Dragi tovarasi si prieteni. Astazi as vrea sa vorbim despre o specie selecta de redusi: traducatorii de meme.

Desigur, orice mema romaneasca porneste din ceva strain. Nu vreau sa intru in discutia cu diferenta dintre copiere si adaptare, ca e lunga. Dar cred ca orice lucru care imbunateste sau da un iz regional unei chestii are merit, chiar daca ideea e 99% copiata din alta parte.

Dar aici nu e cazul. E doar o gluma mediocra, tradusa. Si ma scarpin in cap si ma intreb: de ce?

Cine e omul asta care a vazut poza din stanga si s-a gandit ca ar trebui tradusa? Cine e publicul care crede el ca ar gusta mai bine varianta tradusa decat aia originala? Exista undeva o turma de retardati care nu stiu o boaba de engleza, cumva au nimerit pe internet si il asteapta pe asta, seful lor, sa le traduca glumele ca sa rada si ei?

Oare prostii astia care ar aprecia mai tare traducerea din dreapta decat originalul exista cu adevarat sau sunt doar in capul traducatorului de glume?

Oare traducatorul de glume chiar crede ca are vreun merit, originalitate sau istetime ca face asta? Simte, la final, ca a produs ceva al lui? Crede ca are umor?

As vrea sa il observ pe om. Sa fiu acolo, in camera cu el, cand gaseste gluma in engleza, rade singur, deschide photoshopul si dupa 10 minute de munca caca exact acelasi lucru, dar in romaneste. Dupa care se scarpina multumit. A CREAT CEVA. S-a pus pe vine, s-a scremut si a nascut o mema aburinda.

E satisfactie in a face asta? Din ce vine? Poti sa iei o carte de bancuri, un caiet si un pix si sa scrii frumos, cursiv, bancurile in caiet cu pixul, si la final sa te simti bine ca ai produs ceva? Cum functioneaza oamenii astia? Sa mor de inteleg.

S-a umplut internetul de iubitori de animale care ne bat obrazul că lăsăm maidanezi să moară de foame și nu ne ducem până în Spania să desființăm corida. Și nu salvăm crabii de la mega image.  Cum. Noi nu știm că animalele sunt super importante? Ba da.

Animalele sunt super importante!

Legat de animale, omenirea trebuie să aibă două priorități majore:

1. Păstrarea biodiversității. – Evoluția s-a chinuit biliarde de ani să facă animale ciudate, și e de căcat să dispară că n-avem noi unde să creștem pătlăgele. E important să nu provocăm dispariția unor specii de animale și să le păstrăm, cât putem, populația la un număr decent. Misiune complet ratată, dacă ne uităm la statistici.

2. Păstrarea unui procent semnificativ de glob în care să nu ne băgăm coada și să lăsăm natura să-și facă rahatul. Altă misiune complet ratată, dacă ne uităm la statistici.

Știai că dacă pui toate animalele vertebrate în găleți și numeri gălețile, avem cam jumate câte găleți aveam acum 50 de ani?

Că numărul de indivizi din speciile de primate au scăzut chiar și de 10 ori? Avem mult, mult mai puține găleți de urangutani, cimpanzei și maimuțe bonobo decât aveam acum 50 de ani. Sinistru de puține.

Și atât.

Există însă o specie de prost rămas cu maturizarea emoțională pe la vârsta de 11 ani căruia îi pasă de animale la nivel de individ. De suferința animalelor crescute pentru hrană, povară și vânătoare și a speciilor parazit care nu sunt utile nimănui și dăunează animalelor sălbatice (câini maidanezi, pisici maidaneze).

Și nu numai că acești adulți cu minte de bebeluș plâng de se rupe cămașa de pe ei de jalea unor lucruri care nu contează, dar o fac și cu o atitudine moral-superioară, ca și cum n-am înțeles noi, ăștia cruzi, adevăratele valori ale vieții.

Nu, copii. Nu e așa. Nu ați înțeles voi adevăratele valori ale vieții. Vi le explic eu.

Niște crabi se chinuiau pe gheață, cu toate că au un sistem nervos extraordinar de simplu, care nu prea face chestii, și au fost salvați de un fuflet cald!

Să presupunem că crabul belit ar suferi. Așa, și?

Viața e materie care poate să se chinuie, și de-aia suferința crabului și a porcului nu contează.

Cea mai complexă formă de suferință e proprie doar omului. Vine din conștientizarea suferinței care o să vină.  Că  moartea și durerea ta și a celor din jur sunt inevitabile.

Suferința reală vine doar din ințelegerea realistă a universului în care te afli. Prostul nu se pune, că reușește să o evite. Se convinge că moartea nu e o finalitate, ci doar un prag spre chestii selecte. Și evită suferința cruntă a conștientizării propriei micimi și inutilități. Se crede special și posesor de suflet nemuritor.

Animalul e chiar mai jos decât prostul. Nu se gândește la propria moarte. Îl ia prin surprindere. Suferința lui e doar fizică. Nu psihică. Suferință-light. Între un porc asomat și un porc care și-a luat un cuțit în beregată și s-a zbătut fără rost în sânge și durere 10 minute, nu e mare diferență. La final, rezultatul e același. Vietatea a încetat să mai existe și, o dată cu ea, și durerea.

Ia mai dă-le în pula mea pe animale.  Au luxul de a nu conștientiza ce înseamnă existența și moartea. Moartea lor ar trebui privită cu invidie, nu cu milă.

Și de-aia salvatorii de câini și pisici maidaneze sunt cele mai proaste animale.

Sunt ultimele animale care ar trebui să fie protejate. Chiar sunt peste tot. Dacă continuăm așa, o să avem pe lume doar specii comestibile, câini și pisici. Nu există nici un motiv real pentru care viața unui câine sau a unei pisici ar valora mai mult decât un rahat zburător.

Avem prea mulți câini și prea multe pisici. Îi putem omorî cu bâtele pe toți și n-ar schimba nimic. Ba chiar ar crea niște spațiu pentru alte animale.  Păsări, iepuri, etc.

De ce gândește prostul așa?

Antropomorfism. Din același motiv pentru care un smiley îți arată a față de om, deși sunt două puncte și o linie. Omul are proprietatea faină de a proiecta trăiri emoționale complexe pe lucruri ne-umane. Poezii, desene, filme, chiar și animale. Prostul nu își dă seama de asta. Doar o face.

Cum mă jucam eu când eram mic cu roboțeii și îmi imaginam că fiecare e în felul lui și vrea chestii, și are un loc în viață, la fel fac și ăștia cu animale. Doar că ei nu-s copii și ei cred că e pe bune.

Pe deasupra, deoarece prostul se păcălește toată viața că viața e altfel și moartea e altceva decât e, nu se împacă cu ele niciodată cu adevărat. Nu înțelege viața și e teribil de înspăimântat de moarte. Refuză să le accepte regulile și are impresia că dacă face el alte reguli, universul o să i le respecte.

Se vede ca un dumnezeu pentru animale. Și speră că dacă el, ca dumnezeu, va fi milostiv și blând cu supușii lui, și dumnezeul lui va fi la fel cu el. Îl va scuti de suferință la fel cum scutește el animalele de suferință. Logică de om naiv.

Să faci asta nu e greșit însă, atât timp cât îți dai seama că proiectezi chestii total subiective, care n-au nici o legătură cu universul obiectiv. Că natura funcționează după complet alte reguli și că ar fi absurd să încerci să faci pe alții să respecte ce simți tu subiectiv. Să se comporte cu trăirile tale mici ca și cum ar fi adevăruri general valabile.

Pe deasupra, prostul se convinge că e nobil. Că misiunea lui de a scuti animale aleatoare de durere cumva îl face mai sus decât alți oameni. Un mic martir care suferă pentru suferința animalelor. Le simte durerea și o înțelege. Spre diferență de noi, ăștia, restul. Iubitorii ăștia de animale sunt ca o sectă. Și ca orice sectă proastă, sunt agresivi și contrariați că nu respectăm dumnezeul lor absurd: durerea animăluțelor.

Dar vânătorii?

Mi se pare că trebuie să ai pula foarte mică să te bucuri de omorât animale. Dar atât timp cât vânătoarea e taxată bine și banii ăia se investesc înapoi în natură, poate fi chiar un beneficiu pentru animale. Așa că vânatul e foarte ok. Râdem de vânători ca de orice om cu un hobby jenant, dar dacă ajută natura, foarte bine!

Dar oamenii care chinuie animale?

Treaba lor. Dacă un om are un câine și il arde cu țigara sau taie felii din el, e absolut dreptul lui. Mi-e scârbă de el, și dacă e într-o groapă nu îi arunc o funie să iasă. Dacă mă întreabă cât e ceasul îi răspund că o fut pe mă-sa și, dacă am chef și nu e prea solid, îi dau și un bocanc în dinți. Ca persoană fizică pentru că așa am eu chef, fiind perfect conștient în același timp că e dreptul lui să facă ce vrea cu animalul lui, și că nu greșește cu nimic moral sau legal. Doar mă scârbește în valorile personale, pe care le pot impune doar cât mă pot eu impune, dar care cu siguranță nu sunt adevăruri general-umane.

Eu chiar sunt un iubitor de animale în sensul real al cuvântului.

Vreau biodiversitate. Vreau mai mult din planetă neatinsă de om. Vreau protejarea speciilor pe cale de dispariție.

Dar mă doare în cur de indivizi și de suferința lor.

Suferința animalelor e ca pișatul fără să te speli pe mâini după. Ar fi drăguț să fie evitat, dar plm, nu prea contează cât să faci din asta o problemă. Problema e că rămânem fără specii și indivizi. Nu că vor hingherii să o gazeze pe Dolly din fața blocului și că pe porc îl dor amigdalele când îi iei beregata.

Tot văd semidocți că se uită la poze de genul ăsta si-și smulg părul din cap.

Vai! Generația tânără e dezinteresată politic! Lasă boșorogii să aleagă pentru ei! Ia uitați cât de puțini sunt pe covrig! Unde e tineretul? De ce nu e pe covrig? Of, ce inconștienți și iresponsabili sunt!

Sigur, pare așa, dacă nu înțelegi matematică sau cum funcționează oamenii. Cifrele de mai sus sunt destul de păcălicioase dacă ai dormit în bancă la mate în gimnaziu. În primul rând, tinerii sunt mult mai puțini decât bătrânii,pentru că îmbătrânirea populației și alte fenomene sociale.

(cifrele cu totalul de votanți sunt ceva mai vechi, pentu că astea se raportează după cum au chef la respectivele alegeri, dar raportul se păstrează, așa că e irelevant)

Pe cifre e cam ușor să îți dai seama de ce atât de puțini tineri au votat. Pentru că sunt puțini. Din 16 milioane de ștampiliști posibili, doar un sfert sunt sub 35 de ani. Deci în cele mai ideale condiții, mai mult de un sfert pe covrig n-au cum să fie tinerii. Atâți suntem.

Acum, dacă facem și calculul de prezență la vot pe vârste, ne iese cam așa:

18-34 de ani, prezență la vot, cam 31%

35 – infinit – cam 48%

Sigur, e o diferență sesizabilă. Dar trebuie să luăm în considerare că dezinteresul față de alegerile astea a fost la toate categoriile de vârstă. Oau, pe 5 bătrâni din 10 îi doare la bască de alegeri, și pe 7 tineri din 10. Parcă diferența nu e atât de groazincă.

Mai ales pentru că e mai greu pentru tineri să voteze.

Câți sunt plecați la studii/muncă/produs prin străinătate? E normal să-și piardă interesul față de țara care nu le-a oferit condiții și i-a forțat să plece.

E normal să nu aibă chef să facă drumuri lungi pentru un vot. Că na, nu sunt secții ca în țară.

E normal ca din sutele de mii de studenți împrăștiați din orașele mici spre ălea mai mari pentru studii și muncă, mulți să nu aibă chef să se miște până acasă pentru un vot. Mulți au rahaturi de făcut. Eu în primii 7 ani de stat în București nici nu aveam viză de flotant. Era super complicat cu votul. Și mulți sunt la fel. Știu oameni de vârsta mea care au deja 10 ani de București și nu au buletin de aici.

Bătrânii sunt mai statici. Au viața așezată. Secția de vot lângă casă. Țara asta obligă tânărul să alerge peste tot, ca un coi într-o căldare, să-și găsească rostul, apoi tot ea plânge că nu-și găsește drumul înapoi până la secția de vot.

Și mulți tineri nu au de muncă. Pentru că sistemul cretin te obligă la o școală inutilă până la 25 de ani.  Șomajul zbârnâie. E greu să îți pese de politică când nu ai salariu și nu plătești taxe.

Dar să facem un calcul ipotetic.

Să zicem că tinerii ar fi votat în același procentaj cu bătrânii. Ar fi avut același grad de dezinteres. 48%. Ar fi ieșit vreo 700 000 de voturi în plus. Să presupunem că ar fi votat cam ca restul tinerilor. Jumătate USR- PNL, jumătate PSD și alte mizerii. Diferența ar fi fost o gâdilătură irelevantă.

Dar să presupunem absurd că toate cele 700 000 de voturi ar fi fost de la tineri verzi și verticali care votează USR. Ar fi adus USR pe la 18% și ar fi tras psd pe la 39%, PNL pe la 17%. Ar fi fost cam același rahat. Și în universul ăsta în care totul e perfect și unicornii există ar fi fost același rahat.

Concluzia ar trebui să fie alta.

Ăștia suntem toți. Am ieșit cam toți (care am putut). Nu cunosc pe nimeni care să fi chiulit de la vot fără un motiv bun. Eu, spre exemplu, nu-s în țară. N-am avut cum.

Dar povestea aia cu tânărul care e vag informat dar se crede prea șmecher să voteze și stă el în casă că e cool e o idioțenie. Ăia sunt nesemnificativ de puțini.

Ăștia

Suntem

Toți.

Atâți tineri interesați de politică am rămas. Că suntem o nație muribundă, cu extrem de puțini tineri, împrăștiați departe de secțiile de votare și fără perspective legate de țara asta. La câți suntem și cum e situația, s-a ieșit bine la vot. Nu a fost o problemă de mobilizare. Nu a fost nici un refuz al tineretului să participe la procesul electoral (mai mare decât al restului populației).

Terminați cu retorica asta imbecilă, că n-au ieșit tinerii din case. Au ieșit. Sunt goale casele. N-au alții de unde să iasă. Și dacă le puneai tuturor telecomandă, tot nu schimba nimic. Problema e mai complicată, dar e ușor să găsești țapul ispășitor.

Herp derp tinerii fac labă și ascultă vaporwave in loc să voteze. Hai sictir.

Încerc să nu mai vorbesc de politică așa des. Nu că n-am păreri. Dar e un subiect așa,  cam ca ștersul la cur:

Am înțeles tot ce e de înțeles la fenomen.
E scârbos, jenant și inutil să vorbești despre el cu oameni de bun simț.
E complicat să îl convingi pe unul care o face greșit că o face greșit și nu te ajută cu nimic.

Dar uneori mai auzi de o fată săracă de la țară care se șterge la cur din spate în față și îți vine să urli: „Nu, fă, că așa faci infecții urinare!”. Și prin infecții urinare mă refer la Dragnea.

Secta „votul tău contează”

Să definim credința ca pe o narațiune pe care individul o ia de reală pentru că îi place cum sună și e plauzibilă în capul lui. Ceva destul de nedemonstrabil dar solid pentru individ. Că așa simte el. Tare. Și dacă încerci să îi chestionezi credința individului, face spume la gură și se supără.

Spre exemplu, credința în karma, Iisus, Moș Crăciun, homeopatie sau că votul tău contează.

Foarte mulți oameni dau bice zilele ăstea narațiunii cu „votul tău contează”. Se vede că cred din tot sufletul chestia asta nedemonstrabilă cu pasiune.  Zeloți.

Și chiar nu are rost să le explici.

Că votul tău ca individ nu contează. Mai ales dacă ai discernământ. Oamenii cu discernământ sunt o eroare statistică. Restul sunt doar mase mânate de forțe de masă. Idei populare, manipulări, tradiție, etc. Dacă ești sigur că votezi și știi clar cu cine, probabil faci și tu parte din ăștia. Votant-pradă, care pică în plasa politicianului ăla care a băgat mai mulți bani în campanie și a conceput mai bine mesajul care să-l gâdile pe biban să sară singur în plasă, convins că vine ospățul și o să stea și el la masă, nu pe masă.

Sigur, votul, la scară mare contează. Dar e ca un joc de șah, așa, unde în loc de piese sunt grupuri de idioți. Opțiunea lor nu contează. Nici măcar nu au una. Cred că au una, fără să o gândească prea tare.

Iar discursul ăla cu „hurr durr trebuie să ieșim toți la vot, cu cât mai mulți cu atât mai democratic” cu care ne spală pe creier toată media de dreapta e o idioțenie. E demonstrat că ăia care nu votează, dacă le pui un pistol la cap și îi forțezi să voteze, ar vota exact în aceleași procente ca și ăia care au votat. Rezultatul ar fi același.

Dar prostul care crede în votul lui e convins că țara e plină de oameni care ar vota exact același lucru ca și ei, dar sunt scârbiți de politică și nu vor să voteze. Dar dacă îi convingi, câștigi! Vin de partea ta!

Nu, fraiere. Oamenii care nu votează nu au aceleași opțiuni electorale ca tine. Sunt exact ca și restul.

Sigur, ăia țipă fix la tine să ieși că deja ești cam de-al lor. Speră că reușesc să manevreze mai mulți fraieri decât oponenții lor. Că nu se duce Mîndruță la țară să le spună ălora să iasă la vot, că votul lor contează. Că deja știe cu cine ar vota aia lol. Se scot masele de manevră, se râcâie una de alta să se dușmănească puțin și așa creezi interes față de procesul electoral. Miză. Să nu câștige ăilalți. Îi faci să aibă impresia că ceilalți votanți sunt dușmanul, nu clasa politică.

Eu cred că supapele astea pentru bine social sunt foarte nocive.

Fiecare dintre noi avem o nevoie de a face societatea un loc mai bun. O cantitate de energie pe care vrem să o direcționăm spre bine în lume. Ca să putem fi liniștiți în egoismul nostru, în restul timpului. Șarlatanii au înțeles nevoia asta umană. Și știu că dacă presiunea aia de a face bine tot crește și crește, ne ducem peste ei și îi călcăm pe gât. Așa că au dat omului de rând niște supape. Niște chestii de făcut care să pară că fac bine social, dar de fapt nu fac nimic. Ca omul de rând să se elibereze de presiunea aia într-un mod în care să nu deranjeze sistemul. Cum ar fi votul. O chestie care dă iluzia de control și de relevanță cetățeanului mic, care nu înțelege mișcările de masă.

De-aia nu i-am spânzurat încă pe toți comuniștii, securiștii și corupții din țară. Pentru că votăm des și ne eliberăm aiurea de presiunea pentru justiție socială.

Dar cred că ar trebui să votezi.

Știu, contrazice tot ce am zis mai sus. Dar sunt bătrân. Știu că natura umană nu se schimbă. Și că, oricât de ridicolă ar fi credința unui om și oricât de deștept ai fi tu, nu ai cum să i-o demontezi. E imposibil. Poți să te piși în sufletul și credința omului, dar nu poți să îl convingi că e greșită. Poți să îl faci doar să te urască. Și, cel puțin noi, ăștia de pe internet, trăim într-o bulă de sectanți „votul tău contează”.

Nu contează. Absolut deloc. Dar plm, când toată lumea din jurul tău își face cruce, îți faci și tu. Chiar dacă nu crezi. De ce rahat să-i deranjezi pe credincioși? Nu rezolvi nimic. Doar o să se uite urât la tine.

Așa că votează. E un efort de 10 minute. Și scapi de cârnații care strâmbă moaca la tine că „meeeh n-ai votaaat, din cauza ta viața e căcaaat”. O să fie mulți. Că o să fie niște rezultate absolut sinistre. Așa că partikip la ritualul vostru retard și inutil, că nu ma doare mâna. Îmi doresc ziua cu 100% prezență la vot. Doar atunci vor vedea proștii că e exact, dar exact același căcat.

Dar cu cine?

Nu știi politică, ai nevoie de un ghid mega mega mega scurt? Sigurman. Cool. Te servesc. Ăstea-s partidele man. Platformele nu contează. Sunt de formă.

PSD – comuniștii, prietenii, rudele și copiii lor. dacă votezi cu ăștia, ori ești imbecil, ori faci parte din sfera lor de influență (imensă) și știi că personal o să-ți fie mai bine în guvernarea lor, chiar dacă te piși pe prezentul și viitorul concetățenilor tăi. Dar și dacă nu-i votezi, tot o să câștige. csf. și nu, nu e discurs de manipulare de dreapta haha vai ăsta vrea să ne sperie cu psd-ul ca să ieșim să votăm contra. nu. chiar o să câștige indiferent ce o să faceți voi, cei 20 000 de oameni care citesc textul ăsta până la alegeri.

PNL – diferența dintre PSD și PNL e ca aia dintre pepsi și cola. Mică, de gust. Și fără etichetă, 90% dintre oameni nu își dau seama dacă au în fața lor un pahar de cola sau de pepsi. Respectiv un politician PNL sau PSD.

ALDE – Aripa diversionistă PSD. Majoritatea cercetați sau condamnați penal. Dacă nu ajung la putere, ajung la pârnaie.

PRU – Alți penali, desprinși din PSD, care merg pe discurs puternic naționalist, pentru că dacă nu ajung la putere, ajung la pârnaie.

PMP – un fel de PSD dar cu băsescu și toți generalii cripto-comuniști care erau în UNPR

UDMR – PSD cu unguri

USR – Personajul pozitiv al alegerilor. Bine, personaj pozitiv cam ca Shaggy din scooby-doo. Tâmpițel, spart, probabil își bagă ketamină în pulă și vorbește cu un câine, cum observă toți contestatarii lui. Da. Shaggy nu e un băiat serios la modul absolut. Dar ceilalți sunt niște tipi care s-au îmbrăcat în fantome ca să sperie pe toată lumea și să cumpere proprietatea ieftin.

Sau puteți vota un independent. Unii sunt chiar amuzanți. Remus Cernea spre exemplu un bou pe care sincer l-aș dori în parlament încă 15 mandate. Nu mai mulți ca el. Și doi ar fi prea mult. Dar unul? E fix cât trebuie.

Ai avea impresia că dacă lași un fenomen muzical ridicol în pace vreo 10 ani, și îl ignori cu stoicism, dispare. Ar fi drăguț să fie așa, dar în lumea reală crește, ca un cancer, și se umple de puieți chiar mai ridicoli. Spre exemplu, Alex Velea, care în continuare nu înțeleg de ce există, a adoptat doi boraci chiar și mai penibili decât el. Vi-i prezint pe Mario Fresh și Lino.

Și aici intervine vârsta mea. Bă, au 12 ani sau 15 sau pe acolo, că e tot aia. Nu pot să fac mișto de ei de la etatea mea, că-s boraci.

Da’ dacă aș fi oleacă mai tânăr n-aș putea să mă abțin. E ceva ce muzical e chiar sub Alex Velea. Știu, nici eu nu credeam că e omenește posibil. M-a luat cu uluială. E o combinație așa de manele fără instrumentație decentă cu boy-band homosexual de anii 90, rap și vorbit ca și cum pot  să respire doar pe gură și mai bagă un cuvânt, mai trag puțin aer, ușor așa, să nu se sufoce. Ei îi zic trap. Eu știam că trap e un travestit care vrea să păcălească heterosexuali că e femeie ca să fie futut în cur. Nu pot să zic că sunt departe definițiile una de alta.

Mario Fresh în pula mea. N-ai cum să fii om normal, să îți zică unu „salut sunt mario fresh”, și să nu îi dai o palmă de-i țiuie urechea. Cum, bă, să îți zici Mario Fresh? E fumată observația că toate târfele care au făcut Italia în anii 90 care și-au numit bastarzii Mario, de nu puteai să urli ”Mario” prin anii 2000 într-o grădiniță fără să întoarcă jumătate dintre ei capul. Dar armata asta de mario acum a crescut și încep să devină oarecum adulți. Foarte mulți mario printre noi și foarte puțini luigi. Nu putem să îi punem perechi în salopete colorate.

Însă celălalt mă fascinează. Limo, Lama, plm, cum își zice. Priviți transformarea de la gras coșuros la tip tuns de frizer care are nevoie de o cumpănă, și cu mustață de-aia de virgin. Cum au toți băieții de a zecea, că le-a zis cineva că dacă o rad, o să crească mai gros dup-aia. Apoi la același lucru, dar cu tatuaje. Și aici e momentul în care râd de mă cac pe mine. Că n-are o față care să susțină tatuajele, și par făcute cu pixul în pauza mare. În timp ce ceilalți copii se jucau baschet. Pe el nu îl lăsau, că era gras. Nu poți să o arzi cu tatuaje pe gât cât ai coșuri pe meclă și mustață de puber. Pare costum de halloween.

E amuzant că tatuajele ălea sunt decizie pe toată viața. El chiar crede serios că o să cânte și chestii ca profesie până la bătrănețe. Dacă în 5 ani vedeți un casier la Mega Image cu tatuaje pe gât, să vă amintiți textul ăsta.

Aa, da n-au mamă sau ceva, și i-a adoptat Alex Velea. Îmi zice toată lumea când încerc să deschid subiectul depre boracii ăștia că sunt caz social și e trist. Uite, ăsta e un argument anti adopție. Să lăsăm orfanii pe străzi, să spele parbrizuri, ca să nu ajungă ca ăștia.

Dar nu pot să zic toate astea. Că-s niște copii. Și cumva am stabilit, ca societate, că e de prost gust să facem mișto de copii. Trebuie să îi lăsăm în pace, să crească ca buruienile. Să nu le înfrângem spiritul. Să devină orice vor ei, chiar dacă majoritatea vor să devină căcat cu tatuaje și mustăcioară de mexican din comedii ușoare.

Și acuma toți boșorogii care mă citesc o să zică „da, coaie, de ce ar trebui să-mi pese”. Fix aceeași atitudine ați avut și când a apărut Alex Velea. Uite, se înmulțește. Vă doare la bască, dar copiii copiilor voștri o să fie înconjurați de Alex Velea.

DE CE PULA MEA MAI EXISTĂ VOCE CU AUTO-TUNE ÎN MUZICĂ ÎN 2016? CUM PULA MEA MAI E CHESTIA ASTA O CHESTIE?!?!?!?!?!

Da, are un tatuaj cu alex velea pe jambon. Și tatuajul cu alex velea conține și tatuajele lui alex velea. și-a tatuat tatuajele.  straturi de cocălărie