Povestea asta e scrisă de mine și n-am plagiat nici un cuvânt de nicăieri.

Cică era odată un om însurat, și omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care avea copil de țâță, era cam proastă; dar și soacră-sa nu era tocmai hâtră.

Întru una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, după ce-și scăldă copilul, îl înfășă și-i dete țâță, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă și-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puțin pe gânduri ș-apoi începu a se boci cât îi lua gura: „Aulio! copilașul meu, copilașul meu!”

Mama ei, care torcea după horn, cuprinsă de spaimă, zvârli fusul din mână și furca din brâu cât colo și, sărind fără sine, o întrebă cu spaimă:

— Ce ai, draga mamei, ce-ți este?!

— Mamă, mamă! Copilul meu are să moară!

— Când și cum?

— Iată cum. Vezi drobul cel de sare pe horn?

— Îl văd. Și?

— De s-a sui un sirian, are să-l trântească drept în capul copilului și să mi-l omoare!

— Vai de mine și de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârșit mititelului zilele!

Și, cu ochii pironiți în drobul de sare de pe horn și cu mânile încleștate, de parcă le legase cineva, începură a-l boci amândouă, ca niște smintite, de clocotea casa. Pe când se sluțeau ele, cum vă spun, numai iaca și tatăl copilului intră pe ușă, flămând și năcăjit ca vai de el.

— Ce este ? Ce v-au găsit, nebunelor?

Atunci ele, viindu-și puțin în sine, începură a-și șterge lacrămile și a-i povesti cu mare jale despre întâmplarea neîntâmplată. Omul, după ce le ascultă, zise cu mirare:

— Bre! mulți proști am văzut eu în viața mea, dar ca voi n-am mai văzut. Mă… duc în lumea toată! Și de-oiu găsi mai proști decât voi, m-oiu mai întoarce acasă, iar de nu, ba.

Și s-a dus și s-a întors repede. Că erau peste tot.

Problema cu refugiaţii e că toată lumea vorbeşte despre asta. În rest chiar nu e nici o problemă acolo. Ca de obicei, doar genul ăla de chestie care împarte lumea în două tabere, ambele de idioţi. Şi ca de obicei, un prilej nou să siluiesc oamenii cu filosofia mea de viaţă absurdist-nihilistă.

Întâi îi avem pe ăia care plâng de mila refugiaţilor.

Ce proşti sunt ăia.

Ca om nu eşti programat să-ţi pese de absolut orice alt reprezentant al speciei, oricât de bine ar suna asta şi oricât de mult ar încerca filmele de la hollywood şi cărţile pentru proşti să te convingă că e aşa. Ne pasă de maxim vreo 1000 de oameni pe care îi cunoaştem sau credem că-i cunoaştem şi de vreo 20 de grupuri din care facem parte sau credem că facem parte. Restul lucrurilor nu fac parte din sfera asta a noastră de lucruri de care ne pasă. Deci toţi ăştia care se zbat că vai săracii refugiaţi, mimează, ca să pară suflete nobile. Unii dintre ei nici măcar nu ştiu că mimează, pentru că încearcă să se păcălească singuri. Aşa e omul, crede că are valoare dacă are un suflet nobil. Şi crede că are un suflet nobil dacă se convinge că alţi oameni pe care nu-i cunoaşte au valoare. Păsare forţată venită din frica că dacă ajungi într-o situaţie nasoală, ai vrea să trăieşti într-o lume în care străinilor le pasă.

Iar ajung să repet adevărul ăla neplăcut pe care-l urăsc persoanele sensibile: viaţa umană la nivel de individ nu contează decât dacă acel individ are ceva special, e vreun cerectător select într-un domeniu şi poate să împingă semnificativ omenirea într-o direcţie. Dacă individul nu are chestia asta, viaţa lui chiar nu contează decât pentru oamenii ăia care-l au în sfera lor şi grupul lor. Nici măcar potenţialul nu înseamnă nimic. Vai, copiii! Salvaţi copiii! Ar putea să devină orice! Au potenţial! Aşa, şi? Un miliard de copii au potenţial. Sunt foarte mulţi. Nu se pierde nimic.

Şi viaţa umană nu e preţioasă nici la nivel de grup. Pentru că suntem foarte foarte mulţi. Sigur, dacă mai eram 50 000 pe planetă, fiecare viaţă era preţioasă. Dar suntem căcălău. Un grup de oameni în plus sau în minus e statistic nesemnificativ.

Mor milioane de oameni zilnic din tot soiul de cauze triste. Nu ai cum să plângi pentru toţi. Ori eşti ipocrit şi plângi doar pentru ăia pe care ţi-i prezintă media, ca să te simţi tu om cu suflet nobil, ori nu plângi pentru niciunul, pentru că asta e viaţa. Moarte.

Dar obiectiv, un milion de oameni needucaţi, indiferent de rasă, sunt doar biomasă. Că se descompun 50 de tone de creveţi sau 50 de tone de om, acelaşi rahat, aceeaşi duhoare.

Desigur, maimuţa din noi nu ştie asta. Se uită la o poză cu un copil mort pe malul Mediteranei şi se întristează. Pentru că nu înţelege distanţele şi numerele. Maimuţa vede mortul şi se sperie, crezând că tribul ei a pierdut un individ. Nu ştie cât de departe e mortul ăla de tot ce contează pentru el şi cât de irelevant e în contextul global.
Suntem nişte creaturi simple, care tratează o planetă imensă şi o populaţie exagerată şi inimiaginabil de mare ca pe un trib mic dintr-o zonă mică. Globalizarea a depăşit programarea noastră emoţională de maimuţă şi ne dă cu eroare.

Şi de-aia omul simplu vede masa de refugiaţi şi se gândeşte. „Vai, uite nevinovaţii! Hai să-i ajutăm!” Lucru complet greşit.

În primul rând nu sunt nevinovaţi. Nimeni nu e. Eşti de acord că e responsabilitatea ta să îţi faci o viaţă OK într-un loc OK, să ai grijă de locul ăla, pentru binele copiilor tăi? Normal că eşti. Ei bine, părinţii şi bunicii refugiaţiilor ăstora nu au făcut aşa. Ori au tolerat, ori au ignorat buboiul ăla de acolo care a crescut de la an la an şi de la generaţie la generaţie. Acum s-a spart. Generaţia asta plăteşte păcatele celor anterioare care, din prostie şi laşitate au lăsat ceva oribil să crească acolo. La fel cum noi plătim pentru generaţia care din prostie şi laşitate a acceptat comunismul. Sau generaţia care din prostie şi laşitate a lăsat ţara pe mâna securiştilor după revoluţie. Prostia şi laşitatea întodeauna se plătesc. Dacă nu de către vinovat, de către copiii lui. Ei doar plătesc păcatele părinţilor. E ceva absolut normal.

Da, dacă unu cade într-o groapă la care ai ajutat la săpat, e şi responsabilitatea ta să-l scoţi de acolo. Dar dacă prostul sapă groapa şi cade singur în ea, nu ai nici o responsabilitate. Poţi să-l scoţi sau poţi să te uiţi şi să râzi. Sunt opţiuni personale. Nu poţi însă să le spui altora ce ar trebui să facă. Îţi spune maimuţa din tine că ar trebui să ajuţi refugiaţi? Lasă share-urile pe facebook şi ia doi la tine acasă. Ţine-i pe balcon. Nu vrei să-i ajuţi? La fel de OK.

După care mai e şi tabăra anti-refugiaţi.

Dreapta oligofren-mândruţistă care mă face să mă simt prost că-s de dreapta. Urlă proştii că imigranţii sunt periculoşi pentru Europa. Poate sunt. Poate nu. E treaba Europei, nu a noastră. Staţi liniştiţi, nu o să vină nici un refugiat aici. N-a traversat nimeni un sfert de glob ca să se oprească într-un loc de căcat ca România, care e doar cu 10% mai bun decât ăla din care au plecat. Cum nimeni nu ia trenul până la Oradea ca să fută o gagică de 6/10. E prea departe pentru un beneficiu atât de minor.

Și că o să vină refugiați să ia joburi nu e o problemă. E chiar bine. Că nu vin bărci cu umoriști sirieni să-mi ia mie locul. Vin fomiști needucați care, în cel mai rău caz, o să ia niște slujbe de jos, pe care sunt gata să le facă pe mai puțini bani decât clasa de jos din țările europene. Deci, în cel mai cel mai rău caz, iau job-ul menajerelor și coafezelor. Problema lor. Mie mi-ar fi lejer să-i dau unei menajere siriene cu 10% mai puțin ca să-mi calce chiloții decât i-aș da unei românce. E chiar fain.

Toată treaba asta e o selecție naturală. Sute de mii de oameni pleacă de acolo, trec prin chinuri și obstacole, mulți mor și câțiva o să ajungă la finalul cursei. La premiul cel mare. Dreptul de a mătura pe jos prin Europa pe mai puțini bani decât proștii albi. Să îi aplaudăm și să îi încurajăm. Rar mai vedem selecție naturală în ziua de azi, mai ales pentru o miză atât de jos.

Sigur, e trist. Dar doar dacă maimuța din tine vede oamenii ăia ca făcând parte din tribul tău mic. Nici nu fac parte din tribul tău, și nici tribul tău nu e mic. În viitorul SF în care o să ne împrăștiem în galaxie, o să explodeze planete cu miliarde de oameni pe ele și o să fie la fel de statistic nesemnificativ ca 100 000 de sirieni înecați în Mediterană în 2015 și o babă moartă într-un sat din Moldova la 1600. Viața umană contează foarte puțin. Cu fiecare om în plus care apare, viața celorlați oameni devine puțin mai nesemnificativă. Pentru că nu are valoare intrinsecă. Are valoare în context. Asta e.

Orice om de bun simț poate observa că aproximativ 98% dintre afirmațiile pe care le fac oamenii sunt foarte proaste și greșite, fără nici o bază reală în afară de faptul că mai mulți oameni sunt convinși de o chestie.

Motivul este simplu. Adaptare. Oamenii sunt predispuși genetic să accepte de bune ideile proaste.

Unul din tribul A se trezește într-o zi și spune că are o viziune, că zeul Bugabuga vrea ca ăștia să meargă în miez de noapte și să facă o piramidă din craniile celor din tribul B. Tot tribul A e de acord cu ideea asta proastă.

Unul din tribul B se trezește într-o zi și spune același lucru. Altul de la el din trib observă că ăla a mâncat ciuperci colorate și probabil tripa de se căca pe el. Tribul B e liniștit și renunță la ideea asta proastă, pentru că nu au nici un motiv logic de a face asta.

Peste noapte tribul A vine și omoară tribul B. Gena care face omul să fie predispus la idei proaste dăinuie. Ăia susceptibili la idei proaste dăinuie. Și asta s-a întâmplat în toată istoria: oameni uniți de idei proaste au făcut chestii pentru că erau convinși că chestiile alea contează, deși nu au contat. Dintr-o idee proastă au ajuns și eschimoșii eschimoși. Ce, „coaie, hai să ne mutăm și mai la nord, sigur o să fie mai cald decât aici!” nu a fost o idee proastă? Ideile proaste unesc mase de oameni și le pun în mișcare.

Dar la fel ca și măseaua de minte, care își avea rolul ei acum multe mii de ani și ar cam trebui să dispară, și predispoziția omului la a accepta idei proaste e o rămășiță inutilă, ba chiar dăunătoare. Din cauza ei avem un procent din ce în ce mai mare de oameni care nu cred în vaccinuri și încălzire globală dar cred în conspirații și reîncarnare. Din cauza ei avem un număr în creștere de mame nebune care-și hrănesc copiii raw-vegan.

Și tot sistemul ăsta de idei greșite care se propagă printre oameni mai repede și mai ușor decât informațiile concrete se bazează pe niște predispoziții spre a crede anumite lucruri, adînc întipărite în programarea de bază a omului prost.

Sunt așa, ca poruncile lui Moise, dar puțin mai multe:

1. Există o soluție simplă pentru a rezolvarea problemelor, dar nu e pentru toată lumea

Prostul e convins că toate problemele au o rezolvare mult mai simplă decât rezolvarea clasică. De-aia prostul când are o boală evită medicii ăștia de la sistemul de medicină științific și se duc la chestii alternative. Prostul tot timpul are impresia că în viață există niște scurtături și cumva el o să le găsească. Sau doar pentru el o să funcționeze. Vezi 9, 10, 13

2. Lucrurile pe care nu le înțeleg, de fapt nici experții nu le înțeleg, doar cred că le înțeleg.

Prostul e convins că se știu mult mai puține lucruri despre lumea asta decât se știu. Are o nebuloasă în cap legată de un subiect și deduce de aici două lucruri complet greșite. Că nebuloasa aia se află în capul tuturor oamenilor, că dacă el nu înțelege cum funcționează o chestie, nimeni nu înțelege, și că explicația, oricare ar fi, nu are cum să îi depășească lui puterea de înțelegere. Vezi 4.

3. Există niște secrete despre viață, sănătate și fericire, pe care o știau oamenii din antichitate sau grupuri mistice

Prostul nu știe absolut nimic din istorie dar e convins că civilizațiile antice erau super avansate și zen. Aveau leacuri instant, din plante, pentru orice și înțelegeau sensul vieții. De aici se desprind doua idei proaste posibile. Aia că poporul tău e un popor ales și era super avansat pe vremuri (vezi dacopații). Și aia că există niște secrete antice pe care le poți cumpăra într-un fel sau altul și îți oferă o soluție simplă și secretă la problemele tale. (vezi 1)

4. Ce e mai ușor de înțeles e adevărat

Cancerul este o boală complexă. Din cauza unor factori externi, de mediu, substanțe toxice, radiații, structura ADN a celulelor se deteriorează, se multiplică, se deteriorează iar până se defectează și nu mai știe să se oprească din înmulțit. Și o parte din tine crește în tine până te omoară pentru că omul e o mașinărie și uneori de la uzură și/sau ghinion se mai strică o frână.

Cancerul se face de la toxine, care se află în E-urile din mâncare și poluare. Dacă te detoxifici nu mai faci cancer.

Una dintre explicațiile astea este mult mai simplă decât cealaltă. De aceea mult mai ușor de acceptat pentru idioți, pe care nu-i deranjează că nu există nici o dovadă științifică a existenței acestor „toxine” și acumularea lor în organism.

Asta e diferența mare între un om deștept și unul prost. Ăla deștept înțelege când nu înțelege ceva. Eu cu fizica m-am oprit pe la electricitate pe acolo, pe la bobine și rahaturi. N-am înțeles nimic, nici nu mi-am dat interesul și am zis: Lasă, dacă o să am vreo problemă, întreb un inginer. O să îmi dea el soluția. Că nu trebuie să știu eu cum funcționează becul cum nu trebuie să știe el să scrie texte amuzante. Diviziunea muncii. Dacă eram idiot spuneam: trebuie să existe o explicație naturistă pentru electricitatea asta.

5. Ce sună frumos e  adevărat

De-aia oamenii proști cred că dacă își doresc ceva cu adevărat, universul o să conspire ca ei să capete acel ceva.  Că au un destin. (v 10). Că după faptă și răsplată (v 11). Că la sfârșitul vieții te așteaptă un loc în care să fii liniștit și împăcat. Pentru că sună fain. Și dacă sună fain și select, și n-ai cum să dovedești clar că nu e, atunci e. Cam toate restul credințelor din listă se îmbină cu asta. Toate credințele omului prost sunt lucruri care ar fi frumos să fie așa, dar din păcate nu sunt.

6. Oamenii pe care îi respect, pentru că seamănă cu mine și cu cine aș vrea să fiu, au dreptate

Bunicul mi-a zis că e un om mare în cer care vede tot și eu cred asta pentru că el sigur deținea adevărul, că îl respectam și trăise mult. Nu contează că și el a auzit povestea de la bunicul lui și a crezut-o din aceleași motive, și ăla de la bunicul lui, și tot așa 100 000 de generații până la șamanul ăla din tribul A care a mâncat ciuperca colorată. Înțeleptul grupului de proști deține răspunsul la toate întrebările, chiar și când nu știe nimic. E forțat să dețină răspunsul, pentru că proștii se așteaptă la asta de la el.

De-aia o ascultă mămicile proaste pe Olivia Steer când spune că vaccinurile cauzează autism, deși femeia aia nu are nici o pregătire în chimie, să știe din ce e făcut un vaccin sau în biologie, să știe cum ar trebui să funcționeze. Are caracteristici care impun respect în proasta de rând. Arată bine, e înstărită și sigură pe ea. Deci ce zice trebuie să fie adevărat!

De-aia oricine îți vinde ceva vrea să-ți arate că e ca tine. Că-s români, că au familie pe care și-o iubesc și mândri și bla bla. Omul vrea să audă „sunt ca tine sau puțin mai bun decât tine dar atât de aproape încât ai putea fi și tu în locul meu. hai să-ți spun cum să ajungi ca mine. cumpără, votează, crede asta!”.

7. Există sensuri și tipare în lucrurile aleatoare

Prostul e convins că există o metodă să câștigi la loto. Să eviți ghinionul. Că dacă dai cu banul cap acum, e mai probabil data viitoare să pice pajură. Că anumite coincidențe ar putea fi coincidențe, dar voi chiar mai credeți în coincidențe? Treziți-vă, oameni buni! Dacă două lucruri s-au întâmplat în același timp sau în același loc, sunt clar legate!  În mintea idiotului orice lucru trebuie să aibă un sens. Planetele se învârt ca să îi spună Urania cum va sta cu banii mâine. Nimic nu face ceva care să nu fie cumva legat de viața lui. De-aia proștii au numere norocoase, culori norocoase, brățări norocoase.

Credința asta că există sensuri și tipare în lucrurile aleatoare e întâlnită nu doar la proști, ci și la cazuri patologice. Cam pe asta se bazează schizofrenia. A claxonat o mașină când bei tu cafeaua? Clar cineva a plănuit să se întâmple așa. Ei te urmăresc. Te agresează. Orice două lucruri care se întâmplă simultan sunt un semnal al lor, un plan al lor. Pasul de la genul ăsta de nebunie tragică la „ce zodie ești?” e mult mai mic pe hârtie decât pare. Pornesc din aceeași idee proastă.

9. Dacă ceva se simte ca și cum ar fi real, e real

Sunt foarte mulți oameni care au vorbit cu Dumnezeu. Și sunt sigur că experiența s-a simțit foarte real pentru ei. Dar asta nu înseamnă că e real. Și Oana Zăvoranu vorbea cu pisica ei din suflet și simțea că aia empatizează cu ea. Oamenii simt și chestii care nu fac nimic, dacă le spui că fac ceva. A auzit orice prost de placebo, ce naiba. Nu formația.

10. Există un sens, un traseu, un destin spre care duce viața

Întărită de 7 și 5, credința asta îi dă prostului o senzație pozitivă de „tot răul spre bine” care-l face să își ignore problemele și să le creadă parte dintr-un plan. În același timp această credință îi întărește încrederea de a folosi 14.

11. Există un echilibru universal

Pornind de la 7, prostul crede că există un echilibru cosmic, o balanță karmică și că până la urmă dă cu zero. Că dacă ți-e foarte bine, o să-ți fie foarte rău și dacă ți-e foarte rău, o să-ți fie foarte bine (lucru valabil doar la droguri). În același timp prostul crede că dacă faci un lucru rău, ți se va întoarce acel rău. De-aia lasă vinovații să scape, relaxat că o să aibă grijă soarta de ei. Și că dacă faci un lucru bun, ți se va întoarce acel bine. De-aia dau bani la cerșetori care fac mai mulți bani pe lună decât ei.

12. Eu știu ce ar trebui să vrea orice om de la viață

Orice prost e convins că a înțeles orizontul aspirațional al omului. Cum ar trebui toată lumea să se comporte în societate. Cum ar trebui să vorbească. Ce să respecte și ce nu. Ce e bine să le placă și ce ar trebui să fie interzis. Cât de lungă poate să fie fusta și cine are voie să o poarte.

13. Eu și cei ca mine sunem mai buni decât restul oamenilor

Orice om prost se crede mai isteț decât restul oamenilor. E sigur că a înțeles mai multe decât majoritatea. Din credința asta a prostului vine atât siguranța pentru 12 și 14. Și logica curvei, care se fute cu alții dar e geloasă dacă bărbatul ei se uită după altele. Pentru că există un set de reguli pentru mine și cei ca mine, și altul pentru pulime. Noi suntem mai buni, avem alte reguli.

14. Îmi spune instinctul ce e adevărat și ce nu

Prostul crede într-o chestie numită instinct, care îi oferă răspunsul la întrebările pe care le are, fără să aibă nevoie de explicații logice sau dovezi. Instinctul nu greșește. Din păcate pentru prost, ce numește el instinct este setul ăsta de mai sus de prejudecăți după care cântărește valoarea de adevăr a unei afirmații fără a fi interesat de dovezi.

Desigur, nu le-am enumerat pe toate. Sunt ca pokemonii, trebuie să le prindem pe toate! Scrieți în comentarii mai jos altele pe care le-am omis și dați share pe Facebook! Glumesc. Așa zic maimuțele de la PR pe social media ca să crească engagement-ul. Dar, la fel ca și ele, nu o să citesc nici un comentariu.

Nimic nu a iscat mai multe dezbateri aprinse între virgini coșuroși decât eterna problemă: care joc e absolut genial și fin și original la categoria MOBA și care suge căcat masiv: Defense of the Ancients sau League of Legends ? Două tabere care-s la cuțite de ani de zile și care nu pot cădea de acord decât la un singur aspect: că nou apărutul Heroes of the Storm suge căcat masiv.

Fiind centaur omniscient, am să lămuresc această dezbatere o dată pentru totdeauna, să nu mai existe discuții. Le luăm pe rând:

DOTA

Cei mai elitiști și cu nasul pe sus dintre fanii genului MOBA sunt fanii DotA. Se cacă pe ei că jocul lor e cel mai complex și mai original dintre cele trei. Că e hardcore, nu vrăjeală ca ca celelalte două.

DotA a apărut ca hartă de warcraft 3 (cel mai fin rts al tuturor timpurilor), nu a vrut să fie și nici nu a fost niciodată ceva complex. Ba din contră. Când ți se uscau ochii de la jocuri intense pe ladder, unde controlai simultan o armată, o bază și până la trei eroi, te duceai să joci un custom game mai simplu, mai tâmpițel și mai relaxant, care să nu te solicite prea mult. Cel mai popular dintre ele era dota și-l jucam și eu pe atunci. 2004, 2005.

Original nu a fost niciodată. Jumătate din eroi erau luați direct din warcraft 3 și modificați extrem de puțin. Spre exemplu tipa din stânga din poza de mai sus, care arată ca verișoara de la țară a lu’ Jana din Warcraft pentru că era chiar Jana din Warcraft până când jocul a trecut la Valve și a trebuit să-i modifice puțin hainele ca să pară originali. N-au muncit mult, după cum se vede. Eroii tot arată ca varianta ieftină chinezească a celor din Warcraft.

Cealaltă jumătate erau luați din restul custom game-urilor. Nimic nu a fost original la el, în afară de hartă. Până și obiectele din joc erau luate ba din warcraft , ba din alte hărți. Nici măcar nu era singurul de gen. Erau zeci de alte hărți făcute de zeci de alți oameni care erau aproximativ la fel. Singurul avantaj al DotA era că era balansat cât de cât constant și bibilit mai atent decât restul. Atât. M-am plictisit de el in câțiva ani și nu l-am mai jucat de atunci.

Problema lui principală era că, fiind un fel de mod pe engine-ul de warcraft 3, trebuia să se muleze pe limitările unui engine făcut pe alt tip de joc. Cum ar fi inventarul ăla cretin, numărul limitat de butoane de abilități și sistemul complet fără sens care împărțea eroii în trei tipuri: strength, inteligence si agility, pentru că pitong. Fără nici un sens.

M-am bucurat când au anunțat că vor face DotA 2, pentru că îmi imaginam că vor păstra conceptul și o vor lua de la zero cu făcutul de eroi, cu reparatul chestiilor cârpite prost din cauza engine-ului vechi. Era șansa lor să se distanțeze de statutul de derivat vag original și să facă un joc care să stea pe picioarele lui.

N-a fost așa. Fanii sunt autiști. Nu vor ceva nou. Vor același căcat cu altă pălărie. Au avut șansa să schimbe lucrurile absolut stupide din joc și n-au făcut-o, să nu țipe autiștii. Așa că în 2015 jocul are aceleași limitări cretine și idei implementate peste mână ale engine-ului vechi, fără engine-ul vechi. E ca și cum i-ai lua unuia bolovanul din spate și el ar merge tot așa, cocoșat, că așa s-a obișnuit și nu vrea să-și schimbe viața.

N-are sens. Deci strength dă viață și attack damage la eroii de str. agility da attack speed si attack damage la eroii de ag. int dă mană și attack damage la eroii de int.

nu ar fi mai simplu și mai intuitiv să facă stat-uri separate, gen viață, mană, regen, attack speed, damage și spell power, și să facă eroii în funcție de asta? Să le regleze din iteme și din cum sunt făcuți eroii? Ar fi mai simplu și mai intuitiv. normal că ar fi. dar ar fi DIFERIT. și autiștii încep să se dea cu capul de perete și să plângă când văd ceva diferit.

Pe deasupra, jocul arată așa:

Totul e pastelat și difuz, de zici că a luat cineva un căcat unsuros și mi-a uns monitorul cu el.  Nu  trebuie ca toate culorile și toți pixelii să se scurgă în cei de lângă. Nu arată mai bine. Arată parcă mi-ar trebui ochelari și atât. Arată chiar mai nasolo decât Dota 1.

Iar eroii, făcături copiate gen Adibas arată așa:

Mai inexpresivi decât cea mai ieftină prostituată în timp ce suge pula. Generici. Nimic nu e artistic acolo. E ca și cum le-au dat pozele ălora de la Blizzard unor oameni cu talent vag la desen și zero viziune artistică și le-a zis: fă și tu ceva care să arate ca ăștia, dar destul de diferiți încât să zicem că-s alții.

Au și skinuri pe bani. Ceea ce e stupid că 1. nu sunt amuzante și 2. arată toate la fel. Spre exemplu această copie bastardă a lu’ Sylvanas Windrunner. Poți să dai bani pe atâtea skinuri care arată anost și exact la fel și nu aduc nimic nou personajului. Îți trebuie o lupă să-ți dai seama care-i care. Oau, una are ciorapi fuchsia, alta ciclam și alta roz. Dă bani, DACĂ EȘTI BĂTUT ÎN CAP.

Și nu numai vizual sunt de mântuială. Și conceptual. Unii au nume, alții au doar descrieri vagi in loc de nume. Ăsta spre exemplu cică e earthshaker. Așa-l striga mă-sa? Sigur, în poveștile super plictisitoare ale eroilor, pe care le-au scris doar ca să fie, că sunt mai insipide decât mâncatul de nisip, au nume. Păi și atunci când îi selectezi de ce unu e Georgel, unu e earthshaker și unu e centaur warruner? Era greu să faci ceva care să nu fie de mântuială?

Deci întrebarea logică e: Dacă vizual Dota2 e mai nasol decât dota1 și ca gameplay a refuzat să taie burțile, stupizeniile și inutilităție, dacă nu a adus nimic nou decât marginal și doar a copiat pe alt engine chestiile din dota1, de ce mai există?

Să-mi bag pula dacă știu. Mai ales că deja exista un joc urât care copia tot din dota 1. Se chema HoN și e egal de nonvaloric.

Arată la fel de banal și inexpresiv ca dota2. Pare și că am ecranul mânjit cu același căcat unsuros. Sunt aceeași eroi. Ce pula mea, internet? Chiar e nevoie de două copii aproape fidele ale aceluiași custom game de warcraft 3?

Dacă tăiem asta, argumentul suprem al jucătorilor de DotA e că e complex ca gameplay. Sigur. E mai complex, în sensul că sunt multe căcaturi nedistractive de făcut. Gen deny. Când mai are puțin un creep de-al tău din viață, dacă ești agil, îl omori tu, ca să nu-l omoare ăla și să ia banul pe el.

Nu are sens. Nu are logică. Deci tu vii cu o armată, băieții ăilalți îți rănesc un pulete și tu-i iei gâtu ca să nu apuce ăia să îi ia gâtul. Nu e un feature, e un căcat care era acolo de la început pentru că nu s-a gândit nimeni să-l scoată, a putut fi exploatat de toată lumea și ăia l-au lăsat acolo că na, dacă o face toată lumea e OK.

Complică jocul și-l face mai greu? Da. E distractiv? Total nu. Trebuie scos și omorât cu foc. Refuz să joc orice joc cu mecanica asta cretină. Exact la fel urlau fanii starcraft când a apărut stacraft 2. Pentru că în 1 nu puteai selecta două clădiri de același fel în același timp, să le pui să facă 10 puleți și ălea să înțeleagă că trebuie  câte 5 de căciulă. Trebuia să o selectezi pe prima , să dai să facă 5 puleți, apoi pe a doua, să o pui să faci alți 5 puleți. Erau mai multe clickuri. Era mai dificil. Nu era deloc mai distractiv. Cu toate astea au fost mulți autiști care au plâns că starcraft 2 e prea ușor fix de-asta. Că poți selecta două clădiri în același timp.

Știi cum ar fi mai greu? Să-l joci doar cu tastatura și să folosești un singur deget. Aia e hardcoreală, frate!

Știi cum ar fi șahul mai hardcore profi? Să fie pe întuneric și să ai voie să miști piesele doar cu rectul. Să vezi acolo jucători pro care știu să apuce calul cu mușchii sfincterului. Toți plebii casual fag n-ar putea în viața lor să fie în așa hal de profi. Ar fi un joc pentru gameri adevărați.

Ca și DotA.

Un joc jucat doar virgini coșuroși fără simțul umorului și fără ochi pentru frumos, care nu vor să se relaxeze în timp ce se joacă. Vor doar să demonstreze că sunt mai buni la task-uri mecanice lipsite de elemente distractive decât alți virgini coșuroși fără simțul umorului.

Da. E cel mai complex dintre toate MOBA-urile. Dar complex în sensul negativ al cuvântului.

Vorbim altă dată de LoL și HotS

Iar a fost un caz de-ăla în care am crezut că n-au cum oamenii să fie în așa hal de proști încât să se agite dar s-au agitat. Un dentist american a omorât un leu în Zimbabwe și tot globul a început să se isterizeze. Am crezut la început că e doar așa, senzaționalism de presă care, în lipsă de subiecte, le-a dat proștilor ceva despre care să simtă lucururi. Să hrănească nevoia omului prost de a se indigna pe chestii care nu-l afectează. Dar am pus un status la mișto pe Facebook despre asta și mi-au sărit în cap mulți proști indignați. HURR DURR SUNT PROST ȘI INDIGNAT. CUM POȚI SĂ ZICI CHESTII CARE SE OPUN SISTEMULUI MEU DE VALORI PE CARE L-AM PRELUAT DE LA ALȚI OAMENI LA FEL DE PROȘTI CA MINE?

Oh ceciliu, îmi spargi inima, îmi scuturi încrederea în mine, baby.

Oamenii ăștia chiar nu înțeleg nici măcar la nivel elementar cum funcționează viața. Au rămas la dezvoltarea emoțională la faza Gândăcelul:

– De ce m-ai prins în pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca mă doare
De ce mă strangi asa de rău?

Copil ca tine sunt si eu,
Si-mi place să mă joc si mie,
Si mila trebuie să-ti fie
De spaima si de plansul meu!

De ce să vrei să mă omori?
Ca am si eu părinti ca tine,
Si-ar plange mama dupa mine,
Si-ar plange bietele surori,

Si-ar plange tata mult de tot
Căci am trait abia trei zile,
Indura-te de ei, copile,
Si lasa-mă, ca nu mai pot!…

Dacă ești atât de prost încât să personifici creaturi simple și să îți proiectezi frica de moarte pe ele, plângi de-ți sar mucii pe pereți la de-astea. Și exact la fel de prost trebuie să fii să plângi după leul Cecil pe care nu l-ai cunoscut și e la fel de real în lumea ta ca și gândăcelul ăsta manelist.

Să o luăm pe rând.

Vânătorii sunt ultimii oameni, dar e dreptul lor.

Da. Trebuie să ai pula extraordinar de mică să stai într-un boschet cu pușca și să omori animale. Da, e dovadă de micropenis, inadecvări sociale și frustrări de betălău care își canalizează latura violentă spre chestii care nu se pot apăra, pentru că într-o luptă cinstită s-ar căca pe ei. Da. Toți vânătorii merită scuipați în ochi și pișați în cur, pentru faptul că sunt niște bărbați neputincioși, care își compensează neputința într-un mod înapoiat și barbar.

Dar în același timp e dreptul lor. Despre asta e viața. Orice animal mai mare, mai deștept și mai organizat decât alt animal poate să facă orice vrea cu cel din urmă. Să-l mănânce, să-l fută, să-l omoare doar așa, că are chef. E o lege a vieții. Dacă ești mai bun decât altceva, ai drept de viață și de moarte asupra acelei ființe. Nimic sub tine nu are valoare intrinsecă și drepturi. Valoarea și drepturile sunt doar pentru semeni și atât. E o lege a vieții, pe care o știe și pisica care omoară o pasăre doar că are chef. Să te opui legilor vieții nu te face nici superior, nici elevat, nici transcedental ci doar un prost care nu înțelege cum funcționează viața. Un prost arogant care are impresia că poate, prin voința lui, să schimbe și să se opună unor lucruri infinit mai mari decât el.

Nu există dreptul animalelor. Nu există vreo datorie morală a omului să scutească animalele de suferință. E dreptul oricărui animal superior să omoare, să chinuie și să mănânce orice e sub el, dacă are chef. Da. Trebuie să fii un căcat de om să ai chef de așa ceva. Dar e dreptul tău, ca ființă superioară. Cum ar fi și dreptul unor extratereștri nemuritori și pentadimensionali să facă exact la fel cu noi, dacă au chef. Știi filmul ăla Predator? Știu că dacă ești prost îl vezi ca o alegorie la „nu face altor specii mai mici ce nu vrei să îți facă alte specii mai mari”. Dar biologic, predatorii ăia au tot dreptul să colecționeze capete de om la fel cum am eu dreptul să colecționez capete de câine. Nu e nici o problemă morală în asta, decât dacă ești foarte prost. Nu e frumos dar e extraordinar de cinstit.

Pentru că viața e suferință și moarte și trebuie să fii bătut în cap să crezi că poți să schimbi asta sau să te opui.

De la cel mai simplu virus până la cel mai complex om, toate lucrurile vii suferă și mor, în funcție de capacitatea lor de suferință și moarte. Până și iarba țipă și suferă în felul ei când e tăiată. Nu poți schimba asta, oricât de vegetarian ai fi. Și vegetalele suferă, în modul lor simplu. Și insectele. Și popândăii sfârtecați de treierătoare, când adună grâul ăla de care se bucură veganii că nu a provocat suferință. Asta e viața. Moarte și suferință.

Iar oamenii sunt extraordinar de neseminificativi în scara mare a lucrurilor. Și dacă toți oamenii din lume ar găsi o metodă de a se hrăni cu aer și substanțe neorganice. Dacă toți oamenii și-ar dedica viața să salveze alte animale, să le prelungească viața și să le oprească suferința. Dacă idealul ăsta vegano-retard s-ar materializa, tot aportul speciei noastre ar fi extraordinar de nesemnificativ. E ca și cum ai încerca să te bășești în direcța opusă unui uragan. Suntem foarte, foarte mici și nesemnificativi. Știu. Dacă ești prost îți place să crezi că umanitatea e super interesantă și mare și contează. Nu e așa. Dacă toți oamenii ar lucra împotriva acestei legi esențiale a vieții, tot 99,999999999999999% din viață ar rămâne suferință și moarte. Pentru că e o chestie mult mai mare decât noi.

Sigur, un prost o să ridice acum mână să spună: dar trebuie să protejăm viața și planeta, că-s fragile. Și biodiversitatea e importantă! O pulă.

Viața nu e fragilă și nici planeta. Biodiversitatea e irelevantă mai departe de amuzament și trebuie să fii extrem de prost să crezi că omul poate strica natura sau influența semnificativ viața de pe planetă.

Cea mai proastă idee pe care o întâlnim des e aia că viața e fragilă. Da, e la nivel de individ. Dar ca forță, viața e a dracu’ de rezistentă. Dacă nu mă crezi, scoate frigiderul din priză și lasă-l așa câțiva ani. Să vezi ce biodiversitate. Ce ecosistem. Cum reușește viața să umple orice spațiu are la dispoziție și să devină din ce în ce mai complexă acolo. Pentru că asta e viața. Asta e tot face. Ocupă orice spațiu disponibil și devine din ce în ce mai complexă. Trebuie să fii foarte prost și arogant să ai impresia că specia noastră poate strica chestia asta.

Au fost vreo 5 perioade de extincție în masă în istoria pământului. Într-una din ele au murit 96% dintre specii!.  Și ce a făcut viața după? A reumplut tot spațiul disponibil și a continuat să devină din ce în ce mai complexă, complet nestingherită. Au făcut comete chestia asta. Ce, cometele au mai multe drepturi decât oamenii? Dacă o cometă fute planeta e cinstit, dar dacă o futem noi nu e?

Chiar crezi că putem să futem mai tare planeta decât o cometă? Șmecher te mai crezi, ca individ și specie, prostule. Și dacă ne-am chinui cu toții, ca specie, să omorâm tot ce e viu pe planetă, rezultatul ar fi destul de previzibil: am muri noi, ar muri multe chestii, după care viața și-ar reveni și s-ar îndrepta în altă direcție, exact cum a făcut după dispariția dinozaurilor. Poate e timpul insectelor. Poate mamiferele și-au trăit traiul.

Biodiversitatea nu e o chestie super fragilă pe care trebuie să o protejăm. E o chestie care se întâmplă de la sine și spre care tinde viața. Sigur, omul a ajutat multe specii să dispară. Dar a creat alte mii de specii. Câini, șobolani, pisici, paianjeni de casă și jdespecii care au evoluat și s-au adaptat să trăiască în interiorul societății umane. Biodiversitatea e o chestie care se întâmplă inevitabil.

Și are două utilități:

1. Amuzament. Să crapi semințe și să te uiți la muistul ăsta urât și să zici „oau, ce muist urât! Dă-te-n plm ce cârtiță nasoală!”

și

2. Descoperiri științifice. Se găsesc tot soiul de antibiotice și căcaturi în specii noi și selecte. Dar asta de obicei se întâmplă cu specii de succes, nu de-astea pe cale de dispariție.

Pentru că dispariția speciilor inadaptate la mediu e o condiție a vieții. Nu contează că mediul a fost schimbat de om sau de o cometă. O specie nu se pupă cu el, out. Viața o să aibă grijă să umple locul lipsă cu altceva, că asta face ea.

Viața e irelevantă la nivel de individ. Știu că îți place să crezi că ești important și ai impresia că dacă te prefaci că alte chestii sunt importante, în naivitatea ta, ai impresia că și alte chestii o să te considere important. Nu e așa. Poți să te dai cu curul de pământ cât vrei și să plângi după suferința și moartea oricărei creaturi, asta nu o să schimbe cu nimic faptul că e nesemnificativă. Că ești nesemnificativ.

Viața e irelevantă și la nivel de specie. O să dispară leii. O să dispară hipopotamii și rinocerii. O să dispară pasărea Colibri și o să dispară și omul. Dar pământul nu o să devină un deșert lipsit de viață. O să apară alte specii fabuloase care o să umple tot ce poate fi umplut, exact cum am făcut și noi, și care n-o să dea un căcat zburător pe faptul că aici au existat pe vremuri oameni, lei, hipopotami și rinoceri, cum nici noi nu dăm un căcat zburător pe faptul că pe aici au existat pe vremuri dinozauri.

Nici măcar dacă chestiile de mai sus n-ar fi adevărate, deși sunt, tot n-ar fi mare căcat.

A murit un leu. Așa, și? Ți se pare esențial să existe lei? K. Atunci o să existe. Nu-s așa de greu de crescut. Și Nuțu Cămătaru avea PATRU.  Vrei să existe în sălbăticie? De ce, pentru că ești autist, ai OCD și ai impresia că fiecare chestie are locul ei și că ar trebui să ne luptăm ca chestiile să nu se schimbe și planeta să rămănă în aceeași stare? Boss, tocmai ți-am explicat că e împotriva naturii și a vieții ce vrei tu. Lucrurile se schimbă, se transformă și se modifică. Oamenii domină planeta și nu mai este loc pentru specii inutile traiului uman decât la zoo și în rezervații. Și nu există nici un motiv rațional pentru care să nu fie ok așa. Sigur e ăla cu „HURR DURR CINE SUNTEM NOI SĂ MODIFICĂM CUM E PLANETA CĂ ERA OK CUM ERA AR TREBUI SĂ MERGEM TIPTIL ȘI SĂ NU O DERANJĂM”. O pulă. Suntem boșii boșilor și facem ce vrea pula noastră.

Nu suntem aici să protejăm viața și natura. Au ele grijă să facă asta prin natura lor. Suntem aici să le modificăm și să le pliem pe nevoile noastre după cum avem chef, în timpul scurt pe care specia noastră îl are în existență. Da, o să fie scurt, în schema mare. Nu o să fim eterni. Știu că ți-ar plăcea să fie așa, dar dacă ai impresia că omenirea e o chestie fabuloasă care o să dăinuiască milioane de ani, ești foarte prost. Trebuie să abuzăm de tot ce e în jurul nostru cât suntem aici. Pentru că după o să-și revină ele.

A, ești prost și vrei să empatizezi cu specii inferioare pentru că ți-e frică de suferință și de moarte și ai impresia, în creierul tău de maimuțoi, că dacă oprești suferința și moartea la o scară nesemnificativ de mică, universul o să funcționeze la nivelul ăla imbecil de echitabilitate în care tu crezi deși nu există nici o dovadă că ar exista, și o să te scutească și el, la rândul lui, de suferință și de moarte. Ce prost ești. Nu scapi de suferință și de moarte oricât de plin de compasiune și de bunătate ai fi. E în natura vieții și vieții nu îi pasă de valorile tale morale.

Dar, dacă chiar vrei să empatizezi cu o specie inferioară, lasă leii și alege ceva mai aproape de om. Gen negrii ăia din Zimbabwe. Sigur, nu sunt oameni. Nu au descoperit roata, agricultura și nu au construit o clădire cu un etaj în toată existența lor ca specie. Dar vorbesc. Simt aproape cum simte omul. Și suferă. N-au apă. N-au electricitate.  Fii indignat de asta. Donează niște bani pentru civilizarea lor. Că plânsul după un leu care oricum era prea bătrân să fie relevant pentru specia lui chiar nu ajută pe nimeni, prostule.