Am  terminat de scris o felie sănătoasă din cartea  Florin Salam călător prin timp. 45 000 de semne. Ies vreo 25 de pagini de carte așa. Destul de o lectură decentă. Atât am putut să bag luna asta.  De-aia n-am scris mai des, că e acolo cât în 12 articole. Și am să pun mâine (sau gen) pe site. Ca cado de crăciun. Get gyped.

Nu prea sunt fumător. Oarecum în afară de anumite circumstanțe pe care nu vreau să le descriu, nu fumez. Adică n-am ieșit în viața mea din casă cu un pachet de țigări în buzunar. Nu s-a lipit de mine. Eram cam robot când eram mic și nu mi se părea că fumatul mi-ar fi îmbunătățit viața socială într-o direcție care să mă intereseze. Și nici nu am atenție de lungă durată, să mă țin să tușesc și să fumez în sictir câteva pachete, ca să ajungă corpul dependent de nicotină, să o ceară și să mă simt bine când i-o dau. Era o plăcere destul de contraintuitivă și în care trebuia să investești timp și determinare. Alcoolul era mai simplu.

Nu m-am apucat niciodată de fumat. Am și eu viciile mele, nu mă înțelegeți greșit, cum ar fi compulsia de a urina în chiuvete. Dar dragi copii, țigările sunt faine. Dacă ești puțoi mic și vrei să pari cool și n-ai altceva, serios, apucă-te de fumat. O să fii mult mai cool. Fetelor, la fel. De ce credeți că s-au apucat majoritatea fetelor de fumat? Pentru că li s-a părut lor că dă sexy să tot bage și să scoată ceva din gură și că umple găurile din conversație când nu are nimic de zis, pentru că e proastă. Duce țigara la gură și nu se observă că a rămas fără replică. Dependența a apărut după utilitatea țigării de cârjă socială.

Da’ acuma cu interzicerea fumatului în spațiul public, absolut toată lumea are o părere și simte nevoia să o exprime. Pentru că subiectul e atât de jos încât orice idiot crede că îl înțelege și că bunul lui simț îi spune clar care e Adevărul Suprem.

”Dar stați. Să definim întâi spațiul privat!” spuse un mediocru, cu o bală în colțul gurii.

„Taxele mele bla bla bla!” se ridică alt mediocru, cu și mai mult scuipat în bărbie.

E un subiect de-ăla ca armele și avorturile și homosexualii în care orice înțelegere superficială a problemei lasă prostului senzația de înțelegere plenară. Pentru că subiectul pare atât de simplu încât prostul e convins că știe clar cum trebuie să fie. Și pentru că prostul are impresia că părerea lui contează, prostul argumentează problema mică, văzută din unghiul lui și mai mic, ca să se simtă și el om.

Dacă ai văzut o dezbatere pro anti fumat avort arme homosexuali, le-ați văzut pe toate. Sunt exact aceleași argumente în toate, pe care toți le repetă perfect convinși că ăsta e momentul și el e omul care trebuie ascultat, spunând un căcat pe care l-am auzit cu toții deja și cu care deja eram sau nu de acord. Subiectele ăstea sunt ca niște viruși de calculator. Fac programul idiotului să se oprească din ce face ca să exprime niște păreri pe care le știm cu toții deja, și care nu o să schimbe cu nimic părerile noastre, la fel de solide ca și ale lui.

Am trolat și eu mult pe subiect. Dar deja nu mai e amuzant. Orice ai zice, oricât de lipsit de nuanță, câțiva retarzi dintr-o tabără sau alta vor decide că ești din tabăra opusă și vor veni să îți prezinte argumentele lor.

Nenea, nenea, primiți cu argumentul?

Nu, în pula mea, marș acasă. Nu fumez, nu mă deranjează, nu îmi pasă.

Ce încercam să zic e că, bă, am fumat o țigară recent de la un prieten ceva, cred că kent mix aroma sau gen. Era cu două biluțe în ea, una lămâioasă și una mentoloasă. Și se făcea țigara așa dulce și aromată, ca o bomboană. Acuma sunt prea bătrân să mă apuc de fumat. Nu-i vedeam sensul în adolescență, darmite acuma. Dar dacă aș fi avut 12 ani din nou, m-aș fi apucat de țigările astea cu gust de bomboane.

Dragi copii: scoateți alocația și cumpărați-vă țigări de-alea cu biluțe aromate. Nu cu o biluță, cu două. Sunt super faine. Nu o să regretați. Cel puțin în următorii 10-15 ani. Și ăla de după oricum e practic altă persoană decât tine. Dă-l în pula mea. Vorbesc serios. Țigările cu două biluțe aromate sunt cele mai tari, copii!

Cu toții avem în lista de facebook salvatori de animăluțe. Mă rog, salvatori temporar. Pentru că nu pot să țină animăluțul decât X zile. Și aici intervii tu, cu sufletul tău cald! Nu vrei să investești în animăluțul brokerului de animăluțe? Uite ce frumos arată în pozele astea pe care le-a facut brokerul cu telefonul! Nu-l vrei acasă?

Și sunt sigur că ați întâlnit aceste încercări clasice de literalmente a pasa motanul:

Tocmai am salvat pisica asta adultă și comună! Stătea la 10 pași de ușa mea de la intrare și se lingea în fund. Așa că am salvat-o și am dus-o în casă. Acum caut un stăpân acestui suflețel pufos! Știu că dacă ai merge 10 pași de la ușa ta în orice direcție, ai găsi o pisică aproximativ la fel, și probabil dacă ai fi vrut o pisică aproximativ ca asta, ai fi făcut ăia 10 pași și ai fi luat una. Dar vreau să vii până la mama dracului unde stau eu și să o iei pe asta. Pentru că în cele 30 de minute pe care le-am petrecut cu ea, s-a format o conexiune între noi și vreau să o știu bine! Aș ține-o eu, dar știi tu, păr de pisică, bleax!

Literalmente am o găleată de cățeluși care așteaptă un stăpân. Nu mi-am castrat cățeaua pentru că un imbecil mi-a spus că trebuie să o las să facă un rând de pui ca să se simtă împlinită, și eu am fost de acord. Fiind imbecil, nu îmi dau seama că animalele simple nu sunt în stare de sentimente de lungă durată, ca „împlinire”. Am vârsta emoțională a unui copil de 12 ani și cred că animalele au idealuri în viață, ca și mine. Iarăși, fiind complet redus mintal, nu m-am gândit ce dracu o să fac când o să fete! Așa că acum am literalmente o găleată de cățeluși pentru că sunt prost. Vreau să vă uitați în ochii lor mari și nevinovați și să vă emoționați în așa hal încât să îi luați acasă. Pentru că eu mi-am dat seama că nu pot întreține o găleată de cățeluși doar după ce m-am trezit cu o găleată de cățeluși! Nu prea sunt bun la prevăzut situații. Așa că luați-i acasă și iubiți-i, că eu în maxim trei zile pun găleata de cățeluși în portbagaj, o duc în pădure și o las acolo. Apoi în încă trei zile uit complet întâmplarea. Pentru că sunt un om simplu care nu e preocupat de trecut. Uite ce simpatici sunt!

Hei, cainele Max are nevoie de un stăpân nou, după ce stăpânul lui a murit de bătrânețe! E un câine adult și liniștit, veteran din al doilea război mondial. Aproape o minune a biologiei, câinele Max ar avea 457  de ani umani, dacă i-am traduce vârsta. Dar e la fel de iubăreț ca un câine tânăr! Merită și el un cămin, ca orice senior, chiar dacă are trei picioare și e complet surd și orb. Se înțelege foarte bine cu copiii și nu mușcă! Mai ales pentru că nu mai are dinți de șapte ani și trebuie hrănit doar cu un piureu de carne. În afară de picăturile de ochi, de urechi, și aparatul mic de dializă pentru diabet canin, mai are doar jumătate de intestin putrezit și se cacă sânge toată noaptea, pe care probabil va trebui să-l strângeți din bucătărie, printre lacrimi. Dar știe să primească și să ofere foarte multă dragoste! Probabil la câteva zile după ce veți reuși, în sfârșit, să vă atașați de el, vă va muri în brațe oferindu-vă cel mai frumos cadou din lume: posibilitatea de a vedea o ființă iubită cum moare!

Am o rubrică de mulți ani în Cațavencii, „Futezătorul”. E teoretic de umor, dar practic mai mult așa,  de calomnie și insultă. Săptămână asta nu a apărut pentru că m-a jenat un coleg și mi-a tăiat cheful. Genul ăla de băiat teritorial care tot mârâie la mine de mulți ani dar pe care îl ignor, ca pe un câine foarte mic. Și s-a gândit el să se afirme săptămâna trecută, cu toate că n-am mai avut nici o interacțiune cu el de ani buni, dându-mi ban pe pagina de facebook Cațavencii. Așa, fără motiv și fără să întrebe pe nimeni, mizând pe faptul că pe acolo durerea de falus e atât de mare încât n-o să îi pese nimănui.

În general ignor conflictele mici și oamenii cu care n-am nici o tangență. Dar sunt unii care pur și simplu sunt fixați pe conflict. Până nu te cerți cu ei, nu se lasă. Asta au înțeles ei de la viață. Nu-s pacifist. Și nici nu-s adeptul filosofiei „ochi pentru ochi”. Mi se pare proastă. El îți scoate un ochi, tu îi scoți un ochi. După care vine alt prost, îți scoate al doilea ochi, tu îi scoți un ochi. Și pare echitabil până când îți dai seama că în toată ecuația doar tu rămâi cu baston de orb. Și de-aia zic că dacă unul îți scoate un ochi, trebuie să îi omori toată familia, ca să nu mai aibă și următorul idei cu scos ochii.

Așa că am să escaladez conflictul.

Știu că nu e OK să îți speli rufele în public. Dar dacă omul m-a provocat, ce să fac? Nu-s genul care răspunde delicat la provocări. N-am să fiu domn, să zic că nu mă cobor la nivelul lui. Uneori trebuie să te cobori la nivelul prostului, chiar puțin sub nivelul lui, și să-l bați acolo, la un nivel pe care-l înțelege.

Așa că am să vi-l prezint pe colegul meu, Patrick Andre de Hillerin.

Din poză pare om. În persoană aduce mai mult cu o morsă cu sindromul Down, care a murit pe plajă și e gata să explodeze de la borhotul care-i fermentează în stomac. Un băiat de vreo 200 de kile care a reușit să mă impresioneze cu un singur lucru: capacitatea lui de a bea 30 de beri într-o zi de lucru. Nu exagerez, am numărat cutiile goale de mai multe ori. Eu nici măcar apă n-aș putea bea atâta într-o zi. Impresionant. Și nici să adorm pe mocheta de la muncă după n-aș putea. Impresionant.

Scria la Academia Cațavencu pe vremuri și a plecat fix înainte ca ăștia să vândă și să facă o sacoșă de bani. Nu știu dacă a plecat de prost sau l-au zburat ăia de antipatic, important e că e sărac.

După ce ăia de la Kamikaze au înfăptuit irelevanta schismă și și-au făcut ziarul lor, ăsta s-a întors și sfătuia oameni ca un șef, deși nu-l făcuse nimeni șef. Cât erau ăia încă la ziar, nu avea loc. Prea gras să facă teren, prea nesărat să scrie umor și prea antipatic să aibă surse, omul e vag mai util decât un sac de cartofi. Nu poate să scrie decât texte de opinie, și acolo e fix în liga C. Acum nu mai sunt bani în presă și toți ne-am cam împrăștiat ca potârnichile. Avem rubrici așa, de orgoliu, că e frumos să ai o rubrică într-un ziar. Așa că e iarăși loc și pentru ăsta. Ca la o petrecere care s-a spart și poate să vină și prostul clasei.

Și știu că o să facă spume la gură citind textul ăsta. Că îl știu. Omul urăște cu pasiune. E singurul lucru pe care-l face cu pasiune. De fiecare dată la ședințe venea cu ziarul Kamikaze și citea cu voce tare textele care i se păreau lui proaste și glumele slabe. De parcă era o victorie personală dacă ăia erau slabi. Nimic nu-l bucura mai tare decât să nu râdă la glume din Kamikaze, atât de mic e omul.

În creierașul lui sugrumat de osânză și îmbibat de alcool are impresia că îmi face mie ziarul un favor că mă lasă să scriu acolo, și că el e ziarul. Pff. Voiam și să renunț la rubrică. Dup-aia m-am calmat. Mi-am dat seama că dacă nu le pasă că ăsta mă provoacă aiurea, n-o să le pese nici dacă o să-mi bat pula de el pe internet în cel mai exagerat și jegos mod posibil. Și că omul fix de-aia mă provoacă. Ca să mă supăr și să plec de la ziarul „lui”. Și de-aia o să scriu în continuare la Cațavencii. Asta daca nu se supără cineva cu autoritate pe acolo. Bănuiesc că nu. Ar fi aiurea să se supere fix acuma, după atâta durere de pulă, nu ?

Cred că problema lui principală cu mine e că are impresia că ar fi trebuit să-l respect și nu am făcut-o niciodată pentru că nu am văzut de ce. Ham ham ham, de ce nu ma respecti sunt mai mare decat tine am autoritate ham ham. Uite că l-am umplut acuma de respect.

A, și ăsta e omul. Dacă vreți să îi dați un mail și să îi spuneți că arată ca o morsă cu sindromul down. Eu aș vrea în locul vostru.

patrick.dehillerin@gmail.com

Când eram eu rocker adolescent, era plin Galațiul de sataniști. Cam 20% dintre rockerii adolescenți se declarau sataniști.

Și ce făceau ei în calitate de sataniști?

Păi, dacă erai atât de plictisit încât să-i întrebi, aflai că foarte multe. Vorbeau de ritualuri jumătate imaginate, jumătate citite pe internet. Știau și o propoziție despre cum satanistul nu e robul nimănui și satan te ajută să ai succes ș căcaturi.

A, ce făceau în afară de vorbit? Absolut nimic. Mai desenau o pentagramă în scara blocului și făceau poze în cimitir.

Vreo 20% erau naziști.

La fel, dacă erai plictisit și îi întrebai, îți explicau cum urăsc ei jidanii și ungurii și negrii și țiganii.

Ce făceau în afară de vorbit? Păi nimic. Negri și unguri nu erau în Galați. Evreii sunt greu de recunoscut și puțini, iar pe țigani îi salutau și îi înjurau în gând, că na, ăia erau mulți și s-ar fi supărat. Așa că mai desenau o svastică în scara blocului și se pozau făcând salutul nazist.

Nu trebuie să fii prea deștept să te prinzi că era doar teribilism. Și pe sataniști și pe naziști, dacă îi puneai să scrie pe o foaie de hârtie ce înseamnă mai exact ce sunt ei, după două propoziții se blocau. Nu aveau nici cunoștințe elementare despre fenomen, darmite convingere.

Faza cu satanismul s-a și terminat de mult. A ținut cam 20 de ani. Anii 80 și 90 au fost plini de povești cu sataniști în toate țările. Sataniști care, în afară de discutat despre cum sunt ei sataniști nu au făcut nimic.

În schimb oamenii de rând erau super speriați de sataniști. Până la urmă, ăsta era și scopul.

Pentru că adolescentul e un început de om. Nu mai e copil. Vrea să fie respectat. Iar la vârsta lui, respectul se câștigă doar cu frică. Îl respectă pe taică-su ca să nu îi ia tastatura, îl respectă pe profesor ca să nu îl exmatriculeze și îl respectă pe Gogu, colegul supradezvoltat că e cu un cap mai mare și poate să îi lipească gumă în păr.

Dar adolescentul mediu nu are cum să inspire frică. Nu are cum să se impună și să fie fioros. Așa că dacă aderă declarativ unui curent de care prostului de rând îi este frică, speră și el să pară fioros prin asociere și să fie respectat. Teribilism.

Acum au luat DIICOT-ul la întrebări un borac de 17 ani care a fost la fel de fioros ca și sataniștii și naziștii din gașca mea din adolescență. (care au ajuns toți adulți normali și liniștiți și, în afară de aberat după o bere ca pokemonii, nu au făcut nimic social negativ). Boracul a găsit și el ceva ce sperie oamenii și e la modă, ISIS, și a început să se ”autoradicalizeze”. Adică să dea share la filmulețe cu decapitări și să țipe allahu ackbar, ca să îl creadă puțele de a 9-a un tip edgy și fioros. Și poate și Gogu nu-i mai lipește gumă în păr de frica ISIS. Atât.

Putea la fel de bine să se declare vampir și să pună poze cu dinți pe facebook și să urle despre cum vrea să bea sânge. Era exact același lucru: teribilism de cordac minor.

În schimb știți ce este cu adevărat periculos? Nu că mucea ăsta pune poze cu ISIS pe net. Și nici că prostul celălalt, se juca de-a teroristul fără un plan clar. E periculos că alde serviciile încearcă să ne spună ”uite, ăștia sunt periculoși. trebuie să vă fie frică de aiuriții ăștia de care noi vă protejăm”, ca să trecem cu vederea că bugetul le-a crescut cu 20%.  și că în țara noastră pârlită în care e în coada clasamentului țărilor cu pericol terorist, avem un procent de PIB care se duce la servicii ca într-un stat polițienesc.

Hai să nu ne mai căcăm pe noi. Nu îi pasă nimănui de noi din afara țării decât tangențial și conjunctural. Pe cine și de cine, mai exact, ne protejează ăștia? Păi, dacă luăm armata, serviciile și poliția ca o entitate separată cu interesele ei, observăm că organismul ăsta parazitar crește armonios. Că are interese politice. Are partid (UNPR) care a ajuns la guvernare fără să-l voteze nimeni, plin de generali și cadre. Vedem că ăștia sunt infiltrați și în presă. Turcescu a recunoscut că e ofițer sub acoperire, spre exemplu. Apoi vedem că din ce în ce mai mulți politicieni trec pe la ăștia să facă o facultate, un master. Prostul de Pandele, spre exemplu, are doctorat și la armată și la poliție.

Ăștia își trag oameni, îi bagă în sistem și îi susțin. Ca la rândul lor aceștia să susțină interesele statului polițienesc. Ăsta e pericolul. Că, deși din exterior suntem OK, noua securitate  ușor-ușor începe să aibă din ce în ce mai multă putere și control. Ușor-ușor ne trezim într-o țară controlată de generali de carton, susținută de ofițeri acoperiți și întreținută de politicieni gradați care n-au nici o problemă cu statul polițienesc și îndepărtarea de standarde democratice, atât timp cât au și ei niște epoleți acolo și fac parte din sistem. Scopul lor nu e decât să extindă cât mai mult noua Secu și să o protejeze de ăia care vor să-i pună piedici. Ăia din țară, nu din afara ei. Că doar nu l-au băgat pe Turcescu sub acoperire, să-i dicteze ce scrie și ce întrebări să pună prezidențiabililor când modera dezbaterile prezidențiale ca să ne protejeze de vreun pericol. Ci doar să manipuleze treburile spre interesele lor.

Odată ce armata, poliția și serviciile încep să controleze sfera politică, am belit toți pula. Și deja sunt pe drumul cel bun.