A sugerat tractoristul de Tudose ceva cu steaguri secuiești care flutură alături de secui și s-a umflat pipota în toți naționaliștii. Iar e dezbatere publică pe ”Fă, Transilvania, ia zi tu pe cine iubești mai tare, pe mă-ta sau pe tac-tu?”

Of, dacă ne-am concentra mai tare pe ce face lumea și mai puțin pe ce părere are lumea, toate ar fi mai bune.

Dar hai să stabilim o dată pentru totdeauna A CUI E TRANSILVANIA

Ca să nu mai aibă și generația următoare discuția asta. Pentru asta trebuie să înțelegem

ISTORIA ROMÂNIEI SPUSĂ MAI INTERESANT DECÂT V-A SPUS-O ORICINE VREODATĂ 

(dați link la copii să nu moară proști)

Întâi au fost dinozaurii.

Ceva ani mai târziu, nu mai erau dinozauri, dar au apărut oameni. Triburi și triburi, mai mult sau mai puțin înrudite, s-au perindat prin spațiul carpato-danubiano-pontic, cum îi zicea proful ăla comunist. Daci, Geți, Sarmați, Roxolani și mulți alții. Au trecut și o tonă de invadatori (vizigoți, ostrogoți, slavi, huni). Unii au rămas, alții au plecat. Dar repet, foarte mulți și foarte pestriți.

Pe atunci nu se punea problema a cui e pământul. Nu ajunsese omul la gradul de aroganță la care să creadă că deține întindere de planetă. Mai ales că în mare parte era pădure sălbatică. Omul se identifica cu satul lui, cu tribul lui de două trei sate și cam atât. De certat se certa el cu alte triburi, dar pe chestii practice, gen resurse. Nu că vorbeau ăia altă limbă și fluturau alt steag. Spoilăre istorice: dacii s-au bătut mai mult între ei decât cu romanii.

E absurd să crezi că pe atunci exista o populație majoritară pe un teritoriu mare cu o cultură comună și cu un simț al aparteneței unul la altul. E greu să ai asta fără televizor și când cel mai rapid mijloc de transport e căruța. Pur și simplu nu ai contact cu oamenii la mai mult de un sat distanță, să consideri că ești neam cu ei. Psihologic sunt foarte departe de tine.

După care a venit evul mediu și băieții cu castele. Băieții cu castele au împărțit teritoriile și au declarat că le dețin și că oamenii de pe ele vin la pachet. Iarăși, cnezatele, regatele, voievodatele și ce mai erau erau destul de pestrițe, având sate de diferite nații.

Chiar opțiunea plebei nu conta. Pentru că taxa îi era luată cu forța și la război era trimis cu cuțitul la gât să se bată în numele tipului cu castel. Dacă identificăm poporul ca fiind plebea, nu băieții cu castel (ne tragem toți din plebe, nu vă mai dați lorzi) pentru ei dușmanul tot timpul a fost tipul din castel care îi lua jumate din agoniseală și îl trimitea să moară pentru granițele lui.

Țăranul, indiferent de neam, nu considera că țara e a lui pentru că nici brazda pe care o săpa nu era a lui. Era a tipului din castel. În continuare nu se întreba nimeni a cui e Transilvania pentru că nimeni în afară de tipii din castel nu considerau că trebuie să fie a cuiva. Când se băteau doi tipi cu castel fiecare venea cu o armată pestriță de asupriți vorbind 14 limbi și toți sperând în limba lor să nu moară de sabie și să se întoarcă acasă să moară de foame. Nu putea să îi pese mai puțin țăranului de ce limbă și steag avea asupritul din tabăra adversă.

Apoi a venit 1800 și doi tipi cu castel au avut următoarea conversație

-Men, nu ar fi fain toți țăranii ăștia pe care îi luăm la luptă cu forța și sclavagesc pentru noi cu forța gen să creadă că sunt în aceeași tabără cu noi și avem un destin comun și că ar trebui să facă rahaturile astea de bunăvoie și nesiliți de nimeni, nu siliți de noi?

-Ne-ar scuti de multă muncă menuțule, dar nu prea merge. Ca să aibă impresia asta ar trebui să fie toți la fel. Să se vadă ca o masă omogenă și similară. Ori plebii noștri sunt super pestriți. Uite pe Dunăre cum se împrăștie deampulea pe ambele maluri saturi de sârbi, români, bulgari. Uite și unu de greci. N-ai cum să îi convingi pe toți ăștia că-s masă omogenă și au un destin comun. 

Și așa a pornit cea mai brutală idee din istoria omenirii care a rezultat în foarte mult omor și două războaie mondiale: naționalismul

Tipii din castele s-au pus pe mutat populații în funcție de granițe și îndoctrinat tot din interiorul graniței să se îmbrace la fel, să aibă aceleași obiceiuri și să vorbească la fel. Și că toate neajunsurile lor nu sunt din cauza conducătorilor ci din cauza tipilor de dincolo de graniță, care se îmbracă altfel, au alte obiceiuri și vorbesc altfel.

O idee care a provocat milioane de morți. Nazism. Comunism. Toate au avut o latură naționalistă. În secolul 20 cam 1 din 4 oameni a murit legat de ideea asta.

E normal în condițiile astea să fie o idee care persistă. E greu să accepți că strămoșii tăi au fost păcăliți de oamenii din castele să moară pentru o cauză care nu era a lor, crezând că e a lor. Să recunoști că bunicii și străbunicii tăi nu sunt eroi ci niște fraieri care au pus botul la o vrăjeală e umilitor și mulți vor refuza.

Și chiar dacă războaiele au trecut, morții au rămas în subconștientul colectiv. Suntem niște câini într-un țarc de luptă și am fost dresați să urâm celălalt câine, nu stăpânii care ne-au aruncat pe amândoi acolo să ne omorâm unul pe altul.

Atunci a cui e Transilvania? 

Nu există răspuns mai simplu. A oamenilor care trăiesc și s-au născut acolo. Chiar și o familie de chinezi, dacă se mută în Cluj și nu învață româna decât cât să-și plătească taxele și să muncească, copiii lor născuți acolo sunt transilvăneni cu drepturi depline și pot continua să vorbească ce limbă au ei chef unde au ei chef. E problema lor dacă se înțeleg cu restul, nu problema ta.

Ruptura logică vine atunci când plebul îndoctrinat de generații își confundă interesele proprii cu interesele unei organizări statale. Ale băiatului din castel care l-a păcălit că dacă el e român și pe castel scrie România, trebuie să apere castelul, chit că nu e al lui ci al omului care îl asuprește direct.

Obiectiv nu există nici o legătură între poporul românesc și organizația statală România. Între poporul unguresc și Ungaria. Popoarele nu au granițe.

Și ținând cont de aceste adevăruri absolute, Transilvania e evident a oamenilor vii care s-au născut acolo. Să fii ungur din Budapesta, oltean din Craiova sau moldovean din Galați și să ai impresia că Transilvania îți aparține în vreun fel ție e dovadă de retard mintal profund.

O, uite, Am scris pe castelul meu România! Asta înseamnă că am dreptul să dețin toate teritoriile populate de români și să îmi plătească taxe! La război, plebeii mei!

Care ar fi soluția?

Normal că o știu, că le știu pe toate.

Transilvănenii ar trebui să se vadă ca un copil cu părinții despărțiți. Și să nu se gândească la cum ar fi mai bine pentru unul dintre părinți ci să își vadă de interesele proprii. Nu sunt două tabere, sunt trei. Și la fel ca un copil cu părinții despărțiți, ar trebui să profite de amândoi.

Să fie ca la partaj

Să fie Transilvania a României de luni până vineri și a Ungariei în weekend. Așa, vreo 10 ani. Să se străduiască ambele țări să o impresioneze cu cadouri. Care face mai multe autostrăzi și spitale? Și la final să voteze toată lumea și să de ducă la ăia care au muncit mai mult pentru a-i impresiona.

Opriți-vă din a munci pentru interesele oamenilor din castele. Obligați-i pe ei să muncească pentru interesele voastre.

Și hai să ne oprim și din haterit imigranți care au venit aici acum 800 de ani. Zic că dacă ți s-au așezat unii în bătătură de mai mult de 200 de ani și nu te-ai obișnuit încă cu ideea, ai o problemă.

Hai să ne îngrijorăm mai tare de imigranții recenți și mai puțin de ăștia care-s aici de dinainte de a se inventa cartoful.

Da, ultima frază e fix acolo să debusoleze extremiștii de dreapta. „cum, nu e marxist pro imigranți musulmani? dar asta îmi invalidează toate pseudoargumentele pe care mi le pregătisem în timp ce citeam textul!” Țeapă.

Cred doi  sau mai mulți adulți au dreptul să-și facă orice unul altuia atât timp cât toate părțile implicate sunt de acord și nu afectează cu nimic pe oamenii din exterior. Și aici intră orice, de la sexualități cât de dubioase vor ei până la omor. Atât timp cât nu afectează alți oameni.

Afectează real, nu că le ofensează morala. Morala e o opțiune a fiecăruia. N-ai cum să te superi pe cineva că tu ai ales sa fii supărat de o chestie și ăla o face.

Nici zoofilia nu ar trebui să fie o problemă pentru nimeni. Am decis ca specie că avem drept de moarte asupra animalelor dacă ne taie o nevoie. Asta e cea mai nasoală chestie pe care poți să o faci unei ființe: să o omori. N-ai cum să devii brusc pudic la sex. E o chestie mult mai puțin nașpa. E ca și cum ai avea voie să dai foc la orice de pe lume, dar n-ai avea voie doar să le încălzești puțin. Iar cum am hotărât ca societate că animalele pot fi proprietate, faci ce vrei cu proprietatea ta atât timp cât e a ta. Personal mi se pare scârbos. Dar dacă un om are o capră mi se pare dreptul lui să facă ce vrea cu capra lui.

N-ai cum să discuți despre moralitatea fututului de animale atât timp cât omorâtul de animale e moral.

Deci singura sexualitate problematică este aia care aduce pagube în societate. Mai exact violul. Pedofilia este o subunitate a violului mereu, pentru că un copil niciodată nu are discernământul de a alege un context sexual.

A nu se confunda pedofilia cu prostitul de minore. Pedofilie e când victima e înainte de adolescență. La chestia cu maturitatea sexuală diferite legi zic diferite chestii, diferite culturi au și ele părerile lor, mai e și biologia care are și ea niște păreri, dar în general e unanim acceptat că boșorogii care o ard cu gagici tinere sunt super scârboși.

În schimb să oferi o experiență traumatizantă unui copil și să faci ca toată percepția lui de viață să fie formată în funcție de experiența aia e cel mai nasol lucru pe care poți să îl faci unui om în afară de omor. Îl defectezi din fabrică. De defectat ne defectăm toți, dar măcar să apucăm să ieșim de pe linia de asamblare.

De-aia pedofilii sunt foarte foarte siniștri.

Iar soluția este simplă.

Castrarea.

Mă refer la castrare pe bune, nu aia chimică. Aia e un mit. Sunt doar niște pastile. Ca ălea de le dai la pisici să iasă din călduri. Am avut pisică și i-am dat pastile. Doar mieuna cu 20% mai puțin. Nu e soluție.

Știu, știu, drepturile omului. Dar ipotetic vorbind. Dacă am judeca-o la rece. Pragmatic.

De ce să bagi un pedofil la pușcărie, să îi iei ani din viață și să cheltuie societatea bani cu el când îl poți castra și șansa de recidivă scade cu 90%. Hei, mai mare decât dacă-l bagi la pușcărie. Și e mult mai ieftin.

După care îl reintegrezi în societate, să producă. Pericolul a trecut. E mai bine și pentru el. Sigur, pierde o latură a vieții. Sexualitatea. Dar câte alte laturi ar pierde în 20j de ani de pușcărie?

Dacă ai apucături pedofile, serios, du-te și castrează-te acum. O să fie mai ușor pentru toată lumea. 20% șansă să trăiești cu paranoia toată viața, stresat și torturat de gândul că te prind ăia, ascunzându-ți pornirile, viață destul de chinuită, 80% șansă să te prindă și să fie chiar și mai nasol. E cel mai eficient. Și fără testicule ai o șansă la o carieră muzicală strălucită.

Bineînțeles

Că extremiștii o să folosească cazul pipăitorului din lift ca propagandă coaliția pentru familie. Pentru că știm cu toții că homosexualitatea duce la pedofilie. Cum marijuana duce la heroină, oțetul din salată la ciroză și alunecatul pe gheață la ieșirea din scara blocului la o carieră în naționala de bob și sanie.

Dacă butoanele nucleare ale lui Kim Jong Un și Trump s-ar afla în niște găuri de 10 cm și ar putea fi activate doar cu penisul, am putea sta relaxați cu toții.

E un adevăr pe care îl știm cu toții în străfundul nostru. Lumea e stricată de oameni cu micropenis.

Omul cu micropenis se naște cu un defect care nu poate fi compensat și nici ignorat.  Spre diferență de alți oameni cu defecte fizice majore, omul cu micropenis nu se va împăca niciodată cu natura lui. Va nega micropenisul și se va lupta toată viața să demonstreze oamenilor din jur că el nu are micropenis, chiar dacă acestora nu le pasă de el sau de mărimea lui peniană.

Îi va dicta toată viața. Îi va da o ambiție proastă de a realiza chestii. Însă nu pentu bani, faimă, femei sau binele omenirii. Ci doar așa, din speranța disperată că dacă realizează destule chestii, oamenii o să creadă că nu are micropenis, pentru că oamenii cu micropenis n-ar fi în stare să realizeze nimic.

Cum să am micropenis? Uite că e numele meu pe clădirea aia.  Dacă aș avea micropenis, aș conduce eu o mașină sport așa puternică? Uite ce ceas de firmă am. Un om cu micropenis n-ar avea ceas de firmă!

Și în goana lor de a demonstra nedemonstrabilul, suferinzii de micropenis strică lumea. Pentru că nu le pasă de consecințele acțiunilor lor, atât timp cât cred ei că acele acțiuni demonstrează mărimea lor peniană complet adecvată.

Sigur, lumea e în flăcări. Dar putea un om cu penisul mic să dea foc la lume? Nu putea! Deci am demonstrat ce era de demonstrat!

CUM RECUNOȘTI UN OM CU MICROPENIS

Semnele au fost întodeauna acolo:

1.Formă rotundă a fizicului, cu membre scurte.

2.Grăsun

3.Gușă

4.Mâini mici

5.Piele moale, fină și pufoasă, ca la bebeluși

6.Pilozitate corporală scăzută.

7.Obsesie cu opulența materială, în general cu obiecte care nu au nici un scop practic (ceasuri, diverse colecții, țoale scumpe, mașini și case mai mari decât ar avea nevoie)

8. Face totul despre el. (îi pui o întrebare simplă și în loc să îți ofere răspunsul îți oferă părerea lui și îți explică cum îl afectează pe e personal întrebarea și răspunsul și cum se descurcă el mai bine decât alții la chestiile astea, pentru că nu are micropenis sau ceva)

9. Ia viața în serios.

10. Se ia pe el însuși în serios.

11. Vrea să fie respectat.

12. Are obiceiuri estetice anormale pentru un bărbat heterosexual (pensează sprâncene, se rade pe picioare, încearcă să ascundă chelia cu peruci/transplant/alte trucuri, se vopsește, își tunde părul și părul facial în moduri complicate și sofisticate care iau mai mult de 1 minut zilnic pentru aranjare)

(spre exemplu există unii bărbați care își vopsesc barba deși toți râdem de ei că arată ca și cum e desenată cu carioca pe față)

13. Încearcă constant diversiuni prin care să sugereze că de fapt alții suferă de micropenis și că altele sunt caracteristicile omului cu micropenis pentru a scăpa de bănuială. (spre exemplu, niște oameni cu micropenis vor comenta la acest articol încercând să sugereze că de fapt eu sufăr de micropenis ca să creeze confuzie)

Dar dintre toate obiceiurile astea două sunt profund toxice pentru societate:

14. Va încerca să atingă poziții de putere chiar dacă știe că este complet incompetent pentru ele, își va prinde urechile și va face viața mai grea atât pentru el cât și pentru oamenii din jur. Atât de tare vrea să fie recunoscut că nu are micropenis încât această nevoie depășește chiar și nevoia lui de bine personal.

15. În caz că este prea incompetent pentru a atinge poziții de putere, va susține oameni de succes cu micropenis (gen Trump) crezând că dacă convinge lumea că ăla o are mare, vor fi convinși că și el o are mare prin asociere. Sau va susține personaje cu penis mare (gen Putin) chiar dacă aceștia au intenții nocive, din aceeași nevoie disperată de a părea mari în cuc prin asociere.

SOLUȚIA

Ca om profund intelectual am identificat trei posibile soluții definitive la problema mondială a oamenilor cu micropenis care strică rahatul pentru noi toți:

1. Soluția feminină

De ce să nu conducă femeile lumea?! Nu au penis deci s-a rezolvat probema asta. Nu au nimic de demonstrat, ar fi lideri mult mai buni!

Haha, nu.

Puțini oameni știu asta, dar femeile au penis. E super mic, atrofiat, vestigial, ascuns acolo în miezul la dodoașcă, dar e penis. Fiziologic e complet un penis. Un micropenis. Și de-aia la începutul istoriei trăiam în societăți matriarhale. Că femeile aveau cel mai mic penis și cel mai mult de demonstrat. Însă bărbații deștepți au venit cu o soluție inteligentă. L-au redenumit. Le-au convins că ce au ele acolo nu e penis ci complet alt organ diferit. Clitoris. Nefiind penis, l-au trântit din pix în altă ligă în care nu se compară pe mărime, tăindu-le femeilor toată ambiția în viață și făcându-le submisive.

Pe același model am putea redenumi penisul mai mic de 15 cm în altceva. Să-i zicem megaflex. Și megaflexul ăsta e mișto rău, că dacă îl ai, ești mult mai tare decât ăia cu penis. Îți oferă posibilitatea de a fi noncompetitiv că ai câștigat din start. Nu ai nimic de demonstrat că deja ești super special și mișto. Așa că stai dracu în banca ta. Tot ce ne trebuie e colaborarea comunității medicale și o campanie sănătoasă de conștientizare și schimbare a percepției în societate.

2. Soluția vestimentară

Singurul motiv pentru care micropenianul încearcă să păcălească oamenii că nu se pișă singur pe propriile testicule e că poate. Că nu îl verifică nimeni. Dacă am ajunge cumva vestimentar într-un punct în care toți bărbații ar umbla cu penisul la vedere, n-ar mai avea cum să păcălească pe nimeni. Pentru că mereu când ar încerca să iasă din banca lui să bage vrăjeală, s-ar sesiza cineva să arate cu degetul spre cuculețul lui și să-i spună ”cuculeț, treci în banca ta, că se vede că o faci pe interesantul doar pentru că ai cucul mic, dar n-ai cum să păcălești pe nimeni, că îl vedem cu toții”

3. Soluția de marketing

Să vă spun o poveste scurtă. Exista o pizzerie nasoală lângă mine la care comandam doar că aduce repede. Avea 3 mărimi de pizza: mică, medie, mare.

Într-o zi, un savant al pizzei a găsit soluția să pară din pix toate pizzele mișto, fără să schimbe nimic. Pur și simplu le-a redenumit. Pizza mică a devenit medie, aia medie a devenit mare și aia mare a devenit family. Așa a eliminat complet ideea de pizza mică și asocierea că îți iei pizza mică de sărac ce ești.

Să facem la fel și la penis, să nu se mai simtă nimeni inadecvat. De acum înainte toți care o au mică să spunem că o au medie, ăia cu ea medie de fapt o au mare și ăștia ca mine au o pulă family.

Cei care mă cunosc știu că sunt genul de om cu standarde. Poate alții ar tolera să aibă un Crăciun doar adecvat. Dar eu mă respect. Crăciunul meu trebuie să fie minim mai mult decât adecvat, altfel nici măcar nu stau la discuții.

Așa că pentru a întări senzația de trăinicie în spațiu-timp a unității familiale, am decis, ca în fiecare an, să îmi vizitez părinții de Crăciun. Este o perioadă în care e foarte adecvat să lași senzația de perenitate a legăturilor dintre indivizi genetic similari. Mi-am luat prietena și am purces către apartamentul copilăriei.

Primirea a fost festivă și nu a înșelat nici o așteptare, fiind mai mult decât adecvată. Am admirat împodobirea casei cu mijloace specifice sărbătorilor dar și setul de lumini colorate din balcon, net superioare luminilor vecinilor. I-am spus tatălui că se observă că dacă ceilalți oameni au împodobit adecvat, nu încape nici o îndoială că la el lucrurile sunt mai mult decât adecvate. „Noi să fim sănătoși” i-am comunicat, ciocnind un pahar în semn de aprobare.

Între timp prietena mea a intrat în bucătărie, unde mama termina ultimele detalii ale factorilor comestibili ai sărbătorii și a întrebat-o despre rețete și trucuri de a eficientiza atât procesul de producție a acestora cât și calitatea rezultatului final, pentru a lăsa impresia că obiceiul de a găti aceleași lucruri în același fel în aceeași perioadă e un fenomen ce va depăși limitările temporale ale corpului uman al mamei și vor dăinui prin repetarea lor de către următoarele generații. Mama a fost foarte mulțumită. Bătrânilor le place să creadă că modul în care trăiesc ei lucrurile e mai mult decât adecvat și de aceea va rezista și după moartea lor, așa că este mai mult decât adecvat ca membru al generației ulterioare să le lași această impresie prin întrebări și gesturi. ”Noi să fim sănătoși”, le-am comunicat eu, ciocnid un pahar.

După ne-am strâns la tradiționala masă de Crăciun, unde am consumat amestecătură tocată de diverse cărnuri și legume împachetată în diverse frunze, apoi un mix derivat, unde accentul se pune pe cartofi și maioneză și bineînțeles, diferitele stări de agregare și combinare ale porcului, tradițional evoluate să ofere o paletă variată de gusturi pe întreg parcursul iernii, dintr-un singur individ porcin. Friptură, tobă, cârnați și alte lucruri care să dovedească abilitatea progenitorilor de a transforma porcul eficient și în totalitatea lui în diferite paste nutritive.

Am mâncat bine și am exprimat opinia că nutrienții preparați de mama sunt sesizabil superiori calitativ nutrienților preparați în alte locuri de alți oameni, mame sau nu. Ne-am abținut amândoi din a ne umple la maxim, deși am declarat că am făcut asta, expectativ, pentru a menaja corect pâinea dulce care se mănâncă la final și a determina progenitorul matern să aprecieze efortul de a suprasolicita sistemul digestiv, cu implicația lui că nutrienții au fost atât de buni încât au provocat erori în calcularea ritmului de aglutinare. Evident că a fost mulțumită și ne-a zâmbit pentru a comunica asta. Apoi mama a ridicat un pahar și a proclamat: „noi să fim sănătoși!”

Eu și prietena mea ne-am ținut de mână după masă și ne-am sărutat, ca să lăsăm impresia progenitorilor că procesul natural de a produce o nouă generație este în curs de a începe, pentru a nu se îngrijora și a se speria că linia lor genetică ar putea să se oprească o dată cu ei. Apoi am mai luat o felie din painea dulce și am clefăit-o zgomotos.

La paharul cu vin de după, tata a început să povestească l despre cum se desfășura Crăciunul în perioada lui de copilărie și preadolescență. Deși poveștile erau în totalitate aceleași ca și în alți ani și le țineam minte în detaliu, am mimat interesul, am pus întrebări explicative suplimentare și am cascat ochii uimit, la final, ca și cum acele povești au avut un rol educativ asupra mea și m-au ajutat să îmi calibrez așteptările și comportamentul legat de sărbători. A fost tare mulțumit și a ciocnit un pahar cu noi, zicând ”noi să fim sănătoși”.

Evident a urmat schimbul de cadouri. Am primit variate obiecte și lucruri de semnificație medie și am reușit cu brio să mimez atât uimirea cât și încântarea legate de ele. În special față de șosetele colorate față de care mi-am declarat public o afinitate, pentru a ușura munca semenilor de a găsi un cadou cel puțin adecvat pentru mine. Tatălui i-am luat o cravată de un albastru închis. ”Este o culoare mai mult decât adecvată, care merge atât la o cămașă albă cât și la una albastru-deschis, pe deasupra nu dețineam această nuanță de cravată” a spus el, deși eu deja știam, confirmând că a fost un cadou mai mult decât adecvat. ”Noi să fim sănătoși” i-am spus eu, ciocnind un pahar de vin.

Mamei i-am luat o plasă cu lucruri care miros frumos. Săpunuri, lumânări, creme, ceaiuri și bețișoare parfumate. Deși la cravata tatei am avut emoții, aici am mers la sigur, știind bine afinitatea femelelor speciei pentru lucruri frumos mirositoare.

Prietenei i-am luat o lenjerie sexy, ca să îi reconfirm că mă gândesc constant la ea la modul sexual și pentru a lăsa impresia că intimitatea noastră va fi o eternă joacă care nu va atinge niciodată un platou, sau doamne ferește, un declin. O iluzie absolut necesară în relațiile medii și lungi.

Pe finalul serii am primit în casă niște minori și i-am plătit la negru să ne cânte abstractizări artistice ale vieții omului care a făcut un sacrificiu greu de explicat pentru a ne upgrada spiritual pe noi toți în moduri insesizabile și a cărui zi de naștere a fost stabilită a fi de Crăciun, din motive pragmatice de suprapunere și suprimare a sărbătorilor anterioare. Am cântat și eu o strofă pentru a îmi confirma afilierea la filonul tradițional și religios din care fac parte. Mama s-a bucurat, văzându-se în ochii ei că gestul meu a fost mai mult decât adecvat.
Înainte de culcare am stat la o țigară cu tata. Nu am vorbit, doar ne-am uitat împreună în negrul nopții și am căzut de acord din priviri că efermeritatea vieții și a unității familiale a fost din nou negată de repetitivitatea ritualurilor aferente sărbătorii și că senzația de inutilitate existențială a fiecăruia dintre noi a fost profund îngropată.

A doua zi am plecat acasă, lăsând impresia că voi vizita mai des apartamentul progenitorilor, deși știm cu toții că nu o voi face. Nu a fost un subterfugiu, ci doar finalul normal al unui Crăciun mai mult decât adecvat în care am despus efort și rezultatele au fost pe seama așteptărilor. Un Crăciun cum vreau să fie peste ani, când eu voi fi progenitorul din ecuație și îmi voi aștepta odraslele acasă să îmi confirme că cel puțin pentru familia noastră, Crăciunul va fi tot timpul mai mult decât adecvat.

Interviu în exclusivitate cu Radu Alexandru, creatorul Piticoin și CEO-ul companiei Piticoin

I: Cum v-a schimbat Piticoin viața?
Radu Alexandru: În nenumărate moduri. Înainte de Piticoin eram scund, gras și lipsit de păr facial. După Piticoin, pur și simplu uitați-vă la mine.

R.A: Arăt ca un milionar!
I: Dar sunteți milionar?
R.A: Am fost confundat de multe ori cu un milionar. Garantez că dacă cumpărați Piticoin acum, până la sfârșitul lui 2018 o să vă bășiți prin chiloți de mătase.

I: Cum funcționează Piticoin?
R.A: Mă bucur că mă întrebi! În principiu la fel ca și celelalte criptomonezi. Bitcoin, Ethereum, Litecoin și celelalte. Sunt în număr limitat, se pot cumpăra de la cei care au sau printr-un proces dificil de minare care se îngreunează exponențial și prețul lor e stabilit de piață, la fel ca și la celelalte. Evident că prețul lor va crește cu numărul de utilizatori Piticoin și dacă investiți acum în mania Piticoin, la început, veți fi în vârful piramidei. Pardon, n-am vrut să zic piramidă, ștergeți vă rog. În rândul early adopters și investitori emergenți cu șansa de a avea profit catastrofal de mare! Investiți cât mai mult!

I: Cu ce e diferit Piticoin de Bitcoin și celelalte?
R.A: Am să îți răspund la întrebare cu o intrebare. Tu chiar mai ai încredere în calculatoare?
I: Da.
R.A: Ei bine, faci parte dintr-o minoritate ciudată. Eu sunt un om de modă veche într-o lume de modă veche. Privim cu scepticism calculatoarele. Preferăm schemele piramișcarile de piată financiară sa le facem pe hartie. De aceea Piticoin este singura criptomonedă reală și autentică, pe hârtie. Uitați, primul Piticoin din istorie.

I: Cum sunt create Piticoin?
R.A: Printr-un proces matematic. De către mine, prin desenare asupra unui pătrățel de hârtie igienică. Există două moduri de a achiziționa Piticoin. Ori cumperi de la cineva care deține Piticoin, ori minezi.

I: Cum funcționează minatul de Piticoin?
R.A: Tot ce trebuie să faci ca să minezi Piticoin e să mă bați la cap să desenez Piticoin. La telefon, pe Facebook, în viața reală, pur și simplu trebuie să mă bâzâi să creez Piticoin. De fiecare dată când cineva mă deranjează și mă pune să creez Piticoin, îl trec pe o listă. Când nu mai suport bătutul la cap și desenez unul, desemnez un deținător al Piticoinului aleator de pe listă. Lista se șterge și se face din nou până la următorul Piticoin. Evident cu cât voi deveni mai bătrân și mai bogat voi fi mai greu de deranjat deci dificultatea de a mă face să desenez un Piticoin va crește exponențial. Evident, există un număr limitat de Piticoin pentru că atunci când mor, nimeni din tot universul nu va mai putea crea Piticoin.

I: Ce măsuri de siguranță sunt implementate pentru a ne asigura că Piticoin nu poate fi contrafăcut?
R.A: Desenez printr-un proces matematic de criptodesen. Cu ce pix găsesc la îndemână, care e generat aleator după un proces complicat de amplasare prin cameră. Hârtia igienică e luată iarăși aleator de la orice magazin de proximitate e în drumul meu când nu mai am hârtie igienică și să nu uităm simbolul unic. P-ul care arată ca și cum are un cap de penis și perechea de ouțe mici și păroase de la cotorul barei. Sunt niște elemente imposibil de replicat care garantează autenticitatea Piticoin.

I: Asta înseamnă că fizic o să colecționăm bucăți de hârtie igienică?
R.A: Da. Dar pentru asta există Poșta Română. Literalmente nu mai are nici un alt scop.

I: Cum ar trebui să procedeze un isteț potențial investitor ca să profite maxim de Piticoin?
R.A: Strategia v-o dau gratis. În primul rând trebuie să MINEZE Piticoin frecându-mă la cap unde mă găsește. Vă dau și primul pas, contul meu de facebook. După ce ați reușit să procurați Piticoin de la mine prin minare, scopul dumneavoastră ca investitor este dual. În primul rând trebuie să vă determinați prietenii să cumpere Piticoin, spunându-le de cum o să se bese prin chiloți de mătase în maxim un an. În al doilea rând, ca să creșteți prețul Piticoinurilor gata achiziționate, trebuie să îngreunați procesul de minare. Cel mai simplu faceți asta donându-mi bani direct, mai ales că e Crăciunul. Dacă primesc bani gratis, n-o să desenez Piticoinuri pentru că probabil o să fiu beat drogat pe undeva cu telefonul închis.

I: O urare pentru potențialii investitori?
R.A: Nu fiți fraieri! Vă urez ăsta să fie ultimul vostru Crăciun în calitate de săraci, doamne ajută! Investiți acum în Piticoin și la anu n-o să mai fiți ratați nici cât negru sub unghie! Bitcoin? Voi vorbiți serios? În cine aveți încredere mai tare? Într-un calculator și MATEMATICĂ care chiar nu știți cum funcționează, sau în tipul ăsta de mai sus, adică eu? Ăsta știți clar cum funcționează! Piticoin e viitorul! Prima criptomonedă naturală a omenirii!