Acum câteva zile s-au legalizat căsătoriile gay în SUA și internetul a purces în a face o labă-n cerc cum numai internetul știe să facă. Zeci de mii de români s-au adunat și au făcut un cerc în care se băteau pe umăr unul pe altul, și-o frecau la stânga și își șopteau la ureche „ești un om excelent!” pe o temă care nu are absolut nici o legătură cu ei.

Păi cum n-are? Mă întreabă un prost ipotetic care deja de trei zile și-a pus curcubeu la poza de profil și se mângâie mulțumit de cât de tare respectă drepturile omului.

Foarte simplu. Pe Facebook, 80% dintre oameni sunt pro căsătoria gay și 20% anti. Părerea pro e majoritară. Singurul motiv pentru care îți exprimi o părere majoritară e ca să le arăți oamenilor că faci parte din grup, ca grupul să te aplaude.

Și, chiar dacă ești din ăia 80% sau din ăia 20%, părerea ta realmente nu contează. Că nici unii nici alții n-au văzut un gheu în viu în viața lor. Nu contează dacă îi susții sau ți-e scârbă de ei. Nu te intersectezi cu ei, fraierici. Nu cunoști niciunul. Să vorbești despre ei e la fel de util ca a vorbi despre urși panda și partea întunecată a lunii.

Cui pula mea îi pasă că 20% dintre facebookiști nu suportă „în teorie” homosexualitatea? Nu e o chestie reală, cu care se confruntă. E doar un subiect de discuție. Dacă ar vedea un gay normal, și ăia 80% și ăia 20% probabil nici nu și-ar da seama că e gay. Și dacă și-ar da seama, s-ar uita și unii și alții spre el ca la zoo, la un animal exotic și n-ar face nimic. Chiar și cârnații ăia vehemenți anti. Dacă ar trece pe lângă cel mai fabulos de colorat travestit din istorie, ar mormăi ceva și ar trece mai departe. După care ar scrie un status pe facebook despre cum urăște homosexualii, pe care, într-o lume normală, l-ar ignora toată lumea.

Vrei să susții homosexualii? Apără-i când vezi o discriminare reală. Vrei să promovezi drepturile lor? Fă-o într-un mediu în care părerile pro nu sunt majoritare. Du-te la piață. Du-te la țară. Du-te între blocuri. Spune-le ălora despre drepturile fundamentale ale omului. Nu pe Facebook, unde 80% dintre oameni sunt de acord cu tine și 20% nu sunt de acord, dar oricum sunt doar niște fătălăi care nu fac nimic decât să-și exprime dezacordul, deci sunt foarte ușor de ignorat.

Dar nu, de ce să îi ignorăm pe proștii pasivi, așa cum merită, când putem să ne certăm cu ei pe Facebook. Să vadă publicul și prietenii cum susținem noi drepturile omului într-o discuție pe internet. Că acolo trebuie ele susținute.

Păcat că nu există o minoritate de 20% dintre oameni care să spună că apusurile sunt de căcat și că sug pula. Că ar fi prilej bun pentru majoritate să urle „eu cred că apusurile sunt super mișto și faine în felul lor de răsărit invers!” și să se aplaude reciproc că sunt de acord unul cu altul.

Taci în pula mea cu homosexualii, și dacă ești pro, și contra. Nu cunoști niciunul. Fii tolerant în practică, nu în discurs virtual. Vrei să îți împingi ideile în alți oameni? Fă-o într-un mediu în care nu e toată lumea de acord cu tine.

Dar cel mai tare, cum ar fi să te intereseze mai tare lucrurile care te afectează și pe care le poți afecta? Și să lași gay-ii, urșii panda, partea întunecată a lunii și alte lucruri pe care nu le-ai văzut decât la televizor doar la nivel de teorie tăcută, până atunci când ajungi la ele?

Grecia o arde handicapat mintal cu UE și se cacă în troaca colectivă, lucru care e periculos pentru tot românul care speră că într-o zi o să întrăm în zona euro. Și pentru orice om care are chiria în euro și se uită la el cum crește de pe-o zi pe alta. Asta te afectează. Dar e mai complicat. Că trebuie să citești despre, să înțelegi problema. Nu poți doar să exprimi păreri populare pentru like-uri și aplauze în cerc.

(da, am furat poze de pe net ca sa ilustrez pe aici ca-s lenes si superficial și știu că oamenii citesc mai ușor căcaturi cu poze. nu am nici un merit pentru niciuna, dar pula mea. fur)

TVA-ul la noi are o rată de colectare de doar 54%. Deci efectiv jumătate din firmele care ar trebui să-l plătească fac evaziune fiscală. Aproape jumătate din banii care ar trebui să ajungă la stat rămân la șmecheri și doar fraierii plătesc taxe. De-aia e greu pentru comerciantul cinstit să supraviețuiască și pentru stat să construiască ceva, să astupe o groapă. Asta ne afectează palpabil pe toți, dar iar, e mai complicat. Trebuie să citești, să știi ce-i ăla TVA. Pula mea, e mai ușor să atârni un steag colorat la poza de profil dacă vrei să pari membru util societății decât să înțelegi chestii de-astea complicate.

Deci din 20 de lei care ar trebui să ajungă la stat, ajung doar vreo 10.

Dar stai, Văcăroiu de la Curtea de Conturi spune că din ăia 10 care ajung, politicienii fură vreo 4. Se colectează doar jumătate și jumătate din ce se colectează se fură. Pare grav. Pare nasol. Pare ceva ce ne afectează pe toți și ceva destul de reparabil, dacă am ști și am țipa în grup.

Dar e mai ușor să susții homosexuali ipotetici pe care nu-i cunoști și să țipi la oameni care nu-i susțin și pentru care homosexualii ăia sunt la fel de ipotetici. Până la urmă maimuțoiul social nu vrea să repare societatea. Vrea doar să i se confirme că are păreri de om bun la suflet, pe teme care nu implică citit și înțeles. Gen dreptul omului de a se fute în cur cu alt om. Da, în pula mea, e un drept fundamental. Știm toți, ăștia cu gândire decentă. Da, dacă văd un homosexual discriminat și pot să-l ajut, am să-l ajut și am să-l apăr. Dar nu țip asta pe facebook pentru like-uri, că nu rezolvă nimic.

Ați găsit voi un căcat simplu de înțeles și față de care te poți poziționa ușor ca „om bun”, fără efort, doar cu o părere. Bravo. Sunteți toți toleranți, simpatici și discutați despre chestii realmente irelevante bunăstării voastre și a oamenilor din jur.

Țara arde, babele se piaptănă dacă e moral sau nu să fii gay. Nimeni nu dă un căcat zburător pe opinia voastră. Mă piș pe voi și pe toți ăștia care deturnează dezbaterea publică de la chestii reale spre căcaturi irelevante și simple.

Apropo, dacă aveți impresia că apusul de soare este egal în drepturi și frumusețe cu răsăritul, dați share și like la acest articol! Să le arătăm apusofobilor că suntem mulți, ne susținem reciproc și că ei nu au dreptate! SĂ NE SCHIMBĂM CU TOȚII POZELE DE PROFIL PENTRU BINELE OMENIRII. GATA. NE-AM FACUT DATORIA DE OAMENI. PUTEM SA NE INTOARCEM LA CACATURILE NOASTRE EGOISTE. MARȘ ÎN PULA MEA.

Da. Bla bla, Game of Thrones.

Bă, știi cine nu-mi place în carte și serial, că le-am consumat pe amândouă? Maimuța aia blondă. Nu pot să o înghit și nu înțeleg de ce lumea o consideră cool. E o pițipoancă parvenită.

Singurul ei motiv pentru care vrea să chestii e că chestii i se cuvine. Că taică-su era mare basculă și fostu bărbat și el. Fix maimuță parvenită. Cum o întreabă cineva de sănătate, mamă, că tu știi cine-i taică-mio și răposatu?

Apropo, cât de fantezie de fată la pubertate a fost soarta ei. Vândută unui pulărău macho și tandru în același timp. Visul oricărei muieri. Să fie răpite împotriva voinței lor de un bărbat fără defecte, preferabil și cu pula mare.

Apoi ce căcat a fost ăla cu dragonii. A intrat cu ei în foc, proasta, și gata, au eclozat. Și nici măcar nu știe să aibă grijă de ei. Ca pizdele alea care își iau cățeluș că e cute și par ele simpatice în poze cu ei, după care cresc și îi duc la țară, că e greu cu întreținutul. Respectiv în beci.

A. Și are o armată. Mai țineți minte cum a făcut rost de armată? N-avea bani să-i plătească pe ăia de i-au vândut armata, așa că a pus armata să-i omoare. Cel mai vechi truc din cartea cu filme cu Van Damme. Eu îți vând un pistol, tu te faci că scoți banii și mă împuști cu el. Cât de simplu era, în pula mea, să faci rost de o armată acolo! Oare nu s-a gândit nimeni până atunci să încerce trucul ăsta?
– vreau armată!
– k. dă bani.
– dă tu armata înainte și îți dau eu banii după.
– k.
– armată, omoară-l pe fraierul pe care tocmai trebuia să-l plătesc!
-wtf. nu e culeanu ce faci. hghhhh..
– armată gratis!

geniu strategic. ce să mai. nici lui Păcală nu-i ieșeau așa de bine.

și pe deasupra e o vacă proastă care avea impresia că un regim social/cultural/politic se schimbă așa, ca la jocurile de păpuși. De-acuma nu mai e nimeni sclav, hai să democrație brusc. Tranziția e un concept inventat de români ca să tragă de timp.

iar acuma în ultimul episod chiar a fost cea mai proastă din curtea școlii. Stătea pe un deal de pe care vedeai zeci de kilometri în toate direcțiile și n-a văzut nimic suspect. Dup-aia se plimbă aiurea ca o maimuță fără vedere periferică, cu capul în pământ și după primul deal ies patru călăreți. Când se tupilaseră acolo, nu știu. Apoi brusc, în spate, apar câteva sute. Deși aia repet, avea vizibilitate în spate zeci de kilometri. Ori au ăia cal cu reacție, ori proasta nu știe să se uite în jur și au venit ăia în galop-tiptil.

Și nici actrița nu-mi place. Are o privire de vacă pilită și e grăsună așa. Cu mâini durdulii, de mamaie.

Rahat de genul.

Ete ce mâini grăsune. Că doar nu e triceps că nu ridică.  Adică nu mă înțelegeți greșit, aș fute-o de palmares, dar n-aș de două ori. De fapt sunt dezamăgit că în carte, în ultima scenă, avea dezinterie și borăște și se cacă pe ea o zi-două și merge în patru labe. Chiar voiam să văd asta în serial. Era tot ce așteptam. Cum să omiți cea mai importantă parte a poveștii?

Ăsta nu e titlul pe care îl vreți, e titlul pe care îl meritați

E bine că mă trezesc dup-amiază. Că până atunci de obicei apucă să se întâmple ceva, lumea să sară la concluzii și heirupisme, apoi să se demonstreze că realitatea e altfel decât zic ei. Fix atunci mă trezesc eu. La timp să zic „ha! ce proști sunteți!”

Ieri a vuit facebookul de știrea că un polițist a împușcat în cap un activist în București. Protestatarii de serviciu au început să protesteze. Păreriștii de serviciu să-și dea cu părerea și idioții internetului să readucă clasicul argument cancer: că dom’le ce se întâmplă în țara asta! Polițiștii împușcă în cap copii și agresează babe care vând leuștean în timp ce ADEVĂRAȚII INFRACTORI UMBLĂ LIBERI!

De ce să rezolvi problema x, când există problema y mult mai mare?  Și de aici poți aluneca pe o pantă.  Că există problema z mai mare decât y, de ce să te concentrezi pe y? Și tot așa până toate problemele devin nonprobleme în afară de cea mai mare problemă din Univers pe care ar trebui să ne concentrăm toți. Deci de ce să urmărească poliția ADEVĂRAȚII INFRACTORI CARE UMBLĂ LIBERI când nimeni n-a făcut mașina timpului să se întoarcă și să-l omoare pe Hitler, serios acum.

Legea se aplică pentru toată lumea la fel. Nu există karmă cosmică care protejează oamenii de lege în funcție de gradul de năpăstuire. E ilegal să vinzi chestii la colț de stradă fără să plătești taxe și dacă ești un combinator de telefoane cocalar și dacă ești o mamaie care vinde leuștean. Că nu se aplică în funcție de sentimentul invocat de infractor. Dacă îți fur din buzunar ca să îmi iau droguri sau ca să ajut cățeluși orfani, e aceeași infracțiune: am furat din buzunar. Legea se aplică în mod egal pentru toată lumea.

Dar să ne întoarcem la activistul împușcat în cap de către toate titlurile și comentatorii de pe Facebook.

Era seara de după Street Delivery, un eveniment la care toți hipsterii șomeri artiști își prezintă ideile necoapte și se bat pe umăr reciproc despre cum salvează ei planeta prin activismul lor și căcaturi. Niște băieți care s-au distrat pe acolo cu niște beri, ca toată lumea, se duceau în altă parte. Niște poliția locală le-a cerut să se legitimeze. Și de aici poveștile se încurcă.

Martorii spun că polițiștii le-au cerut ălora să se legitimeze, ăștia le-au cerut polițiștilor să se legitimeze întâi (legea spune ca politistul trebuie doar sa se prezinte) și polițistul l-a împușcat în cap pe unul dintre ei, așa ranga balanga. După care și-a luat și el o sticlă în cap.

Grupul vesel spune că ei total voiau să se legitimeze dar ăla complet aiurea n-a avut răbdare și l-a împușcat în cap pe micuțul și timidul lor prieten. Apoi au schimbat povestea că de fapt a fost lovit cu pistolul in cap. După care de nervi au spart niște sticle de asfalt, în nici un caz în capul polițistului.

Polițiștii spun că ăia aveau chef de scandal, au refuzat să se legitimeze, erau în stare de ebrietate și i-au dat lu’ unu mai recalcitrant cu pistolul în cap, care acum e cercetat pentru ultraj ( atunci când lovești porcul se cheamă ultraj).

Filmulețul, ei bine, ăsta spune multe. Din păcate, fapta nu se vede în el, doar drama de după.

Martorii țipă că a fost împușcat în cap. Pentru că cineva a zis că a fost împușcat în cap și turma mereu e de acord cu ăla care țipă primul, mai ales dacă e credibil. Unii și descriu cum au auzit împușcăturile. Un de-ăsta care ține victima răcnește și că ăla deja are capul plin de bile de cum i-au tras ăia în cap de la distanță mică.

Doar că toată lumea a căzut de acord după că nimeni n-a împușcat pe nimeni. Nu e clar dacă polițistul a descărcat arma lui penibilă cu bile aiurea pe acolo sau nu, după ce i-a dat bastârca la tâmplă cu cotorul pistolului, dar cel mai probabil nu. Dacă se țipă, oamenii cred. Jumătate de zi a plâns lumea că ăla a fost împușcat când de fapt n-a fost. Cea mai departe de adevăr poveste e aia a martorilor. Ca să știți așa, când mai auziți de „martori oculari”.

Vedem și unu care e recalcitrant, e băgat în dubă și începe să lovească pereții dubei pe acolo și să o facă pe victima în timp ce încearcă să-i dea un picior portierei de la dubă peste un polițist.

Și un labagiu cu gâtul lung care se învârte pe acolo și țipă despre cum e el activist, dă în judecată pe toată lumea și cum de 4 ani el ne salvează țara cu protestele lui.

Urăsc profund genul ăsta de cârnat care iese cu pancarte și face gât și are impresia că a rezolvat ceva. De 15 ani se tot plimbă lumea cu pancarte și nu rezolvă nimic. Dar se culcă mulțumiți că fac ceva. Protestul pașnic nu a rezolvat și nu o să rezolve nimic niciodată în țara asta. Protestatarii pașnici sunt cea mai de jos formă de viață și ar trebui omorâți ca să nu mai rispească aer. Și nu pentru că obiectiv realmente nu fac nimic. Că sunt mulți oameni care nu fac nimic. Nici ăia care fac Reiki nu fac nimic, dar măcar nu vin la noi cu atitudinea asta de „da coaie, eu lupt pentru tine, pupă-mi talpa”. Nu lupți pentru mine, coaie, te plimbi în cerc și o faci pe cocoșul. Exact ca în clipul ăsta. Din cauza oamenilor ca ăsta nu se rezolvă nimic. Că consumă energia publicului pe plimbări cu pancarte în loc să o lase să se adune acolo și să explodeze în ceva frumos, ca în 89.

Dar să ne întoarcem la neîmpușcatul în cap.

Bietul băiețel. Cum și-a luat el o bastârcă și i-a resetat tot sistemul de operare. Oare să fi făcut el ceva să provoace răspunsul polițistului? N-am cum să știu, că n-am fost acolo. Și eu nu mănânc căcat în necunoștință de cauză decât uneori, ca să enervez lumea.

Ce putem însă să vedem e profilul băiatului de Facebook. Din care am selectat aceste bijuterii. Sunt pe bune de acolo. Nu aș fi putut inventa așa ceva.

A se nota că lumea se referă la el ca „activist”. Aș spune că e un termen deplasat. Văd clar ce activează ăsta și clar nu e pentru binele societății. Ultranaționalismul xenofobo-retardo-creștinoid e mai nociv decât orice altceva. Ăsta nu activează pentru binele meu, ci pentru opusul lui.

Hmm. Să fie acest brav tânăr mândru membru Noua Dreaptă, xenofob, instigator la violență și fan ultrași, aflat fix la vârsta teribilismului poate,  genul de om care ar refuza să se legitimeze, ar face panaramă și și-ar cere un cotor de pistol în cap? Evident că nu. Nu fiți tâmpiți. E clar un copil inocent. Pentru că lumea l-a văzut doar în sânge, cum dă ochii peste cap. Nu avem cum să știm ce făcea și zicea înainte de a cunoaște podeaua ca un sac de cartofi.

Ce putem ști cu siguranță e că e un idiot notoriu și nociv societății

Dar nici poliția locală nu e mai brează. Vedeți voi, dragi copii, poliția locală nu e poliție reală. Sunt gardienii publici din subordinea primăriei. La fel ca ăia pe care îi pusese primarul din Iași să-i urmărească amanta. O specie aparte de porc, mult mai idiot decât porcul obișnuit și mai puțin pregătit.  Dacă poliția e organul, poliția locală e pielea pulii. Normal că pielea pulii nu știe să menajeze o situație și lovește un sfrijit. E un gibon cu uniformă, nu un polițist real. Diferența între un polițist local și un polițist e aia dintre un pistol real și un pistol cu bile. Paznic de parcuri, pulamea.

Uitați, un idiot notoriu nociv societății și aici.

Și acum vine întrebarea de zece puncte:

Când doi idioți nocivi societății au un conflict, noi, oamenii, ce ar trebui să facem?
Răspunsul e simplu: să filmăm, să ne bucurăm și să țipăm WORLD STAR, WORLD STAR!

Dar țineți minte. Legea se aplică pentru toată lumea. Polițistul îți cere să te legitimezi, te legitimezi. Într-un fel în înțeleg și pe ei când cineva face gura mare că nu vrea să se legitimeze. Dacă-l pocnești iese ca aici. Dacă nu-l pocnești iese ca în filmulețul ăsta cu două pizde care chiar meritau împușcate în cap. Orice ai face, când cetățeanul refuză să se legitimeze, ca polițist ieși nasol. Hai să sărim mai greu la concluzii de acuma.

Mariana avea foarte multe coșuri pe fund. S-a dus și la dermatolog, dar ăla i-a zis ce știa deja: are pielea sensibilă și ar trebui să stea mai puțin pe scaun. Dar nu putea să stea mai puțin pe scaun pentru că, socotind ajunsul cu jumătate de oră mai devreme, plecatul cu o oră mai târziu și pauza de masă care era doar pe hârtie, Mariana stătea peste 10 ore pe zi cu fundul pe scaun. Și coșurile se măreau, se iritau, se înmulțeau.

Ar fi vrut să îi fi explicat cineva, în tinerețe, riscurile muncii de birou. Cât de nesănătos e să stai cu curul lipit de scaun jumătate din viață, mai ales dacă ai pielea fină și sensibilă. Probabil, dacă ar fi avut o slujbă care să implice mers, sau măcar stat în picioare, Mariana ar fi avut, cu pielea ei sensibilă, cel mai fin și mușcabil cur din istoria cururilor. Dar nu era. Era plin de coșuri dureroase. Riscurile meseriei de expert marketing.

Dar în fiecare seară, Mariana ajungea acasă, își spăla fundul cu ceai de mușețel, spărgea coșurile care meritau sparte, le dădea cu o cremă antibiotică se așeza în pat, pe burtă, cu fundul gol spre bec și se uita pe laptopul de serviciu la negri cum se bat.

Mariana făcuse o descoperire fascinantă acum câteva luni: world star hip hop, un fel de youtube pentru negri săraci, unde negrii săraci pun filmulețe cum cântă rap, filmate cu telefonul. Dar nu astea o interesau, ci celelate, ascunse printre ele. Negri care filmează bătăi de cartier cu telefonul. Era plin youtube-ul de compilații de bătăi luate de pe world star hip hop, dacă știai unde să găsești. Și în fiecare săptămână mai apăreau filmulețe noi. Măcar jumătate de oră de material. Pentru că devenise un fenomen. O dată ce negrii au văzut cât de distractive sunt, de câte ori doi săraci se băteau, al treilea scotea telefonul și filma, țipând „world star, world star!”, bucuros că filmulețul lui o să fie văzut de mii de oameni. Și când se uita la negri cum se bat, Mariana uita și de coșuri, și de scaun și de toate alegerile proaste din viață și se simțea om.

Octav înghițea mult căcat zilnic de la șeful lui. Nu mai mult căcat decât ceilalți colegi și cu siguranță nu mai mult căcat decât înghițea șeful la rândul lui de la superiori. Înțelegea circuitul căcatului în natură și de-aia nu o lua personal, și nici nu îl ura pe șef. Ăsta era cercul vieții și al căcatului. În schimb, Octav era un tip cu o toleranță scăzută la căcat. Cum mai sunt unii oameni. Simțea cum se adună în el. Oră cu oră. Zi cu zi. Ca un balon care mai are puțin și pocnește.

Dar când ajungea acasă, Octav se uita pe youtube la negri cum se bat și simțea supapa aia a balonului cum se deschide, și presiunea de la căcat scade. Se gândise mult dacă e rasist sau nu să se uite la negri cum se bat ca la zoo. Ca la animale simple. Însă se hotărăse că nu e deloc rasist, cu toate că îi considera niște jivine. Pentru că nu considera toată specia neagră jivine. Era sigur că există și negri deștepți. Doar ăia la care se uita el erau animale. Pe deasupra, cam 15% dintre filmulețe conțineau albi. Pe care îi considera la fel de animale ca și negrii. Deci nu era nimic rasist în gestul lui de a se uita la negri cum își dau omor.

Visul cel mai mare a lui Octav era să filmeze doi oameni cum se bat și să țipe „world star! world star!”. Când avea timp mergea noaptea prin cartiere dubioase, cu mâna pe telefon. Prin jurul bodegilor iefinte. Dar momentan nu prinsese nimic. Avea însă speranță.

Mircea lucra la customer support pe un site de vânzări. Primea zilnic telefoane de la oameni care aveau aceleași probleme de idioți: nu știau cum să introducă un card, ce e ăla email și cum să-ți faci un cont apăsând pe butonul de „fă-ți cont”. Era foarte politicos și îi ura profund pe toți. Își imaginea cum îi calcă în picioare și râde și urlă și se bucură și dansează pe cadavrul lor care se pisează încet sub bocanci.

Însă Mircea era un paradox. Cu toate că visa violent cu ochii deschiși, îi era teribil de frică de bătaie. Nu de dat, ci ce posibilitatea că ăla dă înapoi. De-aia nu dăduse un pumn în viața lui. Dar își imagina cum se simte și se gândea la asta constant. Scrâșnea din dinți și încorda din pumn la fiecare telefon, cu ochii închiși, văzând în minte, cu lux de amănunte, cum năruie mandibule și face proști să-și înghită dinții.

Dar de când Mircea descoperise pe youtube negrii cum se bat, era mai liniștit și mai relaxat la locul de muncă. Era altceva. Nu MMA și alte prostii la care se uitau fraieri, cu bătăuși profesioniști într-un cadru sigur și competitiv. Se simțea real. Cu frică, cu intimidări, cu pumni dați din spate și oameni care dau ochii peste cap în timp ce li se resetează creierul de la impactul cu cimentul. Era real. Era autentic. Era bătaie pe bune între oameni care se urăsc. Care au ceva de demonstrat. Pasiune, nu sport.

În capul lui Mircea, negrii care se bat erau mai mult decât niște animale umanoide care-și lasă la vedere latura primară. Erau arhetipuri. Negrii solizi sau grași erau toți Tyrone. Ăia slăbănogi, Jamal. Negresele erau toate Shaniqua, pentru că, indiferent de gabarit, erau la fel de guralive. Ocazionalul alb era Billy dacă era american, sau Ivan dacă era din Europa de Est. Mexicanii erau, în funcție de lungimea părului, ori Pedro ori Ramon. Cel mai tare îi plăcea să vadă un Tyrone cum dă cu un Jamal de pământ. Dar nici doi Ivani beți nu erau de lepădat.

George era sigur că e mort.  Nu ținea minte când murise. Nu fusese ceva brusc. Doar într-o zi și-a dat seama că așa e. Ar fi vrut să moară în accidentul ăla, o dată cu fetița lui, dar nu avusese norocul. Chiar și un an mai târziu, când nevastă-sa îl părăsise, sătulă să-l mai privească în ochi și să nu vadă nimic acolo, nu era încă mort. Simțea că momentul a fost ceva după, când a început să nu-i mai pese de amândouă. Când a ales să uite și să nu se mai gândească la nimic care s-a întâmplat sau o să se întâmple la o distanță mai mare de trei zile. Nu faptul că nu mai avea scop în viață îl omorâse, ci faptul că era împăcat să nu mai aibă niciodată un scop. Nu era nefericit, dar asta era tot ce era. Ne nefericit. Și mort. Chiar și câinii simțeau asta. Toți lătrau la el. Și el lătra înapoi.

Dar când se uita pe youtube la negri cum se bat, George parcă simțea ceva. O scârbă față de niște animale simple, nesemnificative și cu probleme mici, care-și apără atât de agresiv statutul de ființe irelevante. Parcă cu cât e mai jos pe scara socială și are mai puțin un om, cu atât mai umflat e orgoliul în el și dorința de a-și apăra statutul social. Și George se uita la negri cum se bat și zâmbea. Și întunericul din el zâmbea la rândul lui.

Salut. Vreau în textul ăsta să schimbăm puțin atmosfera. Să fim relaxați și să vorbim din suflet. Textul ăsta nu este agresiv. Nu oferă informație. Aici se întâmplă altceva. Ceva ce necesită un alt tip de conexiune și de încredere între mine, ca scriitor și tine, ca cititor. E un loc sigur, în care suntem sinceri unul cu celălalt.

Și de aceea am să îți spun din start că nu e un text de citit la calculator. Sau la muncă. Sau într-un mijloc de transport. Nu. E un text specific, făcut să fie citit pe WC. Dacă îl citești oriunde altundeva decât pe WC, pierzi. Strici experiența. Îl spoilărești singur. Așa că oprește-te din citit, ține minte că ai ceva de făcut și, data viitoare când te taie o căcare, ia telefonul/tableta/laptopul cu tine în baie și savurează-l așa cum trebuie să fie savurat.

Nu trișa! Textul nu pleacă nicăieri. Gata. De aici încolo, dacă citești și nu ești pe WC, ești un mega muist. Treaba ta. Eu n-am nimic de pierdut. Doar tu.

-0-0-0-0-0-0-0-0-0-0-0-0-0-0-0-0

Bun. Gata. Te-ai așezat confortabil? Ai pantalonii în jurul gleznelor? Și eu. Scriu acest text exact cum îl citești tu. Pe WC. Acum brusc ești tensionat. Ai aflat că suntem amândoi pe WC. Ți se pare puțin ciudat că un om care se cacă vorbește cu tine în timp ce te caci. Am să te liniștesc, dar întâi să o ardem ambiental. Niște sunete de balenă. Pentru că nimic nu e mai liniștitor decât balenele. Când te caci.

Nu e mult mai bine? Parcă simți așa, o liniște interioară. Bucură-te de ea. Să știi că nu mereu a fost așa. Nu tot timpul baia era un sanctum sanctorum unde omul se putea simți bine. Acum mii de ani nici nu existau băi. Căcarea era ceva stresant. Un moment vulnerabil în care stai ciuci și poți fi luat în surprindere de tigru. Sau să te vadă gagica aia de care-ți place. Și nici pe atunci nu te mai futea o tipă dacă te vedea cum te caci. M-am plictisit de balene. Hai să băgăm un mongol care cântă din gât.

https://www.youtube.com/watch?v=1rmo3fKeveo

Altfel te caci când cântă un mongol din gât. Ne căcăm cu clasă și rafinament acuma. Îți dai seama că eu mă cac și scriu, tu te caci și citești, se creează o conexiune între noi. Suntem frați de căcat. Împărțim un moment intim și drag pe partea spirituală, fără să împărțim și partea nașpa. Nu trebuie să ne privim în ochi fără să ne căcăm, nu trebuie să ne mirosim căcatul unul la altul. E idealul frăției de căcare. Dacă aș transpune în sex idealul experienței, e ca și cum s-ar dematerializa aia fix când termini și nu ar mai fi nevoie să o suporți după.

Și am atins alt subiect sensibil. Unii ar considera ca doi bărbați care vorbesc despre cum se simt bine cum se cacă, ar arde-o nițel gay. Preconcepție mizerabilă. De ce poți să vorbești cu prietenii tăi despre cum ai borât și te-ai simțit bine după, și nu și despre cum te-ai căcat și te-ai simțit bine după? Prima e o golire nenaturală a sistemului digestiv pus sub presiune, a doua e același lucru dar natural și firesc. Eliminatul de chestii e ceva frumos și plăcut.

Ce bine o mai zice din gât mongolu.

E prima rușine din viața omului. Gravidele se cacă pe ele când nasc și morții se cacă pe ei post deces. Omul iese pe căcat și se cacă când moare. E ultimul lui act. Până la urmă, cu toții suntem frați de căcat. Căcatul ne unește. Sigur, nu ne căcăm în același loc în același timp, dar căcatul călătorește pe țeavă. Se duce pe țevi din ce în ce mai groase. Se întâlnește cu alți căcați. Ajunge în Dunăre, unde se întălnește cu căcați din alte orașe. Se duce în mare, apoi în oceanul planetar, unde toți căcații omenirii se întâlnesc. Chiar și al meu și al tău. Toți căcații care au fost și vor veni o să fie acolo. Căcatul lui Napoleon. O să fie o sferă imensă de căcat care o să dăinuie. Mult după ce omenirea o să dispară, o altă specie va descoperi sfera imensă de căcat și-și va da seama că aici a fost o civilizație. Trage apa. E timpul să te întorci la lumea reală.