– O doreşti? şuieră baronul Ludwig von Putzenhollen, stropind prin strungăreaţă.
– Profund! miorlăi Marlena, ciupindu-se de buca stângă cu buca dreaptă languros.
– Crezi că eşti în stare să iei aşa ceva? gâfâi baronul, arătând cu degetul mic spre monstruozitatea venoasă care-i pornea dintre picioare. Crezi că poţi pune vela pe catargul de la Titanic?
Marlena tăcu cu subînţeles, privind ciclopul mov. Un zâmbet larg, dar nu destul de larg cât să viseze a cuprinde cilindrul cărnos care se bălăbanea ostentativ, i se întipări pe faţă. Cu o mână îl luă pe baron de guler iar cu cealaltă se linse pe buze. Ghiulul baronului se pierdu în pădurea neagră. Marlena gemu pe sub nas. Baronul zâmbi şi el, arzându-i un dos de palmă, care se opri sec în urchea femeii, împrăştiindu-i gândurile.
– Îţi place dur, nu-i aşa, bagaboantă mică ce eşti! grohăi Ludwig, bulbucând din buze lui groase cât nişte cârnaţi.
– Nu în mod special, gemu Marlena tandru.
-Scuzoaie atunci, se scuză baronul făcând un pas în spate.
– Nu face nimic! E uman să greşeşti! Nu aveai de unde să ştii preferinţele mele în materie de sex! Apreciez curajul cu care ai încercat să mă surprinzi! Nu e vina ta că ai intuiţia proastă, suspină femeia, trăgându-l pe nobil peste ea şi trântindu-l cu bucile lui păroase peste bucile păroase a blănii de urs care era pusă stilistic pe jos şi completa perfect camera.
Era o blană de urs bună doar că din greşeală probabil, capul ursului se uita puţin spre stânga, ca şi cum ceva extrem de interesant s-ar fi întâmplat brusc acolo. Lumina asfinţitului se strecura prin perdelele bătute de vânt, aruncând pete colorate pe rotocolul de fese şi buci care se rostogolea vintre-n vintre pe blana de urs.
– E o blană frumoasă de urs, îşi muşcă Marlena buza cu cealaltă buză, doar că nu înţeleg de ce se uită puţin spre stânga, ca şi cum ceva extrem de interesant s-ar fi întâmplat brusc acolo!
-Treci deasupra, ca sunt ostoit, mugi baronul în timp ce curajoasa femeie de serviciu îi salivă mărul lui adam şi îşi strecură caverna unsuroasă peste bagheta tubulară a plăcerilor carnale.
-Nu visam că va fi! schelălăi Marlena cât durduliul nobil dezmoştenit îi bulăni ţâţele cremoase şi îşi adânci apendicele inflamat în păroasa ei vale paradisiacă. Mai tare! horcăi ea, transpirând după urechi, pierzându-şi sfârcurile mari şi ovale în mustaţa atent tunsă a baronului.
-Vin! Behăi von Putzenhollen, masându-şi momiţele grosolane pe plexul proaspetei lui angajate.
Marlena nu spuse nimic. Dar privirea ei spunea multe. O privire plină de dragoste şi rimel. Un freamăt al cugetului ca o uşă ce scârţâie în vânt. Privirea ei parcă spunea “Vino în mine, vino ca trenul!”
-Vino în mine, vino ca trenul! răcni femeia de serviciu cu atestat profesional, privind cum mătărânga exagerata pompa frenetic mulţumita ei scoică bărboasă. Oh, baroane Ludwig von Putzenhollen! adăugă ea timid.
– Aşa mă cheamă! icni baronul, scuturat de spasmele plăcerii, golindu-şi luptătorul cu cască mov în basculanta ei unsuroasă.
Ursul tot spre stânga se uita.
