarul, enervat brusc. Noi nu impresariem decât muzică, şi nu lucrăm cu animale că-s greu de controlat.
– Moşule, să moară Vespassian dacă nu am cel mai bun număr din istorie, continuă ăsta. Are şi muzică, ba chiar o avem şi pe Mihaela Rădulescu. E şi pregătit un teatru acum, să-l vezi dacă te interesează.
Impresarul cum aude de Răduleasca imediat îi sclipesc ochii. Se suie repede în maşină cu pompierul şi direct la teatru. Se aşează pe un scaun gol şi pompierul dispare după perdea.
Se ridică cortina, scena e goală, în afară de un pian în partea stângă şi un dulap în spate. Pe scenă intră un măgar şi se opreşte în mijloc. Deodată se deschide dulapul, şi din el iese un pitic îmbrăcat în frac. Ia taburetul de la pian, îl pune în spatele măgarului, se descalţă şi îşi suflecă pantalonii până la genunchi. Apoi escaladează măgarul şi îi introduce piciorul drept în cur, în timp ce îi masează tandru penisul cu celălalt picior, ţinându-se cu ambele mâini de coada animalului, pentru echilibru. Intră în scenă un tip morbid de obez, la vreo 300 de kile, îmbrăcat într-un costum de spider-man, dar fără mască, fumând o ţigară şi ţinând un borcan cu benzină într-o mână. Se duce la pitic şi îi toarnă toată benzina pe haine, apoi aruncă borcanul. Piticul se lasă pe spate, în continuare masând penisul măgarului cu un picior şi cu celălalt adânc înfipt în curul lui. Grasul îl ia de mijloc şi îl coboară puţin. Piticul dă drumul la coada măgarului şi îi dă pantalonii jos grasului, începând să i-o sugă. După 5 minute, grasul ejaculează pe sacoul îmbibat cu benzină a piticului, fix când termină ţigara, şi o stinge în acelaşi loc. Moment în care piticul ia foc instant şi îi dă un şut în coaie măgarului. Măgarul, surprins, dă să lovească piticul dar este e în unghi mort aşa că îi freacă o copită în gură grasului, şi începe să alerge în cercuri pe scenă, răgind, cu piticul în flăcări încă atârnând de curul lui. Grasul, năuc de lovitură şi cu faţa plină de sânge, îşi bagă o mână în gură, şi scoate un dinte, pe care îl aruncă pe scenă. Scuipă încă doi dinţi şi o baltă de sânge, şi se duce la pian, şi începe să cânte „Trei culori cunosc pe lume”. Se tot îneacă cu sânge şi e complet afon la voce, deşi la pian se descurcă perfect. Pompierul intră pe scenă, smulge piticul în flăcări din curul măgarului, îl aruncă pe jos, îşi scoate penisul şi urinează pe pitic, stingându-l cu jetul gros. Apoi ţipă de trei ori:
– Regele a murit! Trăiască regele!
Se duce în faţa scenei şi rămâne acolo, împietrit, cu pantalonii în vine şi cu ultimele picături de urină scurgându-se din penisul lui. Lumina aproape se stinge, un spot îl luminează pe obez în deplină glorie. El pleacă de la pian, se duce la cadavrul piticului, se apleacă şi începe să plângă. Din spate se aude „Dunărea Albastră”. Bucuros, grasul ridică cadavrul piticului şi începe să valseze cu el, la care pompierul zice tare şi răspicat, către public:
– Fumatul chiar este singura ta plăcere?
Cortina cade, lumina se aprinde, impresarul aplaudă frenetic.
– Interesant numărul acesta al vostru! Cum se cheamă?
La care pompierul răspunde:
– Aristocraţii!

No, începem cu un anunț de mica pulicitate:
Care ești făh, de mi-ai dat herpes?
De fapt, rămânem la herpes, că e fain subiectul și-s prea mahmur să mă taie o idee genială. Oamenii cu herpes sunt oameni sociabili. Cu cât ești mai sociabil, cu atât mai mare e șansa să-l iei. Și dacă tot îl ai, de ce să fii egoist și să nu-l dai mai departe? Doar l-ai primit și tu moca, ce? Mi se pare de bun simț. Mai ales că nu se vede pe întuneric, prin baruri. Și nici nu trebuie să stai la mozoleală cu tot poporu, e mult mai simplu. Bei și tu din toate sticlele și zici „scuzoaie, credeam ca e sticla mea. Hai ca n-am herpes, poți să bei în continuare”.
E o senzație așa, glorioasă, de continuitate a ființei să știi că herpesul pornit de la tine, se tot duce mai departe, și o să fie pe buza oamenilor mult după ce tu o să fi murit. E ca un moștenitor care crește singur. Plus, am acțiuni la o fabrică de Aciclovir, și mi se pare că e în interesul meu să împrăștii herpes, mai ales cu criza asta.
Mă întreb, istoric, care a fost primul herpes, ăla genital sau ăla de pe bot. Mai exact, la fatidica muie ce a spar barierele în care era virusul îngrădit, care era partea infectată? Din ce parte a sărit virusul?
Da gata. Nu mai am chef de scris. Care vrea herpes de la mine? O sa valoreze incredibil de mult când o sa fiu faimos.

Frate, deci frate, următoru’ care mă ia cu apelativul „frate”, primește un genunchi în gât. Am înțeles de la început. Taică-miu e centaur și e probabil să o fi futut pe mama dumnealor. Dar câți frați crezi că pot să am, frate? Nu cred bă că suntem rude, statistic ar trebui să ai măcar 50% din inteligența mea. Și ești frate cu toată lumea. Mare curvă mă-ta aia.
Cel mai jenant e când auzi două tipe că se apelează cu frate una pe alta. Nu. M-am răzgândit. Cel mai jenant e când auzi un tip că îi zice unei tipe „frate”. Măcar pe mine mă ajută. Aud unu’ cu acest tic verbal, îi pun direct eticheta de idiot și mă scutesc din a mă obosi să văd ce are în cap.
Ajung depresiv bă, că vă aud și îmi vine să vă bag pula pe gât, și mă simt pervers cu fantezii incestuoase. Dacă vreți să vorbiți cu mine, va dau io o listă de apelative de umplutură, ca să mai trageți de frază. să pară mai lungă ca și cum ați avea ceva de zis.
„Faraoane” „semizeule” „sublimule” „spectacularule”
„omniscientule” „exacerbatule”. Vă descurcați voi de aici.
Că de, când gen n-ai nimic de zis, sau cam așa ceva, e util, să mor io, să bagi multe chestii de-ăstea, zi să-i zic, în plus, așa, în frază să ascunzi lipsa dureroasă de idei, in pula mea, din capu tău, ca atunci când ai terminat, interlocutoru’ mâncațiaș să fi uitat deja ce vroiai să zici și să lase varianta plauzibilă că ce ai zis poate fi inteligent că nu mai ține minte, dacă înțelegi ce vreau să zic. Și pula mea, când ideile nu curg, tre să umpli-n pula mea spațiile goale cu niște ticuri verbale-n pula mea, că dacă faci pauze lungi zice lumea că ești, iar, cretin în pula mea.
Te-am pupat, frate. Manca-mi-ai pla.

Conţine:
– Observaţi puterile lacrimogene a Chelăreţului Morţii Mediatizate, prima clasă-erou de jurnalist.
– Scădeţi nivelul calitativ al informaţiei jurnalistice cu 80%
– Învăţaţi să vă exprimaţi cu o nouă profesie: Logoreea Scatofagă de Umplutură
– Vă încumetaţi în mediul inostil al calamităţilor naturale şi accidentelor stupide, domeniul perfid al lui Tatulich King
– Vedeţi babe bocind epic, oameni suferind şi Tatulichul frecându-şi mâinile de bucurie şi scăldânduse în gloria expunerii mediatice pe care necazul o aduce cheliei sale.
– Observaţi transformarea televiziunii din sursă de informaţie în sursă de emoţii ieftine pentru ţaţe inculte.
– Exploraţi tărâmuri noi, pline de scursurile societăţii, oameni lipsiţi de idei, care respiră greu şi inutil în microfon, pasând prin tăcerea lor mingea la fileu elucubraţiilor antipatice ale Tatulichului!

– Şi multe, multe altele…