Ai auzit probabil de dubioșii care cred că pământul e plat. Și nu mă refer la țața Floarea de la țară, care nu s-a întrebat niciodată ce formă are pământul, n-a întrebat-o nimeni, dar dacă ar trebui să-și dea cu părerea, asta ar fi.
Nu. Oameni cu școală peste medie care chiar sunt convinși că pământul e un disc. M-a făcut foarte curios subiectul în ultimul timp. Au niște argumente chiar bune. Vorbesc serios. Trebuie doar să le priviți fără preconcepții.

În primul rând toată gravitația e fake. Toată teoria se basează pe magnetismul unui miez al pământului extrem de încins. Doar că metalul își pierde proprietățile magnetice când e încălzit la temperaturi extreme. Toată teoria gravitației e o aberație făcută să compenseze și să explice niște forțe așa, din burtă. Când explicația e foarte simplă. Suntem pe un plan drept care accelerează în sus cu 9,8 metri pe secundă.

Soarele și luna sunt mult mai mici și mult mai aproape și suntem înconjurați de un zid de gheață.
Da. Antarctica e un zid de gheață de jur împrejur. Nu credeți? Atunci de ce e o blocadă militară acolo de nu poți să treci (google antarctica treaty)? De ce nu zboară sateliții? De ce nu avem imagini?
De ce NASA nu a ieșit din orbita inferioară a pământului de peste 40 de ani ? 
De ce toate pozele cu pământul din spațiu sunt photoshop?
De ce toate filmările din spațiu sunt fish eye lens pentru a crea o curbă artificială? Vă provoc să găsiți o filmare a pământului din spațiu fără fish eye.

Până și traseele avioanelor au mai mult sens cu pământul plat.
Pentru cât de departe e de noi, soarele își schimbă prea rapid mărimea. 
Sigla NATO = pământul plat. 
Nori în spatele soarelui. CARE E LA 93 DE MILIOANE DE KM, LOL!

Și astea sunt doar așa, câteva chestii ca să vă deschid curiozitatea. Există mult mai multe dovezi, explicații și greșeli evidente în modelul actual, trebuie doar să căutați.
Normal că nu cred că pământul e plat. Nu cred nici că e rotund. M-am oprit din crezut chestii de mult timp. Am doar bănuieli și păreri. Probabil e rotund. Dar părerea mea că e rotund nu e bazată pe vreo profundă înțelegere a legilor universului. E bazată pe o înțelegere puțin peste medie a unor manuale de fizică de gimnaziu. Obiectiv, sunt idiot. Dar comparativ cu restul speciei umane, sunt sigur că înțeleg fizica mai bine decât gen 90% dintre oameni. Asta pentru că deși sunt obiectiv idiot, la fel de obiectiv majoritatea oamenilor sunt mult mai idioți decât mine.
Și cu înțelegerea mea peste medie a chestiilor, argumentele ăstora de mai sus mi se par plauzibile. Din câte știu și înțeleg eu cu sfecla mea, AR PUTEA FI AȘA. Desigur, 80% dintre ele sunt demontabile dacă dai o căutare pe google și găsești un științolog care îți explică ca la proști care-i faza. (80% doar. adică există și chestii cu care sunt de acord că nu prea se leagă cu povestea oficială. Care-i faza cu Antarctica? De ce n-a traversat-o nimeni? De ce e blocadă militară în jurul ei? De ce ne căcăm pe noi atâta cu găsit chestii pe marte când avem un întreg continent care cândva a fost verde și e sub gheață de minim zeci de mii de ani și unde sigur au rămas înghețate chestii faine sau poate cine știe ce a mai evoluat pe sub gheața aia, că există caverne cu căldură și chestii și nici măcar sateliții nu fotografiază Antarctica, găsesc pe google maps poze cu mine cum ma scobesc in nas dar din antarctica numai pixeli futuți mi se pare suspect cât dezinteres este față de antarctica comparativ cu ce potențial are)
Dar să dau tichia de folie de aluminiu jos.
Problema e că spre diferență de mine, când aude o teorie, prostul de rând nu caută mai multe despre subiect, ca să își formeze o părere. Își formează părerea în funcție de ce tip de prost e, apoi caută argumente să i-o confirme.
Pus în fața unei alegeri de înțelegere a realității, prostul va alege în funcție de cum e el, nu de cum e realitatea. Și din punctul ăsta de vedere, există două tipuri de proști, în funcție de cum s-au format.
1.Prostul conformist
Prostul conformist e convins că cu cât cred mai mulți oameni o chestie, cu atât chestia aia e mai reală. Prostul conformist crede că pământul e rotund din același motiv pentru care crede în Dumnezeu. Pentru că mulți oameni din jur cred asta. Nu înțelege el de ce e rotund, dar nu îl deranjează asta prea tare. Important pentru el e să fie de acord cu majoritatea oamenilor pe ce consideră el că e „adevăr”, pentru a simți că face parte dintr-un grup.
”Nu înțeleg cum s-a ajuns la acest răspuns, dar majoritatea oamenilor din jur îl consideră adevărat, așa că e adevărat și pentru mine”
2.Prostul conspiraționist
La fel ca și prostul conformist, prostul conspiraționist își pornește concepția de viață dintr-o incapacitate de a înțelege realitatea.
Având o părere mult mai bună despre sine decât prostul conformist, atunci când nu înțelege un răspuns, concluzia lui nu e că ar trebui să aibă încredere în majoritate că ăla e răspunsul, ci că răspunsul ăla e greșit. Trebuie să existe un răspuns pe care îl poate și el înțelege. Doar că e ascuns.
Așa că atunci când găsește un răspuns pe înțelesul lui, e extrem de fericit. Mai ales dacă răspunsul ăla e un secret pe care nu-l știu majoritatea oamenilor. Se simte special. A văzut ce se întâmplă după cortină. Nu e ca toată lumea. Face parte din minoritatea care deține Adevărul. Majoritatea e mințită. Pentru că sunt proști. El a recunoscut minicuna. E deștept și aparține unui club exclusivist. Adevărul nu e pentru toată lumea. Nu e la îndemână.
Bineînțeles, ambii sunt proști, pentru că adevărul n-are legătură cu numărul de oameni care cred o chestie.
Plat-pământiștii sunt un exemplu absurd. Sunt sigur că majoritatea nu cred în așa ceva pe bune și sunt la fel ca și mine, postabsurdiști conflictuali. Dar același mod de gândire se aplică și la vegani, antivacciniști, dacopați, și toate curentele astea care propun o variantă „alternativă” asupra realității. Credințe dubioase cu ale căror acoliți ne întâlnim zilnic.
Păi bine, atunci haide să le explicăm realitatea cu ARGUMENTE și să îi aducem pe calea cea bună!
GREȘIT! COMPLET GREȘIT! Mereu când văd un tâmpit că explică de ce vaccinurile sunt bune, că dacii nu au construit piramide și că UE nu vrea să maronească populația europei la ordinele evreilor masoni îmi vine să îi iau la șuturi.
Cum să explici unui prost conspiraționist cu argumente, când nu argumentele l-au adus acolo? Să recapitulăm. PROSTUL CONSPIRAȚIONIST A AJUNS LA CONCLUZIA LA CARE A AJUNS DOAR DIN DOUĂ MOTIVE.
1 – Faptul că face parte dintr-o minoritate exclusivistă care deține adevărul îl face să se simtă superior.
2 – Are o convingere de viață de bază că adevărul e ceva ascuns, pe care foarte puțini oameni îl cunosc. Convingere pe care nu ai cum să i-o schimbi și care îl va face să respingă AUTOMAT orice variantă a adevărului mai populară decât cea a lui.
DECI RADU, VREI SĂ ZICI CĂ DACĂ DAI DE UN PROST CONSPIRAȚIONIST N-AI CE SĂ FACI CU EL ȘI CĂ ÎȚI PIERZI TIMPUL DEGEABA PENTRU CĂ NU AI CUM SĂ-L CONVINGI DE NIMIC?
Absolut deloc nu vreau să zic asta. Prostul conspiraționist poate fi foarte util și foarte ușor de convins de chestii.
Util e pentru că, spre exemplu, îți poți face o sectă dubioasă/cult sinistru cu ei. Niciodată un prost conformist nu va intra într-o sectă dubioasă sau un cult sinistru. Pe ăștia îi poți aduna foarte ușor în schimb, după care îi poți taxa de bani.
Tot ce trebuie să faci e să le prezinți un adevăr MAI EXCLUSIVIST, MAI UȘOR DE ÎNȚELES, MAI ASCUNS ȘI MAI DEPARTE DE ADEVĂRUL ACCEPTAT DE MASE DECÂT CONSPIRAȚIA ÎN CARE CREDE EL. Dacă faci asta, îți mănâncă din palmă.
Să vă dau un exemplu. Vorbeam mai devreme despre forma pământului. Am spus că eu cred că e rotund, dar nu v-am spus tot Adevărul.
Ei bine, sunt gata să vă spun ce cred eu CU ADEVĂRAT despre forma pământului.
E concav.
E o sferă, globiștii au nimerit asta, dar noi suntem în interiorul ei.

Tot universul care credem noi că e există, de fapt, se rezumă la o singură bilă. Noi suntem în interiorul coajei. În mijloc e o gaură neagră care ne împinge spre coajă și crează gravitația.
În jurul ei se rotesc soarele și luna, care sunt mult mai mici decât credem. Când soarele e de partea cealaltă a găurii negre, aceasta absoarbe toată lumina și se face noapte. Fiind gaură neagră, încetinește timpul în apropierea ei, de aceea dintanțe mici par imense. Toată infinitatea cerului e doar o iluzie.

Și cum de nu vedem că e concav întrebați? Că ar trebui să vedem orizontul cum urcă? Tot de la gaura neagră. Distorsionează lumina și razele ajung la noi pe o traiectorie curbă, nu dreaptă, cum am crede.
Și toate acestea au fost demonstrate de dr. Cyrus Teed în 1896 când a testat curbura pământului cu o linie perfect dreaptă și a demonstrat într-un experiment care NU A FOST INVALIDAT PÂNĂ ACUM (pe bune) că pământul e curbat, doar că invers decât credem noi. Uitați și poză cu aparatul de măsurătoare, omologat și testat. Aparatele omologate testate și observate de alți semeni instruiți au arătat că pământul are exact forma și mărimea pe care o știm, doar că se curbează în sus, nu în jos. SUNTEM ÎN INTERIORUL BULEI.

Dragii mei. Vă spun cu siguranță că pot repeta experimentul, demonstra că pământul e concav, noi trăim în interior și ce înseamnă asta pentru noi, ca omenire. Am nevoie doar de încrederea voastră. Să credeți în mine, cu mine și în pământul concav. Și să îmi dați bani. Vă promit că în schimb vă voi oferi Adevărul Adevărat. Dați-mi toți banii voștri chiar acum!
