Colțurile pietroase ale Carpaților râcâiau cerul. Luna roșiatică arunca umbre printre ele, cum aruncă un șmecher cu șervețele în club când se pune melodia lui. Bujor, bravul haiduc dac vârcolac blond ședea pe o piatră mare, cu capul în mâini, scrutând pădurea cu privirea. Vârfurile brazilor deja începuseră să se veștejească. Era la bustul gol și, cu toate că stătea așezat într-o poziție care nu-i avantaja expunerea pătrățelelor, tot se vedeau aproape perfect. În așa hal de ridicol de bine sculptat era.
– Arăți mult mai bine, frate! exclamă bărbosul haiduc dac vârcolac Gelu, vag uimit de cât de relaxat stă neamul lui cu curul pe o piatră, ținând cont de faptul că luase foarte multe săgeți romane în fese într-o altercație anterioară, cât timp era inconștient.
Bujor sări nervos de pe piatră și-l apucă pe fratele lui mai rebel, care nu juca după reguli, de gulerul iei.
– Da, dar cu ce preț? Ați consumat tot lerul pădurii! Uite-o cum moare! răcni el, scuturându-și fratele în sictir, ca pe o rufă de-a gagică-tii, pe care te-a rugat să o pui la uscat.
– Pădurea își va reveni în câteva zeci de ani. Dar ce e pădurea fără gardienii ei, frate? răspunse plin de vână Gelu, puțin amețit de scuturătură dar totuși bucuros că fratele lui și-a recăpătat forța.
– Și pacea pe care o avea familia noastră cu Aghiuță? El e gardianul lerului și o să vină după noi! Ți-a zis tata să nu te atingi de lerul pădurii! Tu pur și simplu nu poți să joci după reguli, frate!
– Cine, mă? Uscatul ăla? Ia mai dă-l în morții lui!
Bobi se uită la cei doi frați ai lui cum se ceartă. Îi distrăgeau atenția. Ceva era în neregulă în pădure. Era absurd de tăcută. Mirosi un zvâcnet prin aer și sări după el. Bujor întoarse capul și privi vârful suliței romane de mai aproape decât privește un miop instrucțiunile de pe o cutie de prezervative. Bobi o agățase în aer cu milisecunde înainte ca aceasta să-i treacă prin țeastă. Cu siguranță mezinul nu era atât de inteligent, strateg și plin de compasiune ca fratele cel mare și blond. Cu siguranță nu era atât de vânjos și rebel ca fratele cel mijlociu și brunet, dar era de departe cel mai agil dintre ei trei.
Pe o creastă de munte super apropiată dar pe care, ca să ajungi, trebuia să ocolești aiurea, Bobi îl recunoscu pe centurionul Victor Alupigus, fiul cel mare al dușmanului lor de moarte, generalul Alupigus și, complet alambicat, fratele singurei femei pe care el o iubea: Cecilia. Poate într-o zi animozitatea asta dintre daci și romani o să treacă, se gândi el. Poate într-o zi o să fie cumnați, o să bea vin și o să-și pună penisul pe masă ca să vadă care o are mai mare. Bobi putea doar spera. Dar acum, Victor era un dușman de moarte. Romanul mai luă o suliță de la un legionar de-ai lui și o aruncă și mai plin de ciudă, spre capul lui Gelu. Bobi o prinse și pe asta, râzând.
– Credeați că ați scăpat de mine, haiduci daci? O să vă urmăresc până în Tartar dacă e nevoie!
– Sosul? întrebă Gelu. Nu era cel mai deștept dintre daci, dar compensa prin spiritul rebel.
– Victor! Cum de ne-ai găsit, canalie? Eram sigur că ți-am pierdut urma pe poteca ielelor! se uimi Bujor la el, strângând din pumn în aer.
– Ați uitat de scurtătura prin minele de cristal! răcni Victor, ridicând un cristal imens deasupra capului, drept dovadă că a trecut prin mina de cristal. E timpul pentru bătălia finală!
– O așteptam de mult timp, băiete, răcni înapoi Gelu, în timp ce ochii i se îngălbeneau și dinții i se alungeau. Își apucă topoarele de jos și urlă la lună gata să se transforme de tot. Dar fratele lui Bujor îl opri. Nu era încă momentul pentru transformat. Dar era momentul pentru luptă. Bujor ridică și el ghioaga lui imensă și o îndreptă spre Victor. În mâinile lui abile părea că nu are nici o greutate. Victor începu să râdă.
– Ce o să faci cu aia? Poate reușești să omori un legionar. Poate doi. Poate chiar pe ăștia din primul rând, rânji Victor, uitându-se la cei doi legionari din primul rând care se uitau înapoi cam nesiguri pe ei. Dar am doisprezece legionari!
Gelu începu să-și ascută topoarele unul de altul. Scântei săreau în toate direcțiile.
– Ești al meu, romanule! Topoarele ăstea sunt atât de ascuțite încât poți să bărbierești cai cu ele!
– Da, dar sabia mea e mult mai lungă! punctă Victor. Cum o să ajungi tu cu topoarele ălea destul de aproape încât să dai în mine?
Gelu se încruntă și se scărpină puțin în barbă.
– Just. Dar eu am două topoare. Pot să și arunc cu unul în tine și tot rămân cu un topor. Tu cu sabia aia nu poți să arunci și e doar una!
Deodată Bobi, care era neașteptat de tăcut, probabil din cauză că nu voia să se certe prea tare cu viitorul lui cumnat, că cine știe cum se ajunge să se arunce cu vorbe și mulți ani mai târziu să existe probleme în familie din cauza asta, aruncă cele două sulițe romane în direcția complet opusă. Sulițele deviară două săgeți care zburau fix spre grumazurile celor doi frați ai lui. În spate, pe o altă creastă muntoasă super apropiată dar incomod de atins fără să ocolești, era o siluetă năsoasă, cu cârlionți și cu câte un arc în fiecare mână.
– În sfârșit v-am găsit, vârcolacilor! urlă silueta.
– Ăsta cine mai e? Se miră Bujor, complet depășit de numărul de personaje pe care trebuia să-l țină minte.
– Sunt Goldberg, cel mai temut vânător de vârcolaci din toată Iordania și am jurat să omor toți vârcolacii, de când unul a dărâmat un zid peste fiica mea și a omorât-o!
– Asta nu prea sună a o chestie pe care ar face-o vârcolacii! cugetă Gelu cu voce tare.
– Exact asta a zis și unchiul vostru Gruia, înainte de a muri! se bucură Goldberg spre ei, ca prostul, din amintiri.
Gelu se miră spre Bujor. Bujor ridică din umeri. Aveau mulți unchi, că bunicul lor fusese golan mare. Se întâmpla destul de des ca un dușman să le omoare un unchi, ca și cum asta însemna ceva și trebuia să-i afecteze. Dar niciunul dintre ei nu putea să spună că e prea apropiat cu zecile de rude de gradul II pe care le aveau. Bobi își scoase mlădios arcul și luă cătare spre iudeu.
– Poate ai tu câte un arc în fiecare mână, scrâșni Bobi, dar eu am trei săgeți într-un singur arc. Una ți-e îndreptată spre ochi, una spre inimă și una spre coiul stâng! Te simți norocos, cârlionțatule?
Goldberg începu să râdă.
– Bă, eu mă feresc de săgeți de când eram mic. Tu crezi că trei săgeți mă face pe mine? Am doar două, dar sunt înmuiate în mătrăgună!
Bobi era relaxat. Mătrăguna era cea mai ieftină armă împotriva vârcolacilor. Doar îi amețea puțin și îi lua cu greață. Trebuia să fii super zgârcit să nu îți faci, vânător de vârcolaci fiind, săgeți cu vârf de argint și să te bazezi pe mătrăgună. Pe deasupra, de două săgeți în același timp se putea feri mai ușor decât se putea scobi în ambele nări în același timp.
– Cine-i ăla? Se miră Victor de pe creasta lui muntoasă care era destul de departe de cea a lui Goldberg.
– Vânător de vârcolaci evreu. Credeam că e cu tine! îi răspunse Bujor.
– Cum să fie cu mine? Eu urăsc evreii la fel de tare cum urăsc haiducii și dacii! țipă Victor.
– Eu n-am o problemă cu faptul că sunt haiduci și daci, dar urăsc vârcolacii! Și urăsc romanii la fel de tare ca și vârcolacii! țipă Goldberg, amintindu-și de perioada de după moartea fiicei lui, când a încercat să își refacă viața, s-a însurat din nou, a făcut un băiat și l-a găsit strivit sub un zid dărâmat peste el de, cu siguranță, romani.
Gelu ridică din umeri a sictir și începu să își învârtă securile cu viteză inumană.
– Eu urăsc la fel de tare și evreii și romanii. Deci, care dintre voi vine primul la tocat?
– Presupunând că nu aș vrea prima oară să mă bat cu evreul! pufni Victor.
– Da, chiar așa, confirmă Goldberg. Ce bășini pe voi, vârcolacilor! Aveți impresia că totul e despre voi!
– Deci, cum facem? încercă Bujor să organizeze situația. Ne batem grămadă?
– Ar fi super confuz și gay, pufni Victor, scuipând pe jos a ciudă.
– Atunci ne batem două tabere, și a treia stă pe tușă și se bate cu câștigătorul! țipă Bobi, bucuros că a găsit o soluție.
Bujor îi dădu o palmă peste ceafă. Varianta propusă de fratele lui cel mai mic era și mai gay.
– Adică cum, mă, să vină partea care stă pe tușă odihnită și să se bată o dată, la final, cu unii care au fost nevoiți să se bată de două ori? Ar fi super gay. Plus. Cum hotărâm cine stă pe tușă și așteaptă?
– Eu nu vreau să așteptăm noi pe tușă și să se bată ăștia. Cine stă pe tușă e clar cel mai gay! îi șopti Gelu.
– Nici noi nu vrem să stăm pe tușă ca niște gay! răcni Victor, deși romanii lui parcă ar fi vrut să stea pe tușă. Trebuia să dea un exemplu.
– E total gay să stai pe tușă și să te uiți la alții cum se bat, confirmă și Goldberg. Nu vreau să fiu eu ăla. Dar putem, spre exemplu, să facem o tombolă și să decidem cine așteaptă!
– Serios? Asta e cea mai gay idee dintre toate! E mai gay decât să-i spui maică-tii că o iubești, pufni Bobi.
– Mai gay decât să dai flori unei femei! țipă Victor. Eu refuz să transform o bătălie cinstită într-o gheială cu tombolă!
Căzură brusc toți pe gânduri. După câteva minute, un roman începu să-și dreagă vocea, ca să distragă atenția de la liniștea stingheră care se lăsase. Bobi tuși și el scurt. Goldberg își trase nasul. Victor începu să-și sugă o măsea. Gelu horcăi puțin. Alt roman își drese vocea. Luna intră în nori și ieși iar.
– Deci? întrebă Victor spre Bujor, că părea mai isteț.
– Mă gândesc! Bujor se uită înapoi cu reproș în priviri. Era sătul de oameni care voiau ca el să găsească tot timpul soluții, doar pentru că avea fruntea anormal de mare și părea intelectual.
– Nu mai trageți de timp, vârcolacilor! Și romanilor! țipă Goldberg, încercând să distragă atenția de la faptul că nici el nu aveao soluție.
– De parcă tu ai vreo idee! țipă Victor spre evreu.
Bobi se uita concentrat, spre pământ, sperând că ăilalți o să creadă că se gândește și-l lasă în pace. Adevărul era că n-avea nici cea mai vagă idee. Era spirit mlădios, nu organizatoric.
– Pula mea! Exclamă Gelu, nervos.
– Bag pula! Confirmă Victor.
– Futu-i pizda mă-sii de treabă! Întări Golberg.
– Am o idee… de fapt lasă.. se trezi Bobi vorbind.
– Ce idee? chestionă Victor, brusc interesat.
– Nu, lasă. Era proastă.
– Mamă cum e ăsta, se oțărî Goldberg. Zi, bă!
– Nu vreau, bă, să zic, că mi-am dat seama că e proastă.
– Zi, bă! se enervă Gelu.
– Nu că faceți mișto de mine dup-aia.
– Nu face nimeni mișto. O ținem pe critică constructivă, țipă un roman care nu avea nici un plan în cap dar prinse brusc curaj, cu toate că era sigur că daca e să se lase cu scandal, o să moară primul.
Bobiță își drese glasul.
– Cum ar fi, gen, să plecăm fiecare în altă direcție. Romanii într-o direcție, noi în alta și evreul în complet alta. Și na, ne omorâm când ne găsim data viitoare, în două tabere, nu trei. Adică care-i șansa să ne mai întâlnim în același timp?
– E o idee extrem de imbecilă, țipă Goldberg spre toată lumea. Încuviințară toți.
– Dar măcar nu e gay, oftă Victor.
Așa că se uitară din nou amenițător unii la alții și plecară în trei direcții diferite.
