(ce, numa Chirilă poate?)

Dragi Liceeni. Nu aveţi nici o valoare, din orice punct de vedere. De fapt, să fiu mai clar, din cauză că nu produceţi nimic, părerile despre voi se împart în două categorii:

Pentru oamenii de rînd sunteţi nişte paraziţi agasanţi.

Pentru băieţii deştepţi de la marketing sunteţi o gaură prin care pot intra în buzunarul părinţilor voştri. Uşor de manipulat ca jetul de la pişat, tot ce trebuie ca să vă convingă să faceţi ceva e să pună acel produs în mâna unuia cu care vreţi să semănaţi, fie el Sid Vicious sau Adi Minune. şi voi, ca nişte puleţi proşti ce sunteţi, vă adunaţi în cete standard de oameni care se îmbracă la fel şi spun aceleaşi chestii, ca să le fie mai uşor băieţilor deştepţi să vă eticheteze şi să vă vîndă exact ce se asortează cu personalitatea voastră standardizată.

Cretinul de Chirilă vă spune să citiţi. La’ ca el a citit, şi uite ce prost a ajuns. Decât o carte proastă, mai bine un film bun. Decât o carte bună din care nu înţelegi nimic, mai bine eticheta de la un şampon. Cărţile nu te învaţă nici să gîndeşti, nici să trăieşti. E doar experienţa de viaţă a altcuiva. Pe care poţi să o compari cu a ta şi să tragi o concluzie.

Dar dacă crezi că doar din cărţi poţi înţelege experienţa de viaţă a altcuiva, eşti idiot. Dacă crezi că poţi înţelege experienţa de viaţă a altuia, fără să ai tu ceva experienţă iar eşti idiot. Cititul e doar un mijloc. Unul din multele mijloace de a înţelege de ce respiri. ştiu că tac-tu se uită cu superioritate şi spune că el citea. Citea că nu avea nimic mai interesant de făcut, atât.

şi ne întoarcem la motivul pentru care nu aveţi valoare.  Nu aveţi experienţă. Credeţi că aveţi, ba chiar mai mult decât un adult. Vă uitaţi în oglindă şi sunteţi siguri că ştiţi pe unde se pişă găina. Ei bine, nu e aşa. Habar n-aveţi. Peste 5 ani o să ascultaţi altă muzică, o să gândiţi alte lucruri şi o să vorbiţi cu alţi oameni. şi o să vă uitaţi înapoi şi o să spuneţi „băi ce idiot eram acu 5 ani!”. şi tot aşa peste încă 5. şi dacă nu, înseamnă că n-aţi evoluat deloc.

şi mulţi vă credeţi artişti. Scrieţi poezii despre cât de tare sunteţi îndrăgostiţi de X, care ascultă aceeaşi muzică ca şi voi, şi cât de grea e viaţa că nu vă înţelege nimeni. Hai să vă spun de ce nu vă bagă lumea în seamă. Nu că sunteţi aşa de greu de înţeles, ci pentru că vă citesc din prima şi trec mai departe. Aveţi formaţie. Sunteţi muzicieni. Pînă în anul doi de facultate, 9/10 dintre voi o să se lase de cântat. Din ăia rămaşi 9/10 o să ajungă în formaţii de-ălea, de oraş, care cântă pe 2 beri şi îşi scot album la cd-writer-ul de la pentiumu’ lu’ mă-sa.

Nu puteţi să schimbaţi lumea, pentru că nu produceţi nimic. Sunteţi nişte viermi. Mulţi dintre voi o să rămînă toată viaţa viermi. Aşa că nu o mai ardeţi revoluţionar/artistic/intelectual. Staţi jos, ciuliţi urechile şi ştergeţi-vă mucii. Singura voastră şansă e că PUTEţI ajunge oameni peste câţiva ani. Acum sunteţi doar paraziţi. E alegerea voastră dacă vreţi să fiţi nişte paraziţi nederanjanţi sau unii agasanţi, cum e alegerea mea dacă să vă dau o sticlă în cap sau nu când faceţi ciocu’ mare.

Îmi cer scuze că nu-s chirilă, să vă umplu de visuri de glorie ca să mă pupaţi în cur la schimb. şi că îs prea răguşit de la înjurat toată noaptea şi prea puţin îndrăgostit de vocea mea ca să fac variantă audio la prostia asta.

sunt matolizat.

e ok. ssst.

deci. a castigat visurat. vivat visurat. si laptoapa lui.

io am loat argintu la toate, ceea ce a insemnat multa bere pe care am impartit-o la randomi. Oricum. E fain, nu ma asteptam la atat, maimutelor spatiale. la anu cu maceta si ii scalpam pe toti. laptoape tot nu dau. pentru anarhie, o fost o zi glorioasa.

putea fi mai buna daca votati mai mult, futuva-n gura.

Mă culcam io într-o zi ca de obicei când voi, corporatiştii obosiţi vă sculaţi, şi am prins meteo pe proteve sau gen. Acolo o tanti la vârsta la care încă i se pare că e gagică dacă e penumbra adecvată deşi nu e, explica de zor cum o să fie vremea afară când s-a întrerupt brusc să îmi spună că fix acu xşpe sute de ani, Magellan a făctut căcatul praştie sau ce dracu’ a reuşit el să facă. Am stat aşa, scărpinându-mă la pulă de uimire câteva secunde, încercând să îmi dau seama ce relevanţă are Magellan asupra condiţiilor meteo din prezent. N-are. Băi aproape mamaie, chiar crezi că îi pasă cuiva? Fă-ţi meseria acolo! Oamenii vor să audă informaţii complet irelevante despre ce se întâmplă afară, nu cultură generală. Ce, te-ai uitat în oglindă azi dimineaţă şi ţi s-a părut că ai meclă de Wikipedia? O să mă întâlnesc cu tine, femeie trecută, pe stradă, şi tu o să mă întrebi în ce direcţie e cel mai apropiat ceva şi eu o să mă întrerup din explicat, complet fără nici o legătură, să menţionez în treacăt că port chiloţii mei norocoşi şi că mă simt ca un învingător. Să vezi şi tu cum e.

Oamenii care se uită la meteo sunt cretini. E cea mai inutilă chestie de la TV. Ba nu, mănânc căcat. Horoscopul e. Dar şi meteo e pe acolo pe undeva în top 5. Îi înţeleg pe ăia cu plantaţie de leuştean, ăia de au chef să iasă în larg cu velierul şi cei care pleacă în Zanzibar şi sunt curioşi dacă o să le transpire coaiele cum saliva câinele lui Pavlov, dar orăşenii de birou care ascultă vremea la tv dimineaţa merită un cot în ochi din întoarcere. La ce pula mea te ajută să ştii cum e afară dacă tu oricum ieşi 20j de metri până la maşina ta cu aer condiţionat pe care o parchezi la tine la muncă unde e alt aer condiţionat? Hai că-ţi fac eu previziunile meteo pentru următorii 50 de ani: 24 de grade, umiditate scăzută, rafale de vânt pe sub ventilatoare.

Şi nici nu e mare filozofie să vezi cum e vremea afară. Se ia prima femeie la îndemână, se dezbracă la bustul gol şi se scoate pe cea mai apropiată fereastră deschisă. Dacă i se întăresc sfârcurile înseamnă că e frig. Sau se bucură că ai băgat-o în seamă.  Dacă nu, nu. Apoi dacă te uiţi în sus, sunt nişte formaţiuni pufoase. Se cheamă nori. Vezi în ce direcţie se deplasează şi te uiţi în direcţia opusă. Dacă e senin, o să fie senin câteva ore. Dacă sunt mulţi şi negri, s-ar putea să plouă. Mai puţin teve şi mai mult scos capu’ pe geam, artificialilor.

Mă enervează recomandarea la chestiile de pe net “trimite la un prieten”. Trimit la cine vrea pula mea; şi la un duşman şi la un om care nu îmi stârneşte nici o trăire în nici o direcţie dacă vreau. Cine pula mea eşti tu să-mi zici cui să trimit?

Eu nu m-am simţit niciodată proaspăt. Un produs te face să te simţi proaspăt? Fă-te salată! Prospeţimea nu se poate aplica la oameni pentru că nu e o calitate dobândită. Anumite chestii pornesc prin a fi proaspete ca apoi să se strice iremediabil. După ce s-au stricat, nu le poţi face proaspete iar. Mere, lapte, carne. Chestiile ăstea nu alternează. Ei bine, pizda nu e pe lista asta. Orcât de parfumat e tamponu’, n-o să te simţi proaspătă de la el. Poate curată. Nu se pune suc de roşii în salata de ton.

Problema cu încălzirea globală nu este dacă e reală sau nu. Problema este dacă îmi pasă. Răspunsul e nu. Absolut deloc. Am rahaturi mai bune de făcut decât reparatul greşelilor altora. Şi chiar în situaţia în care am crăpa toţi, nu e trist. E selecţie naturală. Viaţa va continua cu paianjenii gigantici radioactivi care vor galopa deşerturile nesfârşite.

“Doriţi şi o pungă?”
“Nu, în pula mea, scot cuţitul şi dau o gaură pe mijloc la toate chestiile pe care le-am cumpărat, apoi mi le înşir pe pulă ca pe mărgele, o ţin de cap şi le car aşa! Mulţumesc!”
Ce fel de întrebare îi asta? Vânzători idioţi. La Angst te întreabă ca să te taxeze cu încă o mie de lei pentru pungă. Mare mârşăvie. Muie angst. Chiar vreau să-l găsesc pe inteligentul de la marketing care a considerat asta o idee bună. Cum a spus el tacticos la şedinţă:
“Am găsit o metodă să facem 0.001% mai mulţi bani şi să arătăm ca ultimii iudei odioşi şi ahtiaţi de profit în acelaşi timp!”
Şi toţi l-au aplaudat.
Aş vrea să-l găsesc şi să-i fut un genunchi în ureche. Nu e de bani, e de gest. E ca şi cum ţi-ar taxa sarea şi scobitaorea la restaurant.

Cât se înjosesc unii pentru un profit nesemnificativ. Dezgustător.

Da. 8 martie, stil clasic: Se ia o cutie. Se da o gaura in cutie. Se baga penisul in cutie. Cadou. No, am o veste proasta si una buna. Aia proasta e ca n-am chef de scris. Aia buna e ca am gasit o juma de text absurd de acu un an. Poate o sa-l termin intr-o zi.  Pana atunci, copy paste:

Fumul înecăcios era gros ca un zid, doar că avea altă stare de agregare, lucru bun de alfel pentru că solidele sunt destul de greu de respirat, mai ales când sunt sub formă de zid. Un bec palid se bălăbăbănea deasupra unei mese verzi ca chiloţii lui Adam. De ce se bălăbănea, numai el ştia. Poate băuse prea mult şi nu se mai ţinea pe fasung, sau poate doar încerca să-şi exprime dezacordul cu ceea ce se întâmplă sub el. Oricum, nimănui nu-i păsa de bec.

I se spune joc de cărţi. Nu e nimic pueril, inocent sau relaxant în el. E realitatea dură şi brutală în care te înfunzi până la gât. Un dans macabru cu soarta care poartă pantofi de clovn, mărimea 52 şi te tot calcă pe bombeu în văzul juriului care te depunctează. Miza e prea mare iar cei trei indivizi din faţa mea periculoşi. Prea periculoşi şi prea atenţi la orice mişcare pentru ca asul salvator din mânecă să-mi fie de vreun ajutor.

În dreapta mea stătea Orlan, un individ ciolănos, spân, putred de bogat şi de o naţionalitate nedefinită. El organiza jocul dar nu avea nevoie de bani. Juca cărţi doar pentru plăcerea intrinsecă de a freca bucăţi de hârtie plasticată între degete. Se scărpina în sictir cu spatele ghiulurilor pe capul lui lipsit de păr şi dacă câştiga, şi dacă pierdea. Deşi avea destul cap cât să facă o minge de baschet invidioasă, toata faţa era înghesuită pe o suprafaţă foarte mică, ca şi cum nasul ar fi avut o promoţie şi restul elementelor faciale s-ar fi îngrămădit în jurul lui să prindă cît mai multe gratuităţi. Impresia era accentuată şi de omniprezenta chelie ce lăsa la latitudinea privitorului unde se termină fruntea şi începe scalpul, delimitare pur empirică şi circumstanţială. Nişte ochelari de soare mult prea mari atârnau de urechi, eclipsând chipul şi aşa zgârcit din punct de vedere teritorial. În rest, individul era inert, nescoţând nici un sunet. Oricum, pericolul nu venea de la el ci de la 5 metri în spatele lui, unde se rezema de uşă bodyguardul lui, Stamate, un malac făcut din destul material cât pentru doi oameni fără pretenţii şi cu privire sticloasă de leu împăiat. Stamate era periculos pentru că nu se putea discuta raţional cu el. Nu credea în atomi. Dacă deschideai subiectul, începea să-ţi explice cu fervoare şi pasiune cum toate obiectele sunt făcute din obiecte identice dar mult mai mici. Scaunele, spre exemplu, erau făcute din milioane de scăunele microscopice puse unul peste altul, iar să te contrazici cu el pe această temă era o prostie. Niciodată nu se ştia clar dacă sacoul lui negru face nişte cute ciudate din cauza muşchilor pe la piept sau doar avea o secure în buzunarul interior, iar securea era un contraargument extrem de valid. Nu puteai negocia cu un om care nu crede în atomi. Partea cea mai periculoasă era însă faptul că se înţelegea nonverbal cu şeful său, ghicindu-i intenţia din mişcări fine ale sprâncenelor defrişate. Între  „adu-mi o ţigară” şi „calcă-l pe ăsta pe gât” era doar o diferenţă suavă de nuanţă ce se putea interpreta fatal de greşit pe fumul ăsta aşa de gros.

În faţa mea stătea Boris.Îl chema Ivan, dar toată lumea îl striga Boris. Nimeni nu ştia de ce, nici măcar el. Avea o barbă stufoasă care se urca îndrăzneţ până sub cozorocul unei şepci soioase. Sub şapcă ascundea o minte tenebroasă. I se trăgea din copilărie. Mă-sa era o pitică de la circul de stat din Moscova. L-a născut în aplauzele spectarorilor, bulversaţi de imaginea paradoxală a unui om atât de mic dând naştere la ceva atât de mare. La 4 ani deja o depăşise pe mă-sa în înălţime. Cu toate acestea a refuzat să creadă toată viaţa lui acest lucru susţinând cu tărie că e o iluzie optică cauzată de perspectivă. Era convins că maică-sa părea mică din cauză ca era tot timpul la 20 de metri mai în spate, un lucru evident fals pentru oricine în afară de el. Distanţa asta percepută numai de el a cauzat o lipsă cruntă de afecţiune maternală. Era mort pe dinăuntru. …

Va urma

^click pentru toata splendoarea

Nu are rost să mă votaţi pe mine. Eu nu vreau aşa de tare să câştig. Omul ăsta şi-o doreşte atât de mult încât dă un laptop gratis pentru cea mai bună campanie de promovare a lui pe bloguri pentru roblogfest. Sincer, io n-aş da nici o la muie ca să câştig. Just, v-am zis voa să votaţi, am băgat un banner, da’ n-aş da o scobitoare, să ştiu că scot ceva din buzunar şi nu-l mai bag la loc pentru un concurs penal. Aşa că dacă o vrea mai tare decât mine, de ce să nu fiu darnic. Io sper să şi-o ia, că o merită.

Nu mă mai votaţi, vă rog. Nu are rost. Sigur nu o să mă bucur aşa de tare dacă aş câştiga, cum s-ar bucura el! Aş fi egoist să nu îl susţin. Plus, e cel mai bun blog. Nu il citesc, dar sigur e. Altfel n-ar avea laptoape de dat!

Altă idee n-aveam, dar mi se pare un mijloc de promovare foarte bun. Îl foloseau şi primii copywriteri de la noi, Terente şi Titus Steel Maiorescu.

Hai, poate câştig un laptop! Daca nu macar un banner (da doua bannere pe blogu lui). Fac scanu’ mai mic si-l promovez tot pe el, pe blogu’ lui. Ca io nu vreau promovare. Vreau laptoape.

(nu mi-a iesit inimioara)