Nu îţi trebuiesc mulţi neuroni, ci doar o mobilitate a gâtului cât să te uiţi în zare ca să îţi dai seama că lumea e mare. Mare şi plină de oameni. Timpul nostru în această lume este limitat. Din aceast motiv avem nevoie de UN SISTEM. Un sistem de a tria idioţii, de a nu ne pierde minute din timpul nostru preţios şi scurt cu ei. Nu, acuma, un om politicos ţi-ar spune că e bine să porneşti fără păreri preconcepute faţă de o persoană, să îl asculţi calm, să îl înţelegi, să empatizezi cu poziţia şi punctul lui de vedere şi abia apoi să decizi daca este sau nu idiot.

Desigur, e un sistem bun, cu o marjă de eroare mică. Faci aşa cu cineva şi aproape sigur nu greşeşti când îi încadrezi.

Dar cine plua mea are atât timp la dispoziţie? E vorba de cantitate, nu de calitatea predicţiei! Ne întâlnim cu sute de oameni în fiecare zi. Sunt miliarde pe planetă. Nu o să-i terminăm niciodată. Important e să îi triezi rapid pe toţi idioţii, chiar dacă scapi şi o grămadă de nonidioţi printre ei, nu să faci o selecţie perfectă. Ce dacă  facem o greşeală şi considerăm idiot un om care nu este? Sigur, ar fi devastator dacă te-ai afla pe o insulă pustie cu încă 10 oameni, dar în infinitatea din jur, scopul este să pierzi cât mai puţin timp în triere.

Drept urmare eu am un sistem mult mai bun! Durează în medie 3.5 secunde să îi pun unui om ştampila în frunte, considerând doar chestii banale şi observabile la prima vedere. Simplu şi uşor! Şi am să vă învăţ şi pe voi cum se face, în acest super-nou super-serial!

Întâi, regula de aur: Dacă un om are o vânătaie imensă în formă de pumn pe gât, e clar că e un idiot atât de notoriu încât cineva l-a marcat special ca să nu mai pierzi 3.5 secunde pe mecla lui. Dă-i un pumn în gât să împrospătezi marcajul!

1. Cum să-ţi dai seama după pălărie dacă omul e idiot

Deci, vezi un om cu pălărie. Vrei să îţi dai seama dacă e idiot sau nu. Aplicăm algoritmul de mai jos:

A. Uite-te-n jur. Dacă omul se află în interiorul unei clădiri cu ceva pe cap, atunci e un ţăran prost. L-a fătat mă-sa în fundu’grădinii. E un târtan plouat. Genul care se scobeşte în dinţi cu pixul şi se dă cu deodorant peste haine. Aruncă-i o privire plină de dispreţ şi întreabă-l dacă la mă-sa-n living plouă.  Dacă eşti afară, treci la punctul B.

B. Condiţiile meteo sunt în concordanţă cu accesoriul cranian? Adică are şapcă pe soare, fes pe frig sau pălărie pe ploaie? dacă da, treci la punctul D. Dacă nu, la punctul C.

C. Deci ce cară pe sfeclă nu-l ajută să se ferească de nimic extern. Uită-te atent la el. Cumva încearcă să ascundă o chelie? Sau pare că are o urgenţă medicală sau de alt fel care l-a prins nespălat pe cap şi încearcă să ascundă acest fapt? Dacă da, treceţi la punctul D. Dacă nu, omul este idiot. E genul de idiot care crede că sfecla se foloseşte la sprijinit accesorii. Că ăsta e scopul căpăţânii lui seci, să ocupe partea concavă a unui căcat fără utilitate practică pentru a compensa pentru o lipsă de personalitate. Dă-i o flegmă din rărunchi.

D. Deci condiţiile cer ca acel om să poarte o bască. Fie ninge, plouă, e frig sau ascunde faptul că a alunecat în baie şi şi-a spart capul. Mai aruncaţi o privire atentă la băscălie. Iese în evidenţă, pare flamboiantă, ţipătoare, făcută să atragă ochiul? Dacă da, treceţi la punctul E. Dacă nu, găsiţi alt amănunt superficial după care să judecaţi omul, că acesta nu este concludent.

E. Are ceva strident în cap. Bun. Priviţi-l din cap până în picioare. Pare genul de om care se fute în cur? Uitaţi-vă dacă are manichiura făcută, pantofii excesiv de curaţi, e bărbierit perfect, inclusiv pe ceafă sau are mersul deşelat de la multă pulă în cur. Dacă are mai mult de două dintre aceste caracteristici, e doar un pârţar. E ok pentru pârţari să fie stridenţi. E în natura lor. Din nou, neconcludent  dacă e idiot sau nu. Pârţarii sunt şi ei un fel de oameni şi au idioţii şi neidioţii lor.  Treceţi la altă caracteristică. Dacă nu pare a se bucura de luatul la găoz, treceţi la punctul F.

F. Felicitări! Nu numai că aţi găsit un idiot! Aţi găsit un hipstăr! Acest om nu numai că nu merită băgat în seamă, este atât de odios încât pentru binele omenirii trebuie să-i futeţi un pumn în gât cu sete, ca alţi oameni să îşi dea seama de la distanţă că e un idiot notoriu şi să-l ocolească!

Sper că v-am fost de ajutor. În episodul viitor vom trata părul facial.

Regele a murit. În 1977. Azi a mai murit un rege, Michael Jackson, că muzica, la fel ca ţigăneala, nu are o limită de un singur rege. Pot fi jde regi, împăraţi, padişahi şi mareşali. Deci am stabilit, deşi nu se compară cu Elvis din nici o direcţie, în sfârşit Jacko l-a egalat la ceva.

Sunt amândoi la fel de morţi.

Şi cum basculam eu ştirea spre neuroni, scobindu-mă-n nas şi plescăind a lehamite, complet şocat m-am uitat pe primul comentariu anonim de pe ştire, de pe sursa originală (TMZ.com). Am să fac câteva paranteze până ajung la subiect. Aş putea spune că sursa originală a ştirii este piticigratis.com, adică na, papagalii de la realitatea.net au avut coaiele masive să dea ştirea cu sursă tot realitatea.net. Adică, aparent ei au căcat ştirea. A fost Tatulici acolo, a mirosit presupusul hoit şi l-a declarat mort în premieră pentru REALITATEA! Coaie, băieţi, nu glumă. Coaie masive să copiezi o ştire de pe net(care la momentul publicării era doar un zvon, neconfirmat de CNN sau BBC) şi să o dai ca certitudine jurnalistică din sursă proprie.  Vă daţi seama că dacă nu se confirma, acuma îşi bătea tot internetul pula sculată de voi. Acuma trebuie să vă mulţumiţi doar cu pula mea flacidă care vă bălăngăne pe etică…

Buun. Acum să împărţim următoarea pulă. Prima s-a dus la Realitatea, a doua zboară direct la ARTIŞTII LUMII! Ca de obicei vulturii histrioni cu pretenţii de “vedete” au mirosit că e vremea să pară umani, s-au spălat pe dinţi, s-au dat cu ceapă pe la ochi şi au ieşit să stoarcă lacrima în public. Absolut toată lumea acum e prietenă cu Michael Jackson. De la consacraţi ca curva de Madonna şi lătrăul de Justin Timberlake, până la fosile ca Liz Taylor, actori de rang D ca Corey Feldman, clovni ambulanţi ca Flava Flav şi ăla de l-a jucat pe Hulk prin serialu’ din anii 70. Toţi au scos capul din pământ să o facă pe plângăcioşii, pe prietenii, pe loviţii în plex de moartea lui.

Toată lumea te iubeşte Michael Jackson!
Toată lumea te iubeşte când eşti mort.

Everybody loves you when you’re dead
And everyone is suddenly your dearest friend
Nobody talks no dirt about you
But life it just goes on above your head
When you’re dead
(Cop shoot cop – everybody loves you, melodia mai jos. Dedicăţie de la mine, pentru MJ. fărănumărfărănumăr fără nu măr)

cop shoot cop – everybody loves you

Abia aştept ziua de azi. Abia aştept să văd cum toţi papagalii de la noi o să o facă şi ei pe fanii loviţi ca să le apară mecla în ziar. Pe cât bateţi la pariu că toată lumea, de la Loredana şi Botezatu, până la Fizz şi Copilul de Aur o să îşi dea seama  în două replici cu poză mare cu ei, în toate tabloidele, cum că Michael a fost artistul lor preferat şi că suferă enorm! Cum o să le prindă blitzul lacrimile, cum o să ne mişte pe noi umanitatea lor!

Dar nu toată lumea e mişcată ajung şi la ce vroiam eu să subliniez de la început. Primul comentariu anonim de pe primul site care a anunţat moartea, era foarte scurt şi la obiect:

“BURN IN HELL PEDOPHILE!!”

Gura publicului, gura de canal a publicului a grăit. Nu, acuma’ sunt două categorii de oameni: ăia care cred că a fost pedofil şi ăia care nu cred că a fost pedofil. Io-s undeva mai în lateral. Poziţia mea e cam “mă doare-n porţiunea aia de piele dintre coaie şi anus care este cunoscută popular sub numele de fleac dacă a fost pedofil sau nu”

Şi totuşi, ce aveţi măi cu pedofilii? Ce, copiii nu au nevoie de dragoste? De iubire? NU E ŞI EI PERSOANE? De ce poţi face amor cu un pitic şi nu cu un copil? Până la urmă ce sunt copiii? Nişte pitici mai puţin păroşi! Cu un miros dulceag acrişor, de lapte bătut, de kefir şi strâmţi ca nara unui iepure. Şi sincer acum, dacă aţi avea de ales cine să vă atingă copilul la ruşine, provocându-i cicatrici emoţionale pe viaţă, pe cine aţi alege? Vecinul de la 4, la el în garaj pentru o ciocolată Africana, sau MJ în parcul lui personal de distracţii?

Şi pentru respiracii pe gură care se tot adună pe aici şi nu pot face distincţia între glumă şi serios, da, ultimul paragraf era o glumă sinistră.

Adio, Michael Jackson. Nu ştiu dacă te duci în rai sau în iad şi nici nu îmi pasă. Important e să faci moonwalking până acolo. Io promit că data viitoare când futez, o să dau din cur pe “blame it on the boogie” în cinstea ta. Atunci erai mic, negru şi simpatic. Atât de simpatic că dacă ai fi avut maşina timpului, te-ai fi întors să te fuţi singur. Adio.

Te-ai născut negru, ai murit alb dar vei rămâne tot timpul în playlistul meu de sex cu o melodie-două.

Mă pişam aseară într-un veceu public şi am observat o urechelniţă pe tavan. Urechelniţele au un fel de mandibule/ţepi/ce dracu’ or fi mari. Da’ nu pe gură. Pe cur. Şi aici m-a lovit întrebarea. De ce? Cumva urechelniţele mănâncă cu curul ? Strămoşii urechelniţelor erau violaţi anal de restul insectelor şi şi-au dezvoltat acest mecanism de apărare? Care este motivul mandibulelor pe cur, şi, mai exact, dacă ajung la pârnaie, o să-mi crească şi mie?

E o reclamă la metrou care spune “În plină criză, noi vă oferim o priză!” dar de fapt cred că vrea să spună “În plină criză noi am concediat toţi oamenii creativi, inteligenţi şi care nu respiră pe gură şi singura idee care ne-a venit a fost rima asta cretină”. Exista o piaţă pentru prize? Există prize de firmă şi prize fake-uri ? Există oameni care au preferinţe la prize? Pentru ce să faci reclamă la aşa ceva? Înţeleg reclamele la suc, spre exemplu. Dacă suprasaturezi prostu’ cu reclame la Pepsi, o să ajungă să bea 3 litri pe zi, dar nu cred că funcţionează şi la prize. Nu cred că dacă văd multe reclame o să cumpăr mai multe prize. Cred că numărul de prize de care are nevoie cineva este constant şi egal cu numărul de prize stricate de la el din casă şi nici o reclamă nu o să schimbe aşa ceva. Cred că decizia de a cumpăra o priză vine exact acasă, în momentul în care se strică una veche. Nu cred că există cineva care să vadă reclama la metrou şi să zică: “Hmm, uite o idee! O să mă duc să cumpăr o priză, să fie acolo!” “Iubi, ghici ce am cumpărat azi?!”

Am găsit un film porno aznoapte, nu l-am văzut, că din păcate trăgea greu, dar după nume mi-am dat seama că e probabil cel mai legendar film porno din istorie. Se cheamă “Ass whores from planet squirt”. Niciodată în istoria omenirii nu s-a mai exprimat atât de mult prin aşa de puţine cuvinte. Şi am stat cred că o oră să îmi imaginez, cu ochiul minţii, cum arată planeta ejaculării feminine şi ce caută curvele anale de pe planeta ejaculării feminine în afara planetei ejaculării feminine. Bănuiesc că acţiunea nu se petrece pe planeta ejaculării feminine, pentru că atunci nu s-ar mai fi menţionat locul. Nu ar mai fi avut rost să se identifice planeta decât dacă anumite personaje sunt din afara ei. Deci, mă întreb eu, ce le lipsea curvelor anale şi nu găseau pe planeta ejaculării feminine? Ce le-a împins pe curvele anale să părăsească spaţiul familiar al planetei ejaculării feminine? Ce e acel lucru fără de care nu puteau ele trăi pe planeta ejaculării feminine? Şi unde au ajuns? Oare pe Pământ? Oare au găsit acel ceva aici ? Cum au reacţionat pământenii la vederea curvelor anale de pe planeta ejaculării feminine? Cum s-au adaptat acestea pe o planetă atât de diferită de planeta ejaculării feminine? Şi-au îndeplinit cu succes misiunea? Sfârşitul este decisiv sau lasă loc de o continuare? Uite nişte întrebări la care nu o să găsesc niciodată răspunsul.

Şi ultima mea întrebare fără răspuns este legată de laba-n cerc. Sunt curios cum se ajunge prima dată la o labă-n cerc. Zice unu’ “Băieţi, am o idee năstruşnică!” şi după ce o expune, îi spune cineva “Gicule, eşti briliant!”. Sau poate o dă doct: “Domnilor, cred că putem cu toţii cădea de acord că nici o femeie nu o să ne atingă vreodată penisurile, aşa că am dedus o variantă alternativă!”

(continuare)

…..u apăru. Îmbrăcat mai corporatist aşa, îl treceai cu vederea dacă nu te uitai atent. Îl trăda în schimb privirea de psihopat, frizura de puşcăriaş si cerceii din ureche. Şi sare ăsta între corporatişti ca-n piscină şi nu pot să nu mă opresc, să mă dau doi paşi în spate şi să admir. Se vedea că era profesionist. Găsise soluţia pentru spaţiul strâmt: forţa centrifugă. Şi începe a roti din coate fix între ăia, ca maşina de tocat, de într-un minut hipsteraşii cu fular s-au retras boţiti bine, făcând loc unei groape de moşeală destul de decente. Da’ psihopatu’ ăsta, eroul clasei stâlcitoare, avea un stil bizar rău. Nu se mişca deloc. Se proptea în mijlocu poporului şi aştepta să stârnească cineva rahatul. Nu dădea din cap, nu dădea din mână, nu dădea din picior, nu dădea din nimic. Aştepta să dea cineva peste el ca să aiba un pretext să o ia razna şi să o ardă brutal pe acolo. Parcă avea întrerupător. Şi cum am observat chestia asta, mi-am dat seama brusc că pot exploata sistemul bielă-manivelă. Cum vroiam să pornesc agitaţia, mă duceam la ăsta şi îi băgam o brâncă. Era de ajuns, că se apuca el să-i amestece pe toţi. Un adevărat erou. Fără el nu ieşea nimic. Coae, sper să dau de tine şi la următoarea moşeală. Să bem în cinstea acestui punkist anonim.

Spre sfârşit observ io în spatele meu un personaj antipatic. Un căcat de blogăraş hipiot, vegetarian, retard, acneic, teminat, şi ciupit de molii. Persil îi zice, sau ceva de genu. Nume de detergent, oricum.  Uite, l-am găsit într-o poză de la roblogfest. Ăla din stânga, nu poponarul din dreapta, cu tricou de comunist împuţit. Ăla cu multe brăţări. Poponarul din dreapta e alt poponar. Un poponar pe bune căruia îi place să i se paseze slobozul  din gura felatorului în propria cavitate bucală, din câte am auzit io din surse hazliu de sigure (snowballing, pentru profesionisti).  Dar deviez. Vorbim de celălalt poponar acum.

Şi râdea ăsta spre concert  ca proasta la pulă, şi zic io să-i fac o surpriză şi să-i fut un cot în gură, da’ să-l maschez ca pe un accident. Şi îl împing pe unu din faţă, ăla mă propulsează spre coşuros şi văd cu coada ochiului cum îi ratez figura milimetric cu cotu’ stâng. Şi evident începe iar maşina de tocat şi mă trezesc diametral opus de puletele ăsta. O iau prin mulţime, evit câteva coate şi-l văd ca se dosise bine, după unu’ mai mare, ceva mai în spate în afara oricărui pericol. Mi-a stricat toată seara. Eşecu’ ăsta m-a băgat într-o depresie de n-am mai scris nimic de atunci.

Mai târziu, eram pe lângă Control şi vine la mine nimeni altu’ decât solistu’ de la Gogol Bordello, Eugene Hutz. Şi zice Eugen la mine:

-Bă, tu nu cumva eşti Radu ?

La care eu, mai şoptit aşa:

– Da bă, da’ mai uşor, să nu  audă fanele, că iar se aruncă spre mine în speranţa de a nimeri într-o bucată din pula mea. (o ardeam incognito io)

Şi el că cică:

– Sunt cel mai mare fan al tău! Pot să fac o poză cu tine?

Şi îi zic că na, de ce nu, da’ să mi-o trimită şi mie.  Poza a ieşit de căcat, da’ uite ce vesel era săracu’ Eugen că s-a pozat cu mine.